Cristea Aurora

Se scurge clipa-n deznădejde, nimic nu mai e sfânt Iar pe trotuarul lumii din ce în ce mai strâmt Răceala din privire şi lacrima ce doare În jungla vieţii sunt cele mai negre fiare. Balast şi

E-atâta jale si suspin în era cea modernă Că toate țările și-au pus grăbit drapelele în bernă Din fiecare stat aflăm cu infinită disperare Cum lumea e condusă cert pe drumuri funerare. Trăim un

Secătuite clipe de viață și dezgust Când chinul ți se pare trăit în mod injust Ți-aduci acum aminte că ești un mic destin Și toată existența nu-ți este doar festin. Că fiecare lacrimă și orice

Pe-o stradă mică, delicată, din centru, din oraș, De care tot scria pe vremuri un vechi gazetăraș Ne-aduce har odată cu sfințenia Un edificiu cunoscut, pe nume Vovidenia. Căutători de

Suntem o plasă de nailon, croită cu nespusă artă, Suntem făpturi, mister, atom, cu fiecare soartă, Suntem ființe singure și triste, cu duh de Dumnezeu  Ce-și caută iertarea și pacea, mai

Ce fantezii, ce doruri mute te străbat în noapte? De gândurile tale ajung ca nişte şoapte? Le simt adânc în mine, splendidă făptură, Sunt ca săgeţi suave şi pline de căldură. Îmbrățişări în

În seara asta minunată, luna-mi zâmbește ireal Desprinsă parcă din poveste, are un luciu de cristal E o magie, e mister, e tot ce vrea să fie E-o dragoste așa profundă, că nu se poate scrie. În

Aș vrea să-L am pe Dumnezeu adânc în suflet și în gând Un pescăruș hoinar să fiu și liber să trăiesc zburând Aș vrea să am în fața mea văzduhuri minunate Iar diminețile să-mi fie clipă de clipă

- Ia uite, ce drăgălașă, spuse raza buclucașă!, privind cu duioșie spre sămânța ruginie. Ea a leșinat, săraca, greu atârnă promoroaca pe genele-i amorțite și de vânt învinețite. Să

Ajută-mă, Doamne, să-mi văd neputința Să nu mi se-ntunece în veci conștiința Să știu cum să scad și cum să adun Măsura reală a Cuvântului bun. Te rog, mă scoate din negrul Infern Și mă leapădă