Corneliu Traian Atanasiu

Scrii deci numai simptomatic, sub presiune, în apnee. Și atunci scrii doar în neînțelesuri și în erori de trăire.

Uite, eu eram sub fereastră și am recuperat neobișnuitul acelei întîmplări. Era o iubire răznită din calendar.

să nu mă căutați
nu mai există unde

Văd aici o lamentație a viului, a trăitului care dispare în sine, printr-o moarte implozivă (cu fiecare fapt, cu fiecare trăire sau cu viața unică a individului). A vieții care e, cum bine a zis cineva, \"o pasiune inutilă\". Urmele, umbrele n-au patosul prezentului trăit.

Sentimentul deazabuzat că acea mînă de cuvinte - poezia - este și ea trădătoare, doar:

o cenușă
nebună de primăvară
mereu în același loc
de unde nu vor putea
vreodată să plece
spre înăuntru

Înăuntru este doar prăbușirea fiecăruia în adîncul zădărniciei propriei existențe.

N-are rost să căutăm viața în poezie. Viața este mereu ceea ce se prăbușește, mai mult sau mai puțin glorios, în sine. După trăire \"nu mai există unde\".

Genul proxim e resentimentul. Invidia este iubire și ură simultan. Fascinație și neputință. Dorință pătimașă de a avea ceea ce are, și prin asta îți interzice ție, cel pe care îl adulezi. O analiză frumoasă îi face Renee Girard în Minciună romantică și adevăr romanesc.

Drum șerpuind
prin pădurea de stejar –
arici în frunziș

plăcut, savurat. Delicate și adînci, fluide și memorabile.

Albatros sau alte reviste au si un site al lor?

plăcut, savurat. Delicate și adînci, fluide și memorabile.

Albatros sau alte reviste au si un site al lor?

De-a dreptul, de-a dura în haiducescul asalt al vremii. Versurile în italice par scăpate ușor deasupra viiturii, un minimum de deontologie lirică ieșită din spuma ce se zbate murdară la suprafață. E un joc nou, mai tonic, cu pluta pe potopul periculos-exaltant al emoțiilor. Cu accentul mutat pe bucuria durerii. Duruind sosesc fascinante durerile - ești așezată în matca destinului. Nu, nu pe coji de nucă, navigînd pe buza cascadei, sub genele lui potopitoare, într-o coajă de nucă .

Cîteodată îți răspunzi singur la întrebări nepuse. Ceea ce simt eu în asemenea replici nu este doar un simplu avertisment, ci o amenințare mascată. Neîndoielnic, cel ce o face crede și el că e de bunăcredință, dar asta nu e de ajuns pentru a nu constata că e bunacredință a mitocanului. A celui ce nu concepe că dovada funciară a afecțiunii celuilalt este să-l tolereze, să-l suporte și, nu-i așa, mai ales să-l iubească așa cum este.

Mie îmi face cu ochiul \"refractare\". E sîmburele de ironie necesar pentru ieșirea din conservă. Încăpățînarea care te-ar putea repune pe picioarele rămase doar procustian în afară. Să continui suita \"orbirilor\".

Și voia mea se învoiește cu părerea ta. Am făcut schimbarea.

și bine am făcut. Aveam o colegă care la un moment dat, făcînd naveta, trebuia să meargă și pe jos. Se cam văita și i-am spus:

-Ia-ți niște pantofi ca lumea!

Mi-a răspuns:

- Nu pot, cad pe spate.

Se poartă doar vîrsta cosmetică - fără vîrstă.

http://www.agonia.ro/index.php/poetry/134994/index.html

Doarme iepurește și:

Visează-n amiazi despre rodii de aur,
care se coc, senine, în ger.

În ton cu tine, și mie feminitatea și masculinitatea mi se par dincolo de statute socio-culturale în mișcare și ceva de ordin spiritual și sufletesc. E frumos spus „amulete”. Eu încerc să cred că sînt puțin mai mult în măsura în care o anume zestre, moștenire, „noblețe” nu trebuie abandonată și poate rămîne un blazon. Și nu știu unde să le situez – poate totuși sînt date fundamentale care țin de structura noastră și nu pot fi alese, schimbate, urîte și refuzate. Ceva de genul „libertății gravitaționale” de care vorbește Liiceanu. Ne putem schimba locul, limba, dar nu timpul în care ne-am născut. Cred că determinarea de sex/gen ține de lucrurile care nu pot fi schimbate (chiar dacă medicina face astăzi și asta, cazurile sînt legitimate de anomaliile genetice) și care trebuie „onorată”. Nu este doar o fatalitate, ci o șansă, o demnitate potențială.

Incontestabil că, în absența barierelor formale, femeile și bărbații pot fi performeri la fel de buni în cele mai multe domenii de activitate. Dar uneori se întinde prea mult coarda. Femei aviator, alpinist, cosmonaut au arătat că aceste bariere erau vetuste. Nu pot să spun însă același lucru despre cele care fac box sau haltere. Îmi pare o demonstrație deja sterilă. (Am văzut spectacole și mai dezagreabile cu femei care se luptă în noroi... )

Există un gen de stigmat al „genului” pe care fiecare îl primim nu doar prin naștere, ci și prin creșterea într-o ambianță socială. Depinde cum îl primim, dacă sîntem sensibili la valoarea pe care o are sau la prejudiciile pe care credem că ni le aduce. Și chiar dacă refuzi „slăbiciunea” ca lipsă de forță, putere, competență, nu poți să nu fii tentată ca femeie de gingășie, sensibilitate, vulnerabilitate, nevoie sporită de tandrețe și protecție. Și cochetărie cu înfrumusețarea. Puține femei au vocație de boxer totuși.

A fi om și a fi bărbat sau femeie rămîn complementare. Nu poți fi mai om refuzînd constant demnitatea de a fi bărbat sau femeie. Și într-un fel și fatalitatea respectivă.

și de aprecierea ta de cititor avizat și prob. Mă interesează ce se întîmplă cu cuvintele, e o aventură totdeauna savuroasă, cîteodată și tristă, cum se vede. Te urmăresc și eu. Am să caut acele note cu privire la primejdia etică a neologismului în exces.

Prin liniști de cenușă se pornește seceriș de brume. Uitarea e poate arsura brumei.

(uită-te la: rămîi o linie și cenușa liniștii)

Sînt ceva îndemnuri, stîrnite din cremene și lemn de toacă, spre ieșirea din leșinul sîngelui în glaciale și înviorătoare ape de munte. Cu scriptura iubirii dăltuită în stei și săruturi cu gust de strugure-nghețat.

Acolo unde fagurii se umplu din muguri de brad și lacrimi strecurate prin cuvînt, arunci peste cuibul înfrigurării o plapumă de stele. Și poate din fracturi va urca iar măduvă de primăvară în noi și fragede aripi.

zile fără nori -
prin umbra coroanelor
spor de lumină

globuri străvezii
tremurînde pe frunze -
tăcerea ceții

eu te citesc pe tine, dibuim după înțeles. Și el rămîne doar o sugestie.