Corneliu Traian Atanasiu

numai un punct pasager de vedere în vasta reverie precipitînd pretextele minunii mici cuiburi unde sălășluiește suverană părăsirea iar nostalgia își depune răbdătoare imaculate

Recoltele închipuirii vor fi întotdeauna fapte mai presus de împlinire, izbînzi ascetice ale uimirii. Căci spicul brumei - substitut mai tandru pentru malițioasa abstracție a mai nimicului - nu

Titlul, așa cum spune cuvîntul dacă luăm seama la înțelesul său deplin, nu este doar un simplu nume, ci – și poate așa ar trebui să înțelegem orice denumire – o instituire a calității, o proclamare

blîndețe rotunjind colinele verde umbros ispită-a depărtărilor un ciripit ecou nedumerit m-adună de-a lungul unei vechi chemări pradă ușoară rup primul în simțirea frunții fire

(urmare) Cine este însă cel menit să surprindă, cel chemat să își aleagă o soartă, colaborînd la un destin al lumii? Cel care se apropie cu sufletul deschis, mizînd pe candoarea înțelegerii,

(pentru o înțelegere mai ușoară vă rog să citiți și \'Grîu păzit de maci\' care este pretextul acestei încercări) Știm că poezia este imagine care surprinde survenirea sacrului – fulger de aur

Modestia - truda de a-ți face tolerată superioritatea. Umoristul. Cloșcă veselă pe ouăle tristeții. În atelierul artistului se recondiționează valorile. În absența soarelui se orienta

Azi m-am ambiționat să închid și multă zăpadă între file și ea s-a răzbunat și mi-a spălăcit rîndurile. Mai am un rol doar în acest peisaj celest. Și cînd îmi vine replica cel mai adesea tac

(prefaceri) seninul verii nori se ivesc, se sfarmă urgii domoale

Cu mireasmă de tei lumina înserării răspîndește în iarbă o melancolică tandrețe vreau să evoc acele ore pierite în eternitate două trupuri adolescentine adîncite în nepăsare dincolo

Teatru absurd. Tragedia noastră e comedia acestei vieți. Doar zeii pot fi imorali cu tot firescul. Ostentativ afișată, modestia maschează doar teama de inferioritatea comparației cu cei

O lumină duios filtrată prin fumul nostalgiei, dureros de bună și înțeleaptă, înmiresma privirea. De mult nu mai respirasem o fericire atît de calmă și de nepretențioasă ce-mi aducea aminte că

Palmele morale se dau cu mănuși... de protecție. Să nu te murdărești. Modestia din fire este cel mai adesea doar echivalentul lenei de a fi. Vanitatea va căuta să se îngenuncheze pe sine dacă

Bucurați-vă, spice-ale brumei, genunchii - doar lapte în tremur - vi-i taie secera de văpaie a lunii! În succesiunea lor, dealurile pierdeau tot mai mult din culoarea grea de umbră, se

(vară așezată) frunze în tremur zumzăie gînduri în cer roiește viața (în liniște) rodul cornilor pe piatra obosită ofrandă vieții

De cîteva zile-n spital (operat sau nu?). Ora 7 se anunțase violent. Femeia smucise ușa salonului, tropăise grăbit pînă la găleata de gunoi și o smulsese profesional să o golească. Mă trezisem

Pe cer, o creangă reavănă în bruma topită - proaspăt dezgheț de înlăcrimată fericire laudă arsura brumei. Curcubeu fragil, discret, delicat; tunete depărtate, stinse - nemeritate de

(estivală) frunze în tremur zumzet de gînduri în cer roiește viața

de la o vreme ceva probleme cu a fi cu a mai fi aș vrea să mă surprind să-mi înscenez din cîteva rînduri un flagrant abil să întind o plasă măiastră țeapănă cu ochiuri mai strînse ca

Uneori norii par desprinși dintr-o masă amorfă, indistinctă, acromatică de o intenție vagă, care doar încearcă să le dea un contur, relief și culoare, formă și volum - lăsînd totul la jumătate.

Înainte de a tîndăli în fața alternativei - a fi sau a nu fi fericit, trebuie să dai un răspuns ferm întrebării: sînt oare vrednic de a fi om? Această întrebare, poate fără răspuns, anulează