Jurnalul cerului

Pe cer, o creangă reavănă în bruma topită - proaspăt dezgheț de înlăcrimată fericire laudă arsura brumei. Curcubeu fragil, discret, delicat; tunete depărtate, stinse - nemeritate de neatenția lărmuitoare a urbei. Piatra. Din tot acel efort geologic s-a odinit o clipă în bucuria mea. Ca sub un alt cer. Sus pe colină, în dimineața proaspătă, limpede, rece. În vale, deasupra orașului, mai stăruie, fîșie subțire, aburul viselor. ...și uscăciunea tristeții nu mai era decît un nevinovat pretext pentru luxuriantele jocuri ale chiciurei. În gingiile streșinilor, țurțurii - colți amenințători de uriașe fosile boreale. Gură de foc pe buza unui nor, soarele suflă în naiul luminii. Prin rămuriș, pe dealul vecin, umbra norului deschide o peșteră fermecată.