Corneliu Traian Atanasiu

Totul a pornit de la o stare lirică. Am scris, cum se întîmplă, impulsiv, sfidînd, provocînd, bravînd: Cineva trebuia să-și dea seama că lenea nu trebuia irosită Cineva trebuia să renege trufia

\"Omori, așadar, bărbatul-care-îți-scoate-din-minte - ideea-că-ar-exista - și-alți-barbați când poți să îl ai până la moarte, neavându-l??!! Aceasta este cea mai tâmpită idee în care mă îmbrac ca să

Trecusem de jumătatea vieții cînd am zărit-o prima oară într-un zăvoi toamna. E greu să admiți că atîta vreme ai putut trece nepăsător, neștiutor, neatent sau poate doar neprevenit pe lîngă ceea ce

Apatia În relațiile noastre cu lumea – cu lucrurile care se întîmplă în jurul nostru, cu noi și chiar în noi – avem mai degrabă o atitudine pasivă de spectator ușor fatalist. Asta este, totul este

Valorile. Ispite ce se cer ocrotite. Omul - acest zeu derizoriu. Lumea este omul. O demascare plină de duioșie. Prestigiul? Cota invidiei. Răscumpărarea morală a sclaviei: nu te

Iubirea este doar \'un echivalent al absolutului\'. Asta ca să nu ne culcăm prea lesne pe-o ureche. Pe aceea de care ne atîrnă cununa laurilor chercheliți. Spun echivalent cu acel strop de ironie

Care-i mai bun?

Înainte de a tîndăli în fața alternativei - a fi sau a nu fi fericit, trebuie să dai un răspuns ferm întrebării: sînt oare vrednic de a fi om? Această întrebare, poate fără răspuns, anulează

De cele mai multe ori ideile vin în serie. E suficient să ai o inițiativă și din ea, ca dintr-un mugur, așezat vectorial în vîrful crengii, crește un întreg eșafodaj. Asta parcă cu atît mai ușor cu

Vulgul s-a bucurat totdeauna de ideologiile populiste. A avut instinctul viguros al oploșirii neajutorării sale patente sub pulpana generoasă a ideologiilor ce-l lingușesc. A simțit că metehnele sale

Uneori norii par desprinși dintr-o masă amorfă, indistinctă, acromatică de o intenție vagă, care doar încearcă să le dea un contur, relief și culoare, formă și volum - lăsînd totul la jumătate.

de la o vreme ceva probleme cu a fi cu a mai fi aș vrea să mă surprind să-mi înscenez din cîteva rînduri un flagrant abil să întind o plasă măiastră țeapănă cu ochiuri mai strînse ca

plouă de-o viață pe frunza tremurîndă - bătrînul în geam (mulțumind Mariei Tirenescu pentru inspiratul: În zori printre flori un bondar rătăcește – un copil la geam)

Bucuria pare ceva de la sine înțeles, firescul, spontanul, nemediatul trăitului: simți, te simți cuprins de bucurie. Se-ntîmplă pur și simplu. De ce însă, în situații similare, unii se bucură și

\"dap... si mie-mi place cearta si-mi pazesc mereu parcarea fi\'ndca dupa toata arta e-asa dulce impacarea\" (Mihai Alchimescu ) Cu epigrama zici c-am fost certat? E-adevărat, ne

Doar tu mă mai aștepți onest, neostenit cu-aceeași tandră indiferență să-ți mai alint valul capricios în scoica urechii la fel an de an an după an viu sau mort dinainte de a fi și pînă-n

Cît de limpede, altfel strecoară lacrima lumina. Efortul - bucuria de a plînge cu tot trupul. Sănătatea - trup și suflet, rampa de lansare spre extaz. Asceza veritabilă e doar un

Mitul geniului eroic, al artistului care e suflet din sufletul poporului și e menit să fie canonizat în panteonul nației s-a cam ofilit. Canonul literar este de la o vreme în perpetuă schimbare

Nu sîntem chiar atît de autonomi încît să nu avem nevoie de mituri. Nu toți avem nevoie de toate, dar, pentru că ele sînt mai economice decît puținul pe care îl putem elabora noi înșine, totdeauna