Corina Gina Papouis

înspăimântat și tandru mă privești cu mânecile suflecate un vulcan gata să erupă îți desenez chipul în ședințe pe zoom îți cânt la telefon un cântec pe care nu știu dacă îl asculți sunt

clipele se zbat fluturi prinși cu boldul în insectarul personal aseară am turnat ciment în clepsidră! de-acum înainte fiecare minut ce vrea să treacă dincolo de mine va avea nevoie de

fără lună ceru-i o necunoscută un xyz aruncat între timp și spațiu un telefon fără ton la care vorbim în minutele libere între viețile și morțile noastre fără soare sunt un vers anonim un

Când prin mintea unei femei umblă un bărbat oarecare el își pierde dreptul de a fi altceva decât un plic cu testosteron destinația el-însuși. El se poate îmbrăca în maro, pune punctul pe

și iată încă o zi se rostogolește în locul celei de ieri ori a celei de mîine cu minutele răvășite cu răsăritul neterminat lenea se-nfășoară în jurul gîtului ne leagă strașnic de piciorul

adânc te cunosc precum rădăcinile stejarului pământul din care mă trag în care te trag prin care te caut în care mă găsești sub care ne scormonim din care năvălim peste viață cu

Carpe Diem by Corina Gina Papouis tu genunchiul fără frică pus pe acest pat cînd pereții ard de jur împrejur palma din gheață sculptată după fruntea și imaginea mea tu știi cine sînt? unde

Dacă aș fi privită doar de o pereche de ochi i-aș alege pe cei de tigru în ei aș vedea jungla, piatra și omul și sîngele țîșnind din artera-i dreaptă ca un drum roman și dacă aș fi

și cînd îmi doresc să fie adevărat încă odată numai de data asta univesrul ascultă și își coboară lunile învelite-n sonate aceste degete căutînd, căutînd mă vor găsi oare? în adîncuri unde

pisicile au 10 vieți primăvara de aceea ne trezim în pijamale cu țurțuri în mână neștiind dacă urcăm în următorul tren ori alunecăm goi spre valurile ce se sparg de tot ce

pot trece fericirea precum ața prin ac buzelor crăpate în deșert cuțitului proaspăt scos din rană crucea mea dintre omoplații tăi se ridică un obiectiv turistic de care se izbesc păsări

la margine de mine se poate vedea cu ochiul liber un hău căscat recent am suferit o cădere liberă cu revelații biblice după impact a urmat o inaugurare de viață nouă cu șampanie, măsline

îmi înfășor așteptările în accent ce deschide uși cu mînere albastre mai în față la coadă, lumea se înghesuie pentru niște cîlți smulși din taxele altora ziarele vorbesc de sîngele

zâmbiți vă rog sfârșitul lumii va fi împărțit echitabil. tuturor celor dragi care vă sărută zilnic în gândul care nu-i mai poartă nimeni celor răi care vă umplu inima cu pietre pe care

când marinarii se treziră soarele era sus și corăbiile deja în larg căpitanii se priveau ochi în ochi prin binocluri și cioburi din sticlă parâmele atârnau obosite și ude printre coșurile cu lămâi ca

am observat timpul presîndu-și intens fruntea fără scrupule de aortă ca de-o vitrină cu gogoși calde la început m-am gîndit să trag de el să nu-mi mai blocheze aiurea minutele adunate în

fii atent! cînd ieși pe ușă ia-o la stînga și urmează-ți inocența cu ambiție după primele lacrimi scoate-ți mîinile din buzunare mergi cu spatele drept și bărbia sus să pari mai înalt ca

rochiile cu buline se deosebesc de toate celelalte rochii ele își poartă femeile cu (mo)tivul pe față indiferent de ce le e scris fiecare bulină este un punct pe I dilatat într-o pereche

dis de dimineață când deschizi fereastra și ororile lumii îți năpădesc sângele strângându-ți inima de gât cu mâinile tale inerte gândește-te la mine căderea în gol de care ți-e teamă și pe