Cont șters

Aduceti aici o stare de nedescris in cuvinte! Transmiteti atat de bine, cititorul a trait momentul impacarii, "mamă tată ioane bunule buno
vin"

Ce-mi mai place este ca nu v-ati ferit sa folositi cuv. Bunica in titlu

Astazi, lume a degenerat degenerat complet cand e vorba de aceasta etapa a vietii. Pentru ca frem sa fim vazuti doar tineri, ne identificam doar cu tineretea, refuzam sa ne impacam cu gandul ca devenim batrani. Sa-i spu azi cuiva aici ac e batran este o insulta. Bunicii numai vor sa fie numiti Bunici, dar sa li se zica pe nume. Predomina dorinta de a fi egalul nepotului, copilului.
Asta se intampla si cu parintii, mama, tata, sunt cuvinte demodate. :)
Nici nu ne dam seama ce catastrofa psihologica se creaza in mintea copilului fara aceste cuvinte adanci, simboluri, arhietipuri ale vietii, care sunt radacina la toata ex. cu viata ...

M-am lungit la vorba, dar sa stiti ca mi-a facut o deosebita placere sa va citesc azi!
Cu bine si sanatate!
Maria,

Maria, ca fiecare poem scris recent și acesta este ca un ” timp care-și sfâșie sălbatic măruntaiele”
Profund pănă la Dumnezeu!

Maria, un poem care-ți intră-n oase pe măsură ce citești:

” nu întreba inutil
de ce nu-s aprinse felinarele
secolul se stinge încet” Mi-a plăcut mult, poate că-mi aduce aminte de Andrei Tarkovski, rămânea o prezență pură în fața faptelor, nu întreba/analiza/nu dădea răspunsuri, lăsa totul crud, exact cum se desfășura ...


”abandonul privirii cântec de clopot albastru
extazul ascunde
memoria sinucigașă
ieșea agale din valuri regurgitată
de lună prea nouă
pentru dinții de lapte ai sorții”

Felicitări!
:)

mi-a plăcut, plus îmi place povestea care a generat scrierea,
:)

cine e Sineuticul ista ?
mai să mă pierd pe drum, noroc că azi e sărbătoare aici (Civic Holiday)
la urmă m-am prins,

are idee bună, dar mai chitește-l,
scurteazăl,
e balamuc, :) ”Nesinele meu i-a zis sinelui:
"Nu poți fi supărat,
ești altfel,
dă-ți seama de tine în orice zi,
de nu mă poți atinge nu-i nimic,
ai încercat s-o faci și ajunge"

Nesinele meu se numește
pe sine însuși
nesinele sine
și mie-mi spune
sinele presine

De atunci
ne salutăm
pe casa scării —
el coboară trepte,
eu urc trepte
și le cobor”

nice,
m-a făcut să râd Dracula,
comic,
:)

un sonet se pare placul tuturor, :)

metaforă după metaforă ca la război, bombă după bombă, big bang, ce mai, se alege praf și pulbere, și ”ce înseamnă să-ți deschizi o venă și să lași să curgă din tine
cheaguri de cuvinte pe care nimeni nu le va înțelege”

”cheguri de cuvinte” e mortală metafora, ce mai sunt invidioasă, sincer, cum doamne îți pot trece prin cap atâtea bazaconii de metafore,
crazy,
:)

mi-a atras atenția,poate pentru că mi-a a dus aminte de Jack Cain,
scriitor Canadian a fost cel care a introdus tehnica Haibun în Eng.Lit. cu publicarea cărții "Paris" (1964)

Am citit odată dimineață la prima oră m-a buimăcit puțin de cap, pentru că mi-a dat semzația că e foarte densă zicerea, consistentă fără loc să respir,
am zis să mai citesc odată mai târziu,
și da e mai bine, :)

întradevăr o comoară de nume, mai poetic de atât nici nu cred că există,


eu l-aș folosi fără să mă mai gândesc,

poate vreaodată o să fur și eu de la tine/voi soreanca,

:)

eu am altă experiență cu timpul, :)

”apoi am înțepenit în trecut”

pentru mine ”înțepenit” nu indică ceva static ci dinpotrivă o stare de identificare cu cele din trecut, cele trăite,

pentru că trecutul este un timp creat psihologic, adică ” timpul creat prin a memoriza și stoca experiențe, impresii” ca apoi să ne identificăm cu ele,

”am oprit timpul” denotă dorința de a fi liber de aceste ”identificări psihologice” impuse de ”timpul cronologic” care de altfel și el este o creatură, în naivitatea noastră am sistematizat matematic timpul ca să ne dăm impresia de ordine prin repetiție, matematică ...

”ci numai urmele vorbesc despre ” timpul biologic” cel care există, este real, adică, starea de a fi,

starea de a fi rămâne mereu, nu dispare nici după moarte ...
de aiai uneori metaforizăm cu umbra sau urma, ...
:)

Ilie, înstelez pentru că ai aici o scriere de ”prim ordin”
chiar dacă pe ici colea mai cere puțină ”chiteală” scrierea e apă vie, din vântâna poeziei ...

mu-mi place metaphora ”mie îmi păreau cruci aduse de spate” nu se aliniează cu restul scrieiri, nu-și prea are locul aici, pentru că e despre cârlani, miere, băieți, soare, dealuri, viață mie, ai putea și tu să le dai viață acelor bătrâni care țineau/ duceau satul în spate, lumea, ca niște lumăânări care duc flacăra/lumina/ focul ... :)

când am citit a doua oară mi-a venit să scriu ” mie îmi păreau flori de răsărită aduse de spate”

sau dacă la tine se zice floarea soarelui zici cu floarea soarelui, :)

știu la noi bătrânețele se zice sunt ”haine grele” dar nici pe departe nu e doar așa, ...

Inspirație și cu mult drag!

Maria,

*dar poemul este izbitor de viu

Ilie, ai aici un poem care m-a uns cu untură pe inimă, :)

Efectul de crescendo sporește cu fiece citire (2 ori)

Poate doar aș schimba aici pentru că deja folosești la început ” înțepenesc în trecut”

aici ”acolo am oprit timpul
în a șaptea zi
apoi am înțepenit în trecut
ca să îmi pierd urmele”

aș lăsa doar ”acolo am oprit timpul
în a șaptea zi
ca să-mi pierd urmele”

Îmi amintește și mie de ” cum sunt toți copiii,
copii arși de soare
știrbi și pofticioși
din pâine mușcam toți” -

Ilie, ”tu dormi, eu visez” dar poemul este de viu

:)

”nu pot accepta locuirea sfioasă în tine ca și cum ai greșit vieții”
este dreptul fiecărui om să caute răspunsuri care aduc limpezime interioară, pacea, dreptul de-a avea o conversație honesta, deschisă cu cei prin care venim aici ...
Maria un poem grăitor pănâ la Dumnezeu!

*steuau
:)

Antonia, ne rasfeti din nou cu un poem care atrage cititorul ca un magnet în interiorul, miezul emotiei. Metafore care ne-aduc tot mai aproape de rugăciune, cum ai scris ” în fata lui Dumnezeu”
”absolut niciodată să nu-i vorbești tinereții despre moarte.”
Cu bucuria lecturii las lumina!

și de ce ar fi perfect? pe cand poți scrie despre Yemen atat de profind, și poetic:

”nici n-ai visat vreodată nici nu ți-ai imaginat un deșert atît de bogat.
caravanele în amurg, obrazul înăsprit de nisip,
setea.”

you are the king of your writing, indiferent ce
scrii nimic nu trebuie sa-ti stea in cale daca doresti sa postezi, si (desigur)e safe pentru persoana draga care ai scris,
:)

un pic coplesit,

situl asta se numeste ~agonia~ :

prima data cand am intrat aici pe site am ramas masca, socata un pic, dar vreau sa zic ca aici am crescut mai mult decat in orice universitate dar si alte practici orientale,
So, here we go,
:)