Poezie
Sonet după 2
1 min lectură·
Mediu
Când frumuseţea ta mi se opune
La a mai respira eu strig spre Slavă
Mirarea mea în lene, îngeri, na-vă
Să-mi descuiaţi a pieptului genune.
Femeie, râzi? Că-i noaptea vieţii gravă
Şi întunericul în glie-o spune
Sunt cântece de umbră în minune
Lumina pură-i omului otravă.
Pe chip ţi-ai aşezat mister infernic
Şi-ţi vezi de ochi ce plouă colosal
Nu a-ntristare ci a vis cucernic.
Paharul gol din mâna-mi galeş ia-l
Şi umple-l cu parfumul tău eternic
Să trag la o măsea pe nas popal.
061.261
0
"Îngeri, na-vă" ține de oralitate și de adresarea intimă. Bun. Dai mirare lumii angelice, nu iei decât focul inspirației, la schimb. Gratis.
Este o perioadă parcă a Postistoriei maicilor domnilor. "Femeie, râzi? Că-i noaptea vieții gravă/ Și întunericul în glie-o spune". Umbră estivală, elogiu ție! Ca în "Riga Crypto", prin hybris peste hybris, mai rău în consecințe aici: "Lumina pură-i omului otravă".
"Infernic" litotă poetică. În loc de "infernal". Sună original. La fel "eternic". Îndemnul femeii de-a cinsti omenirea luând un pahar și umplându-l cu parfumul său "eternic" este memorabil.