Poezie
Fără corp (1)
2 min lectură·
Mediu
Mi-am deschis fără corp
într-o zi forma
din cosmos
în care se-ascundea
un sine neoglindit încă
într-un ideal sine
Ce să vezi — un sine
întors
către tot
ce nu era
sine
Lângă sinele meu modest
și cosmos
un sine real neajuns
privea
către sinele
meu nerealizat cât ar fi vrut
Nesinele meu i-a zis sinelui:
"Nu poți fi supărat,
ești altfel,
dă-ți seama de tine în orice zi,
de nu mă poți atinge nu-i nimic,
ai încercat s-o faci și ajunge"
Nesinele meu se numește
pe sine însuși
nesinele sine
și mie-mi spune
sinele presine
De atunci
ne salutăm
pe casa scării —
el coboară trepte,
eu urc trepte
și le cobor
Mi-a spus
că odată o să-l văd
și pe el urcând treptele,
să nu mă mai încumet
atunci
să urc nicio treaptă,
să cobor în subsol
și să aștept
mai mult timp
Vedeți, este
un sine oglindit
deja în mine, în corp
merită lăsate libere
Yin și Yang în palmă,
să lucreze cosmosul
prin mine, ca și când
nu aș fi eu
Din această cauză
seară de seară
neeul începe
să se elibereze
de tot ce e eu,
eul se concentrează
în tot ce am fost un
preeu
02846
0
cine e Sineuticul ista ?
mai să mă pierd pe drum, noroc că azi e sărbătoare aici (Civic Holiday)
la urmă m-am prins,
are idee bună, dar mai chitește-l,
scurteazăl,
e balamuc, :) ”Nesinele meu i-a zis sinelui:
"Nu poți fi supărat,
ești altfel,
dă-ți seama de tine în orice zi,
de nu mă poți atinge nu-i nimic,
ai încercat s-o faci și ajunge"
Nesinele meu se numește
pe sine însuși
nesinele sine
și mie-mi spune
sinele presine
De atunci
ne salutăm
pe casa scării —
el coboară trepte,
eu urc trepte
și le cobor”