șters

mai sunt necesare câteva mici ajustări:

Rămâne doar povestea ce-o șoptesc fulgii foșnitori. - ce-o nu poate ţine locul lui pe care-o. Ar fi mai simpu: povestea şoptită fulgilor foşnitori

iar aici, aş sugera gerunziul, e mai poetic: Apele au tăcut ca s-asculte (ascultând)

şi da, repetiţia Căii Lactee dăunăează, a se lua în calcul propunerea doamnei Papadopol

succes!

Am citit şi am empatizat cu autorul, fără să mă pot gândi critic. Şi totuşi, în toată această dramă, poezia supravieţuieşte:

mi-e teamă acum
respirația îmi aburește vederea
bântui printre imagini
undeva la margine cade o stea
îmi aduce aminte de copilărie
de serile târzii în care număram
stelele în cădere și inima îmi bătea
ca aripa unui fluture

interesantă această călătorie iniţiatică, înspre eul suprem, înspre iluminare. Drumul nu e uşor. Singurătăţile, asperităţile, dorinţele neîmplinite, absenţele, aşteptările îndelungi, toate sunt şi praguri, şi trepte. În limbajul numerologic, le spunem cumpene unora dintre ele, când intervine şi durerea, ca semn al necesităţii schimbării. Miezul incandescent atrage, el este mereu acolo, îşi face simţită prezenţa sub aspect revelatoriu, când gândul cel mai pur şi cel mai puternic trece de toate barierele, comuniunea aducând sublimarea, extazul, inspiraţia. Aţi poetizat frumos domnule Paşa, chiar dacă limbajul se vede că este foarte controlat, foarte calculat, foarte cerebral, aşa cum bine îi stă poeziei spirituale şi filosofice. Se vede maturitatea autorului, sedimentarea celor mai alese gânduri şi cuvinte. Felicitări!

se pot face multe, dar un prim pas ar fi foarte simplu. Dacă fiecare utilizator, după ce postează un text, ar lăsa și un comentariu sub un alt text, ar crește deja interacțiunea. Din nefericire, foarte mulți utilizatori postează des, fără să lase niciun comentariu sub textele celorlalți. Iar dacă cineva le propune să facă o schimbare, se simt atacați. În fine, ce va fi, va fi.

din prima strofă, nu se integrează. Sonetul e mult sub cel înstelat de dl. Dume, care era mult mai natural, mai firesc. Uneori, e bine să faci pauză de scris.

la zbor, la plutire. În rest, originalitate ideatică de ambele părţi. El cu îndrăzneala, curajul, tu cu desprinderea petalelor, ce urmează a fi duse de vânt. Tu, legat de pământ, pe jumătate, el căutând pământul promis.

Nu mai insist pe text. Voi spune doar atât: scrisul tău este la un nivel foarte înalt şi ar merita o atenţie deosebită din partea criticii literare.

am citit cu plăcere acest text pe linie clasică, un pic eminescian, un pic păunescian, chiar dacă, de multe ori, există o alternanţă între strofele scrise perfect dpdv al metricii, al rimei, şi strofele în care ritmul se rupe, devenind sacadat, versurile fiind greu de pronunţat. Părerea mea este că acest poem poate deveni o bijuterie, dacă metrica ar fi perfectă peste tot. Nu este o ruşine să se îmbunătăţească metrica, la acest capitol au lucrat enorm şi Eminescu, şi Arghezi, astfel încât versurile să curgă armonios, fără poticniri. Pentru un astfel de lucru, recomand citirea cu voce tare a poemului. Chiar şi pe silabe, pe un ritm mai lent, dacă de poate. Nu în gând, nu şoptit se îmbunătăţeşte lucrul la metrică. Mai sunt şi câteva alăturări ce pot fi cizelate. "Căci ci-o", de exemplu. Strofa care mi-a reţinut în special atenţia, prin expresivitate şi naturaleţe, pe regula 8-9-8-9, care dă foarte bine, este:

Și n-am vrut eu, n-ai vrut nici tu,
Să pierdem în neant finaluri,
Când îmi spuneai că suntem doar
Nețărmurite triste valuri.

Mult succes!

cele şapte clopote se referă la cele şapte zile ale creaţiei, comasate în spaţiul intim. Totodată, la şapte zile de rugăciune. Biserica trupului, prin cele şapte rugăciuni, este punct de plecare pe calea iluminării. Traseul este spiritual şi transcendental. Poemul doamnei Nuţa Crăciun este foarte bun, foarte profund, cu simboluri bine gândite, integrate armonios în poem. Un amestec de misticism, spiritualitate, cu rădăcini a la Tagore, la care se adaugă o fină textură cotidiană, oraşul, trenurile, bâta, adică factorii perturbatori care ne împiedică să ne împlinim scopul, totul rămânând la nivel de cuvinte, de poezie.

faci tu conexiunile, prin lectură, cu marea poezie a lumii, inclusiv cea a noastră, dar trebuie să remarc continuarea ideatică a poeziei Spre soare, de Minulescu. Sau paralela, analogia, ia-o cum vrei. Îţi voi arăta poezia cu pricina, ca să realizezi dacă am dreptate sau nu, dar nu voi comenta poemul tău în detaliu. Să o facă şi alţii:

Plutește drept înainte, și dacă
pământul pe care-l cauți nu există
încă, fii sigur că Dumnezeu îl va
crea într-adins pentru a-ți răsplăti
îndrăzneala.

lasă-l pe dl Geană în pace, că şi aşa face un efort titanic pe acest site. Nu degeaba mulţi au refuzat postul de editor, pentru că impune o muncă titanică, răspundere, răbdare enormă. Şi nu există răsplată pentru asta. Plus că mulţi au o grămadă de lucruri de reproşat sau chiar folosesc un limbaj insultător, ceea ce nu ar trebui să existe. Preocupă-te de scrisul tău şi de textele celorlalţi, asta este tot ce contează. Este un sfat foarte prietenesc.

aşezat, aici, sub formă de poem! De fapt, se poate încadra la ambele categorii, citat poetic sau poem aforistic, nici nu contează diferenţa. Blaga era pe această linie, mai era şi Iorga. Ceea ce mă impresionează în mod deosebit este colindul în sine, să ţi se rupă sufletul, să moară o parte din tine, pentru a ajunge dincolo odată cu magia cântării, măcar pentru câteva ore, pentru a fi cu fiinţa dragă: Mama! O dorinţă atât de mare, să ne revedem persoanele cele mai dragi sufletului nostru, iată caracterul personal, dar şi universal al citatului! Impecabil prin simplitate, expresivitate, emoţie!

ştiuletele, căci coceanul e ce rămâne după curăţare

coceanul, că barba lui e mătasea uscată

să mă apuce în loc de să m-apuce, ca să nu pierzi silaba

mă bucur că ai folosit una dintre variantele propuse. Sonetul tău este foarte reuşit, merită să fie apreciat. Şi te felicit şi pentru comentariile lăsate sub textele colegilor. Chiar şi aşa, foarte scurte (dar eficiente), tot înseamnă mai mult decât tăcerea celor care doar postează pe site şi doar aşteaptă să fie comentaţi. Cu o astfel de atitudine, poţi contribui la revitalizarea acestui site, ca să nu mai vorbesc de beneficiul pe care îl vei avea ca autor.

Încă un poem la graniţa dintre realitate şi vis, dintre luciditate şi alienare, dacă e să fac o paralelă la un poem scris de Ilie, pe care l-am comentat recent. Cauza este aceeaşi, poetizarea fiind o reacţie la contrastul dintre visul rupt din rai şi viaţa reală (una superficială, precum larma de cafenea), în care autorul se chiorăşte la raiul visat, fiind albit de grijile umbrelor. Poemul este, practic, o dublă expunere, rezultând, prin acţiunea asupra interiorităţii, un caracter dual. Una dintre faţete trezeşte frică până şi ierbii, lucru mărturisit, asumat. Dorinţa de bucurie, de înălţare, de eliberare, cu un subtil mesaj palimpsestic religios, este cea care trebuie să învingă moda acestui timp aţipit.

de singurătatea şi monologul din Manualul bunului siguratic, de Daniel Corbu. Ştefan a remarcat bine linia optzecistă, această claustrare a fiinţei într-un spaţiu foarte îngust. Există şi o doză de ironie, mai ales la început, ceea ce accentuzează starea în mod plăcut, fiindcă nu se cade în lamentaţie, aşa cum au făcut unii deprimişti care au urmat după optzecişti. Aici este evident faptul că optzeciştii au ştiu cum să fenteze trauma interioară, cel puţin la nivel de exprimare. Strofa a treia îmi place cel mai mult, e poezie în poezie acolo:

Nici în cuvinte nu mai sunt același,
la marginea răbdărilor
s-au așternut păienjenii și
nepăsarea pentru verb,
exact acolo unde cărțile,
țigara și
revolta minții împotriva inimii
au rămas unice repere.

Felicitări!

acest text, care mizează pe o structură anaforică, la început şi la sfârşit de strofe. Observ delicateţe şi armonie, chiar şi un anumit ritm, cu excepţia acelui "mă inspiri să-ți scriu", din prima strofă, care rupe ritmul. Gingaşă şi pură şi imaginea din strofa a doua, dar ceea ce remarc este metafora din strofa a treia, care ridică nivelul întregului text: Îmi treci prin gând / precum o vară caldă / ce-și răcorește talpa / în izvor de munți. Per total, un text care transmite, pe fondul unui risc asumat, reiterez, al anaforei. Unora le va plăcea, altora poate că nu.

dar accentele pica aiurea

propun:

dar doru-ncepe-n cleşti să mă apuce

Ştefan, ai acordul meu, dacî doreşti să foloseşti propunerea mea

în care ai accesat cutia de valori a sentimentelor - inima - , limbajul fiind mult mai natural de data aceasta. E de bine.

Un vers la care te rog să te mai gândeşti, fiindcă lipseşte articolul la dor

Dar dor deja începe să m-apuce,