șters

şi succes la critici şi marele public!

fiindcă mi-a plcut mai mult dincolo. Aici să îşi dea părerea şi alţii.

dar pot spune că ai scris un sonet destul de bun, cursiv, cu rime foarte grele, a se vedea alături-mături-înlături. Mi-a plăcut şi vipii, un cuvânt rar folosit, bine integrat ideatic în text, mi-au plăcut şi ciclopii, unde ai implementat excepţional ochiul minţii.

bravo!

dar poate că este doar ceasul stricat sau, dacă e pc-ul, o fi bateria de la bios de vină...

Trecând peste glumă, găsesc ciudat cuvântul integrată, din versul 2, vers care este şi uşor pleonastic, dpdv ideatic, în raport cu primul. Eu vedeam îngrozită de noapte acolo, cu aura unui coşmar, dar poate că, fiind mare fan de filme de groază, exagerez... sau poate că nu?

orele le-aş scoate, totuşi, de peste tot şi le-aş înlocui cu trăsăturile specifice somnului REM şi non REM, abordând fiecare fază în parte şi asociind funcţiile corpului şi procesele specifice cu elemente din natură, ca şi cum aţi privi ambele universuri deodată, dintr-o stare cumva apropiata de ezoterismul cabalei...

adică, să transformaţi acest mic delir într-un spectacol grandios...

Domnule Gorun Manolescu, prin faptul că sunteţi prof. dr. ing. şi membru asociat la Institutul de Inteligenţă Artificială „Mihai Drăgănescu” al Academiei Române, dar şi prin faptul că amândoi avem ceva în comun cu dl. preşedinte Ioan-Aurel Pop, vreau să vin cu o propunere adresată Academiei Române. Credeţi că este posibil, pe viitor, să dezvoltaţi un sistem de salvare automată a textelor create pe AI, astfel încât AI să recunoască orice text care a fost creat cu ajutorul lui? Acest lucru ar putea fi de mare folos, într-o lume în care nu mai ştim ce este sau nu autentic. Poate că ar fi bună şi o cooperare între Academie şi Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară, care se ocupă de Portalul Suspiciunilor de Opere Plagiate în România. Eu nu cunosc mecanismele şi colabărările Academiei Române, dar dacă aveţi şansa să vorbiţi cu dl. preşedinte, poate deschideţi vreodată subiectul. Nu vreau să îi scriu eu direct, fiindcă dv. sunteţi persoana cea mai avizată. Vă mulţumesc!

dar e şi fapt, pt că există verbul a depăşit

voi amândoi aveţi dreptate, dar, până la urmă, vă cramponaţi de nimicuri, limbajul poetic fiind cel care contează mai mult, lucru pentru care am venit şi cu o propunere...

ps.

să fim atenţi, că acum vine psihologul din oficiu şi ne spune că exagerăm sau că suntem înverşunaţi...

s-a întâmplat înainte sau după?
a fost prima sau ultima oară?
nu ştiu, dar momentul
se cerea imortalizat
lumina roşie se întrerupea delicat
de parcă ofta

în fotografie,
doar nemişcarea tăcerii
un truc reuşit
lăsând imaginaţia
să treacă prin cadru

am privit pentru o clipă
apusul feliat de o frunză
să înţeleg efectul acela
şi-a fost de ajuns

insesizabil
s-a strecurat

ca să nu se creadă că am fermă şi îmi fac reclamă subtilă...

cât despre siciliană, este o apărare care permite, la un moment dat, dacă este jucată corect, in functie de variatiuni, contraatacul. Este, practiv, o invitaţie la jocul deschis, negrul având şansa si să câştige, nu doar să obţină o remiză. Am şi eu un amărât de 1900 Elo pe chees punct com şi un 2000 pe lichess, deci se face ca ma pricep si la asta. Nu la nivelul unui mare maestru, in cazul ca esti asa ceva, dar ma descurc::)) Asa ca am stiut ca, jucand siciliana, vei incerca contraatacul, insa eu am mutat regele in colt, ca sa nu-mi prinzi calul la sah cu regina...

conform Doom 3, fapt (acțiune; început) s. n., pl. fapte

deci, singular e masculin, plural feminin

tot conform Doom 3, faptă s. f., g.-d. art. faptei; pl. fapte

deci, singular feminin, plural feminin

deci, s-ar părea că merg ambele variante, şi feminin, şi masculin, la singular

oricum, acele versuri : Niciunul dintre aceste două fapte / n-ar mai conta, îmi par lungi şi nepoetice, descriptive.

mai bine ar suna o formulare simplă, cu adverbul totuşi legând direct strofa 1 de strofa 2

totuşi, dacă aș fi un personaj
dintr-un tablou hibernal de Yuli Klever,
îndreptându-mă către cabana unde stai întinsă pe pat,
acoperită cu dulceață de trandafiri,
altceva n-ar conta

am de-a face cu un flash dintr-o noapte credincioasă și virtuoasă, a la Glück. Spun flash pentru că tu insişti doar asupra unui moment, pe când la ea e o întreagă poveste cu acea fotografie, iar limbajul şi expresivitatea sunt la cote înalte.

în fotografie a rămas nemişcarea şi tăcerea - se impune persoana a treia, plural, la verb

plus că limbajul e rudimentar, ca la şscoală . De ce nu, în fotografie, doar nemişcarea şi tăcerea? De ce ai nevoie de atâta balast verbal şi descriptiv în exprimare?

dacă - se repetă de trei ori, o anumită rudimentaritate stilistică, nu foloseşti anafora ca tehnică, pur şi simplu nu ţi-ai dat seama, te-ai grăbit

ca plusuri, remarc oftatul luminii şi feliatul apusului, imagini puternice

dar limbajul poetic nu e suficient de rafinat, de concentrat

chiar m-aş bucura să cizelezi acest poem

scuze pt eroarea de tastare

dacă, atunci când scrii o poezie, te gândeşti că ar trebui să conţină mai de toate, poezia nu mai e poezie, ci un fel de ghiveci cu care mergi la MasterChef, sperând să fii apreciat pt numărul de ingrediente, dar din care lipseşte şi gustul, şi esenţa cea mai rafinată a elementului care ar fi trebuit să iasă în evidenţă. Şi anume, sinceritatea cu sine însuşi şi accesul la filonul emoţional.

Danilela, îmi explici şi mie care este utilitatea inutilităţii în poezie? Înţeleg nevoia ta să-ţi aperi textul, să-ţi justifici lacunele, dar explicaţia ta cred că ar crea scărpinări pe chelie chiar şi în rândul celor mai înfocaţi paradoxişti. În rest, îmi susţin ideea că un autor care îşi explică textul e, pe de o parte, nesigur de el, iar pe de altă parte ignoră inteligenţa cititorilor. Nu te pune în rolul unui profesor care explică nişte sensuri copiilor de la grădiniţă. Avem şi noi nişte ani, nişte lecturi...

Consumismul în loc de cinsumismul

Fiecare cu gustul lui, dacă poemul reușește să transmită ceva, e ok. Nu e un poem care să te răvășească, să declanșeze o emoție puternică, ci unul care accesează ironia subtilă și niște referințe culturale destul de ambiugue. Genul de poem la care într-o parte, zici că ai de-a face cu poezia specifică americană, în care e abordată critica socială, iar în altă parte se încearcă modernismul și explorarea realității, a la Stevens. Cred că multe dintre teme, în special consumismul, au mai fost abordate pe acest site, de o manieră mai reușită, de colegul Georgescu, el reușind să și filosofeze, pe baza unor intromisiuni intertextuale, un plus în această conparație. Deci există un trend care a traversat oceanul, a ajuns cu o oarecare întârziere și pe la noi, iar elementele locale îi schimbă un pic trăsăturile. Remarc, pe lângă critica socială și consumism, și influența cyber poetry din prima strofă, un trend care are deja decenii de folosință în SUA. Totuși, ca minusuri, dacă e să trag o concluzie, ambiguitatea, structura fragmentată și lipsa coerenței narative, trag în jos poemul. Personal, agreez luna aceea ca o anghinare și haloul din jurul ei, făcându-mă să cred că poetul ar putea mai mult. Dar această incapacitate este justificată de poet, toate aceste referințe, toată ironia asta, cinsumismul, nefiind capabile să înlocuiasca iubirea mult dorită, femeia întinsă pe pat, într-un tablou hibernal. Până la urmă, textul, dincolo de lucruri care ar trebui să ne înveselească, are o doză de tristețe frumos ambalată, dar nedisimulată.

erată - pe care nu o mai găsesc

"Dacă mi se reproșează că scriu prost, atunci eu pentru Ionuț Caragea trebuie să explic tot." (Iulia Elize)

Iulia, te rog să nu mă mai pomeneşti aiurea în discuţiile tale.

Eu nu ţi-am cerut explicaţii suplimentare cu privire la ceea ce vrei tu să zici în poem. Nu am nevoie. Am grad de discernământ atunci când analizez un text. Eu am explicat, din puctul meu de vedere, de ce poemul tău e praf, catastrofal. Am argumentat. Tu nu poţi demonstra în niciun fel că poemul tău e bun, fiindcă e scris de tine, iar tu eşti cea mai subiectivă persoană din univers, atunci când îţi analizezi propriul text. Singurii care pot vorbi despre calitatea şi valoarea scrisului tău sunt criticii şi cititorii. Şi să ştii că există şi critici care primesc cărţi de la edituri sau critici care cumpără cărţi. Şi să ştii că există şi critici care citesc reviste şi vor să afle mai multe despre autorii pe care îi descoperă acolo, pentru a îi include în antologii regionale sau naţionale, pentru a le face un portret critic. Şi să ştii că există şi critici care, din moment ce te descoperă, te pot contacta pentru a te întreba de unde pot procura o anumită carte de-a ta, care nu o mai găsesc în librării. Cât despre trimisul la critici, este foarte simplu să trimiţi câteva cărţi la revistele naţionale în care există rubrici de critică literară. Dacă ai valoare, nu vei fi ignorată. Este cea mai simplă şi eficientă metodă prin care să ajungi la cititori de înaltă competenţă. Şi să nu spui că nu ai timp. Îţi ia 2 minute să cauţi redacţia unei mari reviste pe net, să bagi o carte într-un plic si sa o lasi intr-o cutie postala. Tu consumi atata timp pe poezie.ro, explicandu-ti poemele, deci dai impresia ca ai foarte mult timp la dispozitie. Deci, daca nu ti-e teama de opinia criticilor, sacrifica-ti doua minute pe zi, pentru a trimite o carte. Le-o faci cadou, asa cum o faci cadou prietenilor apropiati. Si dupa ce obtii opinia criticilor literari si ai si opinia publicului larg, o s aai o imagine cat mai corecta asupra valorii tale privita prin ochii celorlalti. Am incheiat acum. Sper sa nu ma mai pomenesti aiurea in comentarii, ca eu nu am nevoie de explicatii si nici nu ti-am cerut ceva in mod special.

Un poem care m-a atins, care transmite, care emoţionează. Poate şi pentru faptul că, în urmă cu 18 ani, abordam subiectul în volumul Donator universal, însă de o altă manieră. Dar nu despre mine este vorba, ci despre poemul de faţă, despre darul pe care îl face poeta, în urma unui sacrificiu de mare însemnătate, unei persoane foarte apropiate. Poemul are curgere pantareică, precum sângele, iar tehnica anaforică, acel pentru tine, repetat de 4 ori, întăreşte importanţa fiinţei dragi şi gestul în sine. Palma, degetele, stiloul, batista, înlocuiesc echipamentul medical şi steril din spital, atunci când se face o transfuzie. Dumnezeu este şi el prezent, autentificând actul spiritual al acestei transfuzii. Nobelul de la final ar vrea să certifice valoarea singurătăţii, locul de unde pleacă toate gesturile pline de iubire, locul athanorului poetic, locul alchimiei şi al regăsirii de sine. Eu, unul, ca o preferinţă personală, nu aş fi introdus nobelul în poem, pentru că el comercializează gestul, iar opera lui Marquez vorbeşte, oricum, de la sine. Aş fi încheiat intertextual aşa: chiar dacă eu nu m-am ales decât cu veacul ăsta de singurătate, despre care Garcia Marquez ar putea scrie încă un roman. Desigur, Ottilia are preferinţele ei, dar are şi tot timpul din lume pentru a reflecta la acest aspect.

în loc de ceraturi