Văzduhul e al păsării tezaur

vă port lipsa
pe paginile mele...
La fel,
rog evetualii cititori
să lase un semn cât de mic aici...

Mulțumiri anticipate!

fiindcă mi-a plcut mai mult dincolo. Aici să îşi dea părerea şi alţii.

place și aici; doar că pe ici pe colo tot aduc rodul migalei în a înțelege originalul. Mâzgălelile mele sunt cu majuscule și pot să rămână doar în comentariu. M-a bucurat îndeajuns plăcerea lecturii sonetului... fără să-mi provoace... delirul.


Văzduhul e al păsării tezaur,
Comoara mea pitită unde dorm e
În zborul viselor aeriforme
Din care SCHIMB enigmele ÎN aur.

În somnul dulce, ne-ntinat de norme
Moșneagul povestește,-n șoapte-I faur,
Cum Făt-Frumos ucis-a un balaur
Și basmu-L suie în lumini enorme.

Dar mă trezesc și greu întâmpin traiul
Chiar de mă leg cu-al Ariadnei fir,
Hârtia bea cernealA,-i LAUD graiul.

O literă de lege DE-AM SĂ-nșir
TOT FĂRĂ VLAGĂ-O(I) FI în tot alaiul
ACELEI existențe ca-n delir.


Sunt unul din „eventualii cititori”;... mereu în criză de timp. Te rog, d-le Ștefan, să nu te aștepți la prea dese intervenții din partea mea! Sper „să simți virtual” că... și eu te citesc. Îți doresc sănătate, spor la scris... cât mai clar, dar și concis!!!

mulțumesc!

am să fiu mai dur
şi-am să te-ntreb ce-ţi motivează scrisul,
de ce insişti cu totul dinadinsul
părerea celora din jur? (asata-i una la mână),
(a doua):
constrâns de ritm, de rimă şi măsură,
tu mai tot timpul chinuieşi ideea.
ce dacă nu se încarează ca sonet? e tot o poezie.
ideea, Ştefăniţă,-i ca femeia.
când iese de sub duşul de cuvinte-al tău să fie,
aşa cum a făcut-o mă-sa, goală.
curată zâmbitoare de,
să-ţi vină s-o mănânci din ochi.
şi dacă-o simţi ca pe-o smochină coaptă-n gură,
atunci vei şti că scrisu-ţi are rost,
că eu, ca cititor, aşa , măcar de poftă,
aş vrea s-o mestec pe de rost.

apropo: pe de rost, câte sonete de-ale tale ştii?
cu prietenie ca mereu, Ioan.

În strofa a doua mi se pare nepotrivit adjectivul enorme; într-un cadru dominat de cuvinte precum moșneag, basm, poveste, Făt -Frumos, balaur, șoapte faur... cuvântul enorme nu pare din același câmp semantic și mi se pare că întrerupe atmosfera de poveste sau mai mult, mi se pare bombastic.
Și m-am mai oprit la versul acesta din ultima strofă:

Îs însă neputând în tot alaiul

greu de pronunțat, drag coleg; în rest am înțeles mesajul, îl consider de calitate, numai trebuie făcut ceva acolo unde am insistat și... chiar în primele versuri

Văzduhul e al păsării tezaur,
Comoara mea pitită unde dorm e

acest verb a fi care se repetă în versul al doilea!

Am citit cu plăcere, domnule Ștefan!

o să încerc să țin cont de sfaturi...