Constantin Popa Istrițeanu

Cerul pare că s-a strâns pe mine Ca un giulgiu pe Fiul Sânt Și nu știu, Dacă e prea mare Dacă mă acoperă Dacă mă ascunde de lume E destul de

Suntem ce suntem Și nu ce vrem, să fim De când ne naștem Până când murim Și-n fiecare clipă ne hrănim Cu orgolii mari Sau uneori

A fost o zi de iarnă Poate, ca altele Mai mult, sau mai puțin geroasă, Cu omăt pe casă Și pe jos, pe pământ ca o plapumă pus Nu se știe,

Rupe din viață o clipă Ea nu va fi o risipă Și-ntoarce privirea, Spre cer, spre steau-ți sortită, Ce ți-e și ursită, Iar tu, al ei dăruit Și las-o acolo, spre

Sorcovă veselă Tare aș zice, că e ea Dacă, și noi am avea Și pe masă și în pungă Ca tot anul să ne-ajungă Să nu fim, iar nevoiți Să umblăm pe străzi cârpiți Și

Noaptea din Timp E mereu, în al iernii anotimp Pentru noi cei din nord Cu fulgi de zăpadă Pe geamuri cu flori de ghiață Cu clopoței, Cu noi născuți miei

Si Pomul, în miez de iarnă Cu Lumina lui de-atunci, mereu Cu vârful privind spre stele Dar, și Copilul Născut și așezat în iesle Sub calda răsuflare

A fost O Zi, Cum poate, nu va mai fi Niciodată, pe acest fir de nisip Dintr-un colț al Universului nemărginit Botezat Pământ Când S-A Născut Un Copil Sfânt Fiu al Domnului Dat unei

Cândva oamenii au fost întrebați și li s-a spus: Căutați-L pe Iisus Nazarinenul, care.i Începutul? Și e mai presus De voi, Născuții acestui pământ, Ca și

Am privit o veche cruce Înfiptă la o răscruce Din satul de la poalele dealului A cărui umbră Uneori, în parte îl acoperă Și îl

(1) Domn Voronin ar cam vrea Tot un comunism sadea Iar, cu lozinci și cu pancarte Cu oameni dispăruți... în noapte.

Lacrimă pură Ești o efemeră făptură Fără de ochi, fără de gură Cu-o strălucitoare armură Frumos așezată Pe-a ta minunată

(1) Domn Becali îi schimbător Când e vesel și cu umor Când se face foc și pară Parcă vara a nins afară. (2)

Somnul e o mică moarte Ce mereu desparte Ziua de noapte Și vine: La tine, La el Și la mine Din prima clipă Până când timpul pe-a-lui

(1) Burniță fără De margini, totul umed Toamnă mohorâtă. (2) Frunze peste tot Galbenul olandez la El

Oare, atât de aproape să fie?! Viața de veșnicie Și clipa unui destin final Al celor de pe pământ Sau poate, al Pământului, Acest fir de nisip rătăcit În acest ocean infinit

Să-L vezi pe Dumnezeu E mai mult decât tot Ce poți să vezi în a ta viață. Să-L asculți pe Dumnezeu E mai mult decât tot, Ce-ai

Te vei odihni între ei Unul nepereche Celălalt pereche cu tine Demni urmași ai primului Voi, Amândoi, Tu și el

Mai dă-mi Doamne: O zi De care, mi-e dor și parcă mi-e foame Și-aș vrea, să mă înfrupt, Cu timpul din ea Ce-i al Tău fruct Prin

Sunt, acum și aici Că am fost sortit Și ales din mii și mii Ce ar fi putut Fi și ei Dar..., eu m-am născut Ca un dar De

În noi, născuții, urmași ai lui Adam Există ascuns, mereu un dram, De nemurire, ce-i adus De o femeie, soră cu Mama Lui Iisus Ce l-a avut în inimă

Într-o zi Creatorul S-a întâlnit cu Adam, omul Ce era a Lui Operă, nu mare , dar specială Pe care l-a întrbat: Tu

Unele cuvinte au apărut Se zice din lacrimile unor oameni Ce-au plâns: De bucurie, De durere, De