La un semnal al Comandantului Suprem, cândva și el, unul de soi
Ai noștri veseli marinri, cântând, plecară la război
Cu-o singură și invincibilă fregată
De mâna doua și ruginită toată
Încât pe
Dacă printr-un miracol,
Ar trebui, să devenim nemuritori
S-ar cuveni, să refuzăm
Și s-alegem moartea,
Ca pe ceva firesc,
Ca să rămânem
Ce trebuie, să fim:
Niște pământeni, zămisliți din
Când Roma s-a născut,
Pe acest pământ, atunci demult
Ea și-a găsit și-un nume,
Ce-a devenit apoi, renume
Și luat a fost, de la unul din cei doi copii,
De o leoaică adoptați ca fii
Și-a
În fiecare zi, să vezi cum răsare soarele
În fiecare zi, să trăiești, sau să vezi o bucurie
Care… a ta să fie,
Sau a altuia
În ele vei găsi, mereu un dram de fericire,
Iar
A fost, că trebuia să fie
Si-a ta amintire s-o păstreze, s-o știe
Că în a timpului calendar
E o zi, cu al său nimb, cu al său har
În prima săptămână
Din
Viața-i o cursă
Atletică, în care toți alergăm
Neîncetat, parcă am fi în transă
Și mereu în criză de timp
În orice anotimp;
Că-i vară,
Cu caniculă afară
Că-i iarnă,
Cu ger și zăpadă pe
Soarele a apus
Parcă un colț de ochi l-a ascuns,
Luna și ea a apus,
În celălalt colț de ochi s-a dus.
Cuvântul și vorba au tăcut,
Într-un colț de gură,
Ca o ruptură,
A timpului