(1)
Sărbători au trecut și au venit
El în nicio zi nu s-a mai trezit
Prăznuiește și se cinstește
Că doar soața lui... muncește!
(2)
Unii la Sfinți sunt nelipsiți
Azi e o zi
În care, de ea, cu drag mi-aduc aminte,
Dar și că, are doar un singur părinte
De când s-a născut
Asemeni altora ca ea
Care ciudat,
Au tot un singur
Poetul nu moare,
Ca un simplu om de rând
El iese din lumină
Și nu se cufundă în întuneric
Doar pleacă de pe acest pământ,
Undeva, într-un loc imaginat de el,
De
Dacă printr-un miracol,
Ar trebui, să devenim nemuritori
S-ar cuveni, să refuzăm
Și s-alegem moartea,
Ca pe ceva firesc,
Ca să rămânem
Ce trebuie, să fim:
Niște pământeni, zămisliți din
Uneori clipa ruptă din timp
Nu pare prea mare
Când e desprinsă din cel ce-a trecut,
Iar timpul apare mai lung
Cel din clipa ce vine
Ea..., clipa își are sfârșitul
Strâns lipit de al ei
Timpul cerne nisipul
Fir cu fir
Și pe loc el nu stă
Doar cupa se golește puțin,
Câte puțin
Chinul și el,
Uneori e la fel
Nu se grăbește, să plece
Tot însoțește
Chinuitul, ce și el,
Cu
Merg pe stradă și mă.ntâlesc cu copii
Mai mari, sau mai mici
Și-n ochi le văd bucuria strălucind
Clipă în care eu redevin iar copil
Cu o trăistuță aninată de gât
Prin troiene înotând
Cu un
Spus-a bătrânul din satul pustiu
Într-o zi, cu o tristețe în glas
Aproape de nedescris,
Când a fost întrebat de un străin:
Eu sunt ultimul de- aici
Restul toți au plecat
Care, în