Poezie
Somnul
1 min lectură·
Mediu
Somnul e o mică moarte
Ce mereu desparte
Ziua de noapte
Și vine:
La tine,
La el
Și la mine
Din prima clipă
Până când timpul pe-a-lui aripă
Nevăzută, ne ține.
El blând și gingaș ne mângâie pe pleoapele
Și ne-aruncă într-o mare a visării
Și a uitării,
De noi, de tot și de toate
De rele, de bune, de plăcutele șoapte,
Vrute, trăite,
Făcute sau auzite,
Din când în când
Ne vedem în somn plângând
După o jucărie
Din apropiata sau îndepărtata noastră copilărie,
După o iubire
Ce-i tot un fel de somn, dar mai dulce,
Care te duce
Te-ntoarce și te aduce
Din somn în trezie
Și din bucurie în melancolie
Somnul are o taină a lui,
Care-i visul
Ce ne poartă uneori în infern, purgaatoriu,
Sau în tot paradisul
Acolo unde totul se poate
De la naștere la moarte
De la un frumos astru visat
Până la un dezastru întâmplat
Visul din somn rămâne misterul
Cu care ne-a dăruit Cerul
Ca să fim fericiți
Atunci când suntem în brațele lui,
Tăcuți și obosiți.
12 mai- 4 iulie 2007
Galați
001.343
0