Poezii

„ Poetului Mihai Eminescu la ceas aniversar.” Din nou în gândul nostru El..., și slova lui Ce-n ea cuprins-a Necazul și durerea neamului, Istoria, legenda și

„ Dedicată victimelor de la Clubul Colectiv București, familiilor lor îndurerate și cadrelor medico- sanitare salvatoare ! ” Și ei... sunt Sus...,

Spus-a bătrânul din satul pustiu Într-o zi, cu o tristețe în glas Aproape de nedescris, Când a fost întrebat de un străin: Eu sunt ultimul de- aici Restul toți au plecat Care, în

Câte un drum părăsit, Care nu se mai știe De cine și când a fost croit Nu mai e străbătut ani de zile Nici de oameni , nici de animale, Sau de altceva… Și-n a lui

„Poem dedicat miilor de refugiați din lumea întreagă” Călcăm pe pietre de zid, Zid demult zidit Demult năruit Poate a fost un început De zid chinezesc mai

Un conducător oricît de mare... Ar fi nu poate să vadă, să cuprindă totul Lângă el trebuie unul care, Dezleagă și arată cum se taie... nodul.

Uneori clipa ruptă din timp Nu pare prea mare Când e desprinsă din cel ce-a trecut, Iar timpul apare mai lung Cel din clipa ce vine Ea..., clipa își are sfârșitul Strâns lipit de al ei

Aproape de nori Sunt ei, călătorii cocori Ce la început de toamnă, acum... Își caută prin văzduh al lor drum, Care să-i ducă departe, departe... Spre cealaltă a pământului parte Unde soarele

Mergând pe stradă S-a uitat la un ceas public Și... a luat din el timpul, Care l-a pierdut Când s-a născut Și pe care l-a folosit Să-și întregească viața Ce i se părea , Că... nu-i

Și timpul Venirii În vechea cetate A unui neam, se zice de Sus ales Atunci s-a împlinit, Când totul a fost deschis De-o zi cu flori ornată Și ea

„ Poem dedicat poporului ucrainian și victmelor din rândurile sale.” Mereu se-ntâmplă și se repetă Aici pe acest frământat Pământ Ca grupuri de oameni,

„ Pilotului comandant, Adrian Iovan și studentei mediciniste Aurelia Ion, - In memoriam - Și cerul din care venim Mereu ne tot cheamă Și ne îndeamnă, Ca în

Flori de cireș, sub formă de ciorchine alb apoi roșu.

Spre cer, mereu privirea se-ntoarce Către Cel, ce pe toate le face Și-acolo, în ele... El este, Iar noi oamenii, cu-a noastră poveste Zămisliți din o vrere Suntem aici pe

Merg pe stradă și mă.ntâlesc cu copii Mai mari, sau mai mici Și-n ochi le văd bucuria strălucind Clipă în care eu redevin iar copil Cu o trăistuță aninată de gât Prin troiene înotând Cu un

E o zi de decembrie În multe locuri ninge Uneori chiar viscolit, Iar aici unde sunt Plouă neîntrerupt În orele de așteptare Ce-au început cu șapte dimineața Și s-au sfârșit ,

Și dacă timpul Alunecă, se zice spre un sfârșit E poate o poveste În ea, cu un

Aerul toamnei Printre frunzele rare La rând cocorii.

În ceasurile nopții Bobocul de floare încet se deschide Nevăzut și fără de zgomot Ca și... ușa unui iatac Unde adesea o iubire se ascunde Și de unde,

Domnul Ponta a promis Cu glas tare și deschis C-o să aibă un guvern Și cinstit și foarte ferm Cum n-a fost în țara asta Nici când fu scrisă,… Năpasta, De

Azi la noi se merge tot cu tupeul Cel ce a fost probat și-i nemăsurat Turnătorul, iar o face pe zeul Și poporul mereu e... manipulat!

Omul, fie bărbat ori femeie E aidoma unei cărți Ale cărei coperți Trebuie să știi să le deschizi Sau după, ce o citești Să poți să

Acum, în aceste zile Când retrăim patimile îndurate De El, Fiul Ales Ar trebui ca fiecare Să înviem în sinele din adâncul nostru Sub o Icoană a Lui Din acel miez

Dintre durerile lumii, A Lui A fost însoțită de jertfă Prima după acel păcat Care: Ne-a mântuit Și ne-a lăsat: Credința și