Poezie
Fata udată de ploaie
1 min lectură·
Mediu
Picăturile de ploaie din înalt
Pe a ei față cad
Formând mici șiroaie
Ce se ascund sub bărbie, pe gât
Și dispar, ca-ntr-un misterios mormânt
Până când, o mână încet le-oprește, le șterge
În timp ce, privirea se rotește și-alege
Departe în zare
Un petic de cer, fără soare
Mai puțin întunecat
De care, ea s-a legat
Cu privirea și fața scăldată
De-a ploii apă curată
Ce-a mângâiat și șters orice ungher
Ca-ntr-un ritual plin de mister
Sosit odată cu ploaia din cer
Ce-.n grabă a venit, și-a trecut
Iar soarele, de după nori, a reapărut
Făcând ca natura să renască, cu toate, în a ei splendoare
Și în mijloc ca o floare
Fata udată de ploaie.
8 - 14 05 2009
001.164
0