Constantin Popa Istrițeanu

Ne-am căutat timp îndelung, Dar fiecare era pe alt culoar Al unei imaginare piste, Care nu se mai termina Și-n zarea ei, mereu tot apăreau, Imagini

Brumă peste tot Ca un preambul al iernii Cu un... Moș Roșu!

Nu știu dacă Toate aceste frunze îngălbenite O să-ncapă, În gura unui vânt lacom Stârnit undeva pe pământ? Depinde cât va fi el de flămând Dar parcă,

Frunza de pe ram În tandem c-un fulg de nea La balul toamnei.

Și totul nedeslușit În acel întunecat început Când se făcu Lumină Ce poposi pe rând în stele din galaxii Cu-ale lor mici planete Pentru care: Mereu

Stau într-o adâncă tăcere Undeva, în camera mea de la etajul unu Dar… afară pe stradă se aud țipete stridente Ce parcă intră și ies din mine Ca și cum s-ar

Ziduri de case uitate de timp Cu pietre și cărămizi sfărâmate Iar altele pe lângă ele aruncate Printre lucruri și peste urme așezate Stau și

(1) E nuntă mare-n cartier Iar naș e... marele oier Finul și el e...tot un om de soi Un fost cunoscut butelist, vioi!

Dincoace de clipă Din a timpului risipă E o viață, ce poate fi: A unui om, A unui pom, A unei flori, Ce s-a deschis în zori A unei păsări în

Poetul nu moare, Ca un simplu om de rând El iese din lumină Și nu se cufundă în întuneric Doar pleacă de pe acest pământ, Undeva, într-un loc imaginat de el, De

Macii cei roșii Lângă calea ferată Sfârșit și-nceput.

Vanghelie a zis: trebuie să fii bun și tare Se subînțelege: acasă și-n politica cea mare Însă mai ieri, cu oiștea în gard, din nou a dat Când a spus: altfel de partid ești... \"ejaculat\"!

Urmele timpului Pe chipul tău nu se aștern, Nu rămân, ele se ascund Undeva în adânc Poate în al tău suflet, Ca să nu fie privite, Și cumva... răstălmăcite Doar... zâmbetul tău e același

Câteodată un destin Atunci când se naște, E ca o Zi Sfântă de Paște Și-n el adună: Bucuriile, amarul și durerea unui neam Pe care mai apoi, Le

Uneori, cufundat în visare mă gândesc: Dacă toate de lângă noi, Sau din îndepărtatele zări Au un sens, Ori o esență a lor!? Pe care înfrigurați

Știrea bombă v-o spun acum Și ea nu e... așa oricum Domn Traian Băsescu, Prezidentul, veselul și chelul Vrea să ne facă scut, un soi de tichie la...Deveselul!

Zidim din țăndări de clipe Mereu veșnicii, noi zidim Ca să fugim, Din calea unor stihii Și tot ocolim Câte un tăcut țintirim Ce-n drum

La un moment dat, îi vom cere socoteală timpului Care ne-a albit și rărit părul Și pielea feței din întinsă și catifelată Odată cu nisipul din clepsidră E mai subțire, mai

Fiecare clipă E o frântură Din timpul ce curge Și-n ea e și o lacrimă ce se scurge, Dar și o aripă de Înger Păzitor ce

Tu ești cu noi, și-n noi, Mântuitorule! Venit din Lumina Dintâi Cea Necreată Din care o mică parte și nouă dată De Cerescul Tată Prin

Timpul cerne nisipul Fir cu fir Și pe loc el nu stă Doar cupa se golește puțin, Câte puțin Chinul și el, Uneori e la fel Nu se grăbește, să plece Tot însoțește Chinuitul, ce și el, Cu

De aceea e frumos fotbalul Ca unul, ce-i cunoscut drept \"Neamțul\" Dorinel, precum ai lui, să înțelegă...că meciul Se termină doar, când arbitrul arată... centrul!

Am găsit într-o carte citind-o: Îndemnul și bucuria De a scrie cuvinte Nu prețioase, solemne Ci legate de lucruri și întâmplări

Când pleci să lași ceva: Un pantof așezat cumva, într-o poziție, Ca și cum te-ar urma, Sau ar pleca după umbra ta O bluză, undeva agățată