Claudiu Tosa

Umorul a dispărut demult in ceea ce îl privește pe colegul de mai sus care șantajează si amenință, după ce s-a milogit pe toate canalele de comunicare posibile ca sa fie reprimit aici. Cat privește activitatea lui, la fel ca a tuturor, e opțională și benevolă. Nu ne obligă nimeni să scriem 1 sau 1000 de comentarii pe lună. Pretenția de a fi remunerat pentru o inițiativă proprie, presărată oricum de tentative de puci (devenite ulterior muci) și interese cel puțin meschine e revoltătoare și nu face decât să denote (pentru a N-a oară) ca Ionuț nu a înțeles, nu înțelege și nu va înțelege niciodată ca site-ul ăsta nu e despre el și ca nimeni nu îi datorează absolut nimic.

Caragea, acum doi ani îl amenințai la fel de indirect pe Ionuț Georgescu ca îi poți divulga identitatea, dar nu o faci pentru ca ești băiat bun. Jet!

Atitudinea asta îmi amintește de colectorii taxelor de protecție. Îți sparg un geam cu masca pe față, pe urmă vin a doua zi să-ți spună ca ei sunt de fapt de partea ta și ce rău ar fi dacă într-o zi ți-ar lua foc tot magazinul.

Credeam ca te-ai oprit la amenințările cu bătaia dar se pare ca te întorci la vechea ta îndeletnicire: datul în gât. De la dat în gât la poliție pe colegii de breaslă acum, mai nou, te ocupi cu amenințări legate de divulgarea identității lor. Mai rău e ca în complexul tău narcisisto-mesianic tu chiar crezi ca ceea ce știi, știi numai tu. Vezi ca exercitarea presiunii, fie ea și indirectă, cu scopul de a intimida și sau de a obține anumite lucruri are un anumit tip de consecințe. Să nu mai vorbim de protecția datelor. Pentru binele tău sper ca informațiile pe care le ai să nu fi ajuns în posesia ta prin accesarea vreunei baze de date a unei institutii publice pentru ca totul rămâne logat și deja nu mai contează dacă ai mai apucat să faci ceva cu datele alea. Ai vrut să ne spui ca știi numele complet al cuiva,locul de muncă și data nașterii. Mai lipsesc autoturismul și numele membrilor de familie. Alegerea cuiva de a nu își folosi numele complet sau real e un indiciu ca acesta sau aceasta dorește să își separe identitatea personală de cea creativă. Indiferent ca discutăm despre sectorul privat sau cel de stat și chiar dacă datele alea în altă parte sunt poate publice. Acum, dacă tot ai făcut pasul ăsta măcar se va ști ca dacă apar aiurea date pe undeva, de unde vin.

Iar ai avut o viziune si te-ai trezit s-o împarți cu noi? N-ai ce face și cum îți mai fată mintea ceva, cum ne mai bombardezi cu câte o fâsâită. Ce îți mai place să ne spui ca tu știi cine e cine, unde lucrează, când e născut și tot restul, apoi o dai ca tu… nu ești ca alții, nu șantajezi. Figurile astea de bișnițar din spate de la Tomis Mall păstrează-le pentru tine, nu impresionezi pe nimeni. Ești un cerșetor de atenție care face atacuri de panică atunci când nu e băgat în seamă și nu are măcar doi-trei lingăi prin spate ca să-l valideze. În afară de a sensibiliza categoria semianalfabetilor, a maneliștilor și telenovelistelor nu poți. Și e ok. Îți recomand să îți extinzi aria de acțiune și la femeile aflate la menopauză și de ce nu, vezi poate găsești niște cântăreți de muzică populară să îți interpreteze versurile. Vrei să îți fac lipeala cu Fuego?

Maria, te-aș ruga frumos să nu mă condamni pentru delict de opinie ca urmare a prejudecății cel puțin hilare că dacă locuiești peste ocean ești mai cu moț. În al doilea rând, comentariile mele nu sunt despre Heidegger, ci, despre actul poetic. Pe Heidegger îl menționez sporadic, referențial sau comparativ în virtutea unor lucruri pe care le gândesc și simt independent de existența operei lui. Focusul meu este pe fenomenologia cu caracter liturgic din mijlocul actului poetic. Ar trebui să îmi fac seppuku pentru că în viziunea mea actul poetic e asemenea slujbei de duminică? Tu din tot ce s-a scris aici atât ai înțeles? Că... Heidegger? Dacă e așa te rog să mă scuzi, înseamnă că te-am supraestimat. Heidegger e doar un atom din întreaga moleculă numită act poetic. Pot trăi bine mersi și fără el pentru că ceea ce eu cred nu e rezultatul influenței sale asupra mea. De aia ți-am și dat exemplul căderii în care te apuci ba de una ba de alta. Sunt un revizionist extrem de convins când vine vorba de literatură și... alte domenii conexe, așa că mă jignești profund când mi-l bagi pe Heidegger pe gât, de parcă eu nu aș exista fără el :) Nu mă folosi pe post de pânză albă pentru a-ți proiecta propriile nemulțumiri pentru că nu e cazul. Mai mult sau mai puțin suntem de aceeași parte a baricadei, doar că tu ești cu barosul, eu cu imbusul și șurubelnița.

Înainte să închei: nu există nici măcar un comentariu în care eu îți spun că ceea ce susții e sau nu adevărat. Din contră, te invit la polemică pentru că eu însumi sunt deschis la perspective și opinii diverse. Dar niciun om nu te va lua în serios atâta vreme cât vei rostogoli chiftele onomatopeice de genul „ce e cel mai groaznic este că el îmbracă, deghizează cu mare hâtrie filosofia politiă în filosofie transedentalistă, holistică … și se pune ca un nou dumnezeu, o filosofie nouă care de fapt nu este de loc nouă …” fără o minimă tentativă de a dezvolta afirmația, intrând în detalii, comparații, analize și restul.

Cât privește politica, discutăm cu cea mai mare plăcere, dar în niciun caz pe internet, indiferent că vorbim de scris sau conferință audio-video. Așa că fie îți fac eu vizită, fie te scot la un suc chiar în Freiburg dacă vrei. N-aduce anul ce-aduce ceasul, știi cum se spune. Te salut.

Maria, noi pe aici ne jucăm aruncând unii spre alții cu păreri de parcă ar fi avioane de hârtie. Tu vrei să intri în joc dar o faci cu tancul. Nu merge. Nu așa funcționează. Eu mi-am scris părerea bazată pe date factuale, concrete și clare. Percepția ta constă în faptul că tu știi, ai auzit și văzut ceva. Ce anume, cum, când și în ce fel nu spui. Faci afirmații cu caracter general, vii cu niște linkuri și cam atât. Te-am întrebat simplu, unde, factual, opera filosofică a autorului este impactată sau influențată de orientările politice ale individului. Te-am invitat adică să scoți lupa și să arăți ceea ce susții, nimic mai mult. A cere dovezi concrete pentru o afirmație nu e agresiune, ci minimă rigoare. Eu îți spun că scrisorile negre sunt una, opera e alta, tu tot scrii în neștire despre primele...

Apoi insinuezi că aș fi orbit de „febra heideggeriană”. Serios acum, chiar crezi că ne închinăm aici în fața unei icoane filozofice? Discutăm idei. Iar dacă Heidegger a fost un ticălos, cu atât mai important e să-i citim opera cu atenție. Aici nu e tribunalul poporului și până una alta, cu sau fără voia ta, ai devenit apostolul fenomenului cancel culture.

Ai apărut ca o umbră de reverență, cu solemnitatea unui psalm spus încet într-o sală de așteptare, scriind un mesaj care pare să ne cheme la adâncimi, dar care, în realitate, funcționează mai degrabă ca o perdea de fum în spatele căreia se întrezărește vag iritarea ta că oamenii încă vorbesc - și, ce e mai grav, o fac fără să-ți ceară aprobarea. Ne spui indirect că aici fiecare vorbește mult, dar spune puțin și că ești înconjurat de „căutători de glorie” care își poartă ideile ca pe niște tinichele legate de glezne. Ai putea foarte bine să te semnezi cu „Ilie Cel Înalt Care Vede de Sus dar Nu Se Amestecă”. Problema e că poți vedea de sus doar ce înțelegi, iar ceea ce refuzi să atingi nu devine automat vulgar doar pentru că tu nu participi. Aici nu e tribunal, concurs de revelații sau târg de orgolii. E doar o conversație. Oamenii se exprimă, își pun idei în vitrină, unele se ciocnesc, altele trec una prin alta. Nimeni nu vrea să aibă dreptate. Iar tu, în loc să intri cu o opinie, ai intrat cu un coșciug în care vrei să ne bagi pe toți, nu înainte de a ne îmbălsăma cu câteva versuri de ale tale după ce ne-ai omorât cu autosuficiența extrem de bine ambalată în pseudo-discreție.

Personajul imaginar John Carnagea îmi amintește extrem de bine de personajul din prima parte a filmului Relatos Salvajes din 2014 (zborul cu avionul). În mod paradoxal, partea a treia din film (călătoria cu mașina) îmi aduce aminte de două personaje care acum două veri (în curând 3) erau de-a dreptul să se omoare pe aici pe site. Îți recomand filmul cu căldură, îl găsești online cu subtitrare. Vei înțelege, te asigur. Merită.

În comentariul de mai sus afirmi că nu lipsa culturii e cea care ne omoară, ci, ignoranța. Însă preluând și împrumutând ideile și critica altora despre o operă pe care nu ai parcurs-o ca s-o poți judeca singură te plasezi singură, involuntar, exact în categoria pe care o denunți.

Factual, Heidegger s-a înscris în NSDAP în 1933 și a devenit rector la Freiburg. A susținut regimul nazist, cel puțin la nivel formal-ideologic, și a ținut discursuri în care vorbea despre „misiunea spirituală a Germaniei”, unele cu tentă naționalistă și autoritară. Nu există dovezi că a participat direct la persecuții, dar nu s-a opus niciodată și a tăcut în fața marginalizării unor colegi evrei - inclusiv Husserl, mentorul său, sau Karl Jaspers. După război, nu și-a asumat explicit trecutul. A fost anchetat în procesul de „denazificare” și i s-a interzis temporar predarea. În „Caietele negre”, da, ies la iveală pasaje criticate ca având accente antisemite, mai ales prin insinuări că evreii ar fi complici la „tehnologizarea lumii” (una din obsesiile lui). Opera sa filosofică? E majoră. A schimbat radical filosofia secolului XX și paradoxal, a influențat gânditori evrei - Levinas, Derrida, Hannah Arendt (care a fost și iubita lui). Adică exact aceia care aveau toate motivele să-l ignore și sau să-l urască. Potrivit cunștințelor mele, nu are mesaje politice explicite prezente în operă. Totuși, dacă tu ai o altă părere, te invit să mă contrazici factual, dar nu prin metoda „hearsay”.

Contextul face parte din lectură. Să judeci totul doar cu o grilă morală actuală e o formă de anacronism și auto-suficiență istorică. Și nu, nu idealizăm pe nimeni aici. Nici pe Heidegger și nici pe altul. Vorbim despre Poetic ca formă de acces la Ființă – nu despre statutul moral al autorilor. A confunda dezbaterea filosofică cu validarea unei biografii e ca și cum ai refuza să folosești roata pentru că inventatorul era misogin. Într-un text de-a lui Blaga se spune că poetul cade mereu în gol. Ce face în timpul căderii? Se agață de idei, metafore, simboluri, teorii - le folosește ca să plutească o vreme. Asta facem și noi. Ne legăm, ca Tarzan, de liane conceptuale. Dar nu pentru că ne pasă de liane sau pentru că ne-ar speria căderea. Nici vorbă, pentru că știm că-n cazul poeticului căderea = devenire. Așadar cu cât te agăți de mai multe în drum spre sol tot mai mult cresc șansele ca propria recompoziție să fie marcată și mai mult de noi profunzimi, orizonturi subliminale, transformări, sensuri și noi înțelegeri.

Din colecția rubrici „Știați că?”:

Nicolae Paulescu era antisemit fervent, dar rămâne autorul unei descoperiri vitale. Cioran a fost un legionar entuziast în tinerețe cu texte antisemite (s-a retras la Paris unde s-a detașat de trecutul legionar dar nu și-a cerut scuze public). Opera sa târzie e profund existențialistă, lipsită de ideologie, concentrată pe suferință, absurd, nihilism. Eliade a fost in tinerețe membru activ al Gărzii de fier și asemenea lui Cioran, după exil, s-a rupt parțial de trecut, dar nu a condamnat explicit Garda de Fier niciodată. Radu Gyr are o operă ambivalentă, pe de-o parte, propagandă legionară, pe de altă parte, poezie de închisoare cu un puternic suflu etic. Eminescu a scris și el texte cu ton antisemit (în special în articolele politice din „Timpul”). Henri Coandă a cochetat cu propaganda pro-nazistă în timpul războiului. Nicolas Georgescu-Roegen a colaborat în tinerețe cu regimul Antonescu și e considerat părintele bioeconomiei.

Antisemitismul era foarte răspândit în Europa acelor decenii (sfârșitul sec. XIX). Ceea ce azi e considerat inacceptabil, atunci era prezent, inclusiv în discursul intelectual. Asta nu-l scuză și nu îl normalizează, dar îl pune în context.

Nu știu de ce dar citindu-ți comentariul mă gândesc exclusiv la două variante: z/OS sau AIX. Ar putea să-mi vină în minte altele dar rămân totuși la opțiunile astea două. E un instinct pe care îl am.

Desigur, putem simplifica totul până la urmă și să spunem că poezia se simte sau nu, și gata. E corect. Dar atunci va apărea tabăra adversă, respectiv deschizătorii de porturi UDP, care ne va acuza că suntem extrem de vagi :)

poți te rog să indici punctual părțile din opera sa în care se reflectă în mod clar și indubitabil ceea ce susții?

patria

Ce să faci, niciun proroc nu e bine primit în piatra sa până la urmă.

Citind mai sus cum acest text l-a dus pe Ionuț Caragea direct în boschet, mi-am spus să dau și eu o șansă poemului citindu-l mai îndeaproape.

Și bine am făcut, pentru că în spatele aparentelor banalități domestice - ceai, vreme, capace de borcane - am găsit un soi de tandrețe lucidă, o resemnare bine temperată care nu abandonează, ci alege câmpul de luptă al detaliului. Textul crează o propunere discretă de armistițiu, nu doar între personaje, ci între om și lume. Și e reconfortant să descoperi că uneori, în mijlocul furtunii, o frază despre scaune incomode poate fi mai eficientă decât o metaforă încruntată despre apocalipsă.

Desigur, rămâne dilema dacă Ionuț Caragea a mai ieșit din boschet sau tot acolo e.

e mai important cine îl udă și mai puțin cine-l plantează.

Ba eu îl încurajez să facă prostii - și apoi să scrie. Prostiile inspiră, pot confirma. Asta desigur, cu o rezervă: există și o realitate cel puțin la fel de plauzibilă, anume că, uneori, prostia însăși este să scrii.
Încă nu m-am hotărât dacă cele două afirmații se exclud reciproc sau sunt, mai curând, simultan adevărate. Spun asta gândindu-mă că, la fel ca Neo și Agentul Smith, care păreau în opoziție, dar trăiau într-o interdependență clară și necesară, la fel și scrisul și prostia pot fi mai apropiate decât par. As dezvolta ideea, dar mi-e teamă că vine colegul nostru Doru Mihail să mă urecheze, așa că mă opresc.

Are o tensiune constantă între respingere și compasiune textul ăsta. Vocea lirică e rece, dar controlată, aproape clinică. E un text despre izolare, despre lepădare de sine și de lume, construit în imagini clare și dure. Finalul pare expresia unei liniști amenințătoare.

Textul acesta mi-a adus aminte de un altul foarte cunoscut: baaate vântul frunzele, învârte moriștile, rândunica așa zboară, iar eu trag zmeul de sfoară

de ce nu Odă Statuii Libertății?