Claudiu Tosa

vorba lunga saracia omului.
mie textul nu mi-a placut deloc.maniera clasica intotdeauna va fi apreciata, dar mai ales atunci cand limbajul, expresivitatea si fondul ideatic aduc ceva nou macar in proportie de 1%.nu e cazul textului de fata.
pana aici subscriu parerii lui maduta florin.

din punct de vedere \"strict\" clasic insa ( stil si limbaj traditional ) este un text bun.
depinde de gustul cititorilor.

mie mi-a placut foarte mult, as fi vrut doar de undeva de la prima ninsoare... sa-l scurtezi un pic, cel putin pana acolo e perfect inchegat si-mi place super mult, sunt sentimente care mi se pare cunoscute, senzatii, emotii, foarte misto. ai devenit un pic mai lejer, si-mi place, esti cool cand esti lejer, am observat si la celelalte texte, e f bine.

ti-am citit ultimele 6 texte si pot sa spun cu incredere ca esti o \'descoperire\'. scrii bine, si mi-ar place sa-ti dau o stea numai ca in fiecare text pierzi cate un timp; imi place feminitatea prin care razbate tot ce scrii, nonsalanta si spontanul iar asta este un lucru bun. cateodata ai prea multe rabufniri personale in texte, tocmai asta le si scade din valoare.
din punctul meu de vedere scrii foarte bine, uneori imi aduci aminte de fracturisti, dar e cu totul altceva aici.
o sa mai trec.

trebuie sa spun ca mi s-a parut la inceput o stangacie prima oara enumerarile acelea din inceput cu virgule, la inceput aveam senzatia ca nu se mai termina. \"alteori o alung, dar ea nu pleacă/o evit, nu mă ascultă/m-aș îndepărta, dar nu mă lasă./\"
citind textul pana la capat insa mi s-a schimbat parerea, finalul a contact enorm. trebuie sa recunosc ca-s un adevarat fan al genului acesta de scriere, cu tupeu & cotidian si putina ironie. ca na pe mine m-a facut sa zambesc in final. steaua e pentru felul in care tu ai sintetizat o zi din viata ta. adica e poezie de idee dar e buna.

am remarcat intai inceputul si finalul, care impreuna formeaza un cerc frumos inchis.
mi-am imaginat ca stai in luna aia asa cum o femeie sta intr-o incapere, la fereastra. lumina lunii tale insa e un pic mai galbena :)
a doua strofa pare un pic personala, desi e super misto senzatia pe care o da ideea de o varsta jumate.
mirosul impachetat langa acele lucrusoare personale exprima bineinteles apropierea, iubirea, lucrurile-mereu-ale-tale indiferent de.
finalul e asa cum e, femeia din inceput isi rezeama coatele de pervaz aplecata un pic isi propteste capul in podul palmelor si ofteaza ( asa am vazut eu ).
orvoar

nu știu dacă am mai spus-o.
e posibil să îmi umble prin cap de foarte multă vreme.
femeia e cea care face
și a făcut cele mai bune poezii pe care le-am scris vreodată.
restul lucrurilor din viața mea
n-au nicio legatură cu scrisul.

de exemplu,
îmi aduc aminte că am un câine.
îmi aduc aminte că am văzut un film.
îmi aduc aminte că am citit o carte.
și îmi aduc aminte să beau cu prietenii.
ceea ce vreau să spun,
e că atunci
când nu îmi aduc aminte să iubesc,
pentru asta există întot deauna o femeie
pentru care ar trebui să fac totul.


eu asa am citit textul si pentru forma asta dau stea. ceea ce am sters e complet inutil (balast) si degeaba dupa parerea mea, nu face altceva decat sa incarce textul, sa-l fragmenteze si sa piarda o idee frumos scrisa, prin prisma unui lirism nepretentios (as spune absolut deloc fortat). pastrezi acelasi aer matur si usor miserupist insa adaugi un atom de sensibilitate intr-o maniera foarte naturala. textul curge frumos si e imposibil sa nu sadeasca in tine o senzatie, o impresie macar, cu caracter pozitiv. el nu mizeaza nici pe expresii triviale dar nici pe metafore, comparatii sau enumeratii profund gandite. pur si simplu pare un abur mental derivat la un pahar de ceva tare si doua fumuri din ceva la fel de tare.

primele doua versuri si ultima strofa imi plac foarte mult. mi-au amintit inexplicabil de versurile din inceputul melodiei dead boy's poem. ce se afla intre aceste doua puncte pe care le-am invocat pare balast. asa am perceput eu.

carmen nichiteana adica naspa pentru ca-i repetitiva.
e ca si cum te trezesti tu dupa jde-mii-de-ani sa zici ce-a zis si eminescu \"nu credeam sa invat a muri vreodata\" sau ceva de genul, insa intr-o alta forma.

ci o parere: era altul in locul lui cel putin la fel, daca nu mai rau (asta nu inseamna ca-l sustin, doamne fereste).

mie-mi place ideea de \"barbatul aspirina\", adica bine asocierea cu diverse medicamente a barbatilor sau a femeilor o fi fost exploatata bine de altii poate, insa ce ma intereseaza pe mine e ca-mi place foarte mult cum suna aici, in scurtul text pe care l-a scris silvia. poate ca mizeaza-n final pe ideea de efect-cauza fiind vorba de aspirina si hotii de sange, dar a iesit ceva f bun.

de faaapt, ai scris ceva care nu prea seamana a stilul tau, te-ai detasat un pic de realitate si de cotidian ( pana si de scrierile precedente ). adica te poti numi silvia_surprinzatoarea :)

sarbatori fericite silvia

aaah ce misto era daca se termina \"in mijlocul camerei\" sau ceva asemanator.
arenei e previzibil al dracu. \"camerei\" e un fel de sut care te trimite inapoi in real. ar fi de stea asa ( zic eu ). e chiar bun

de unde stii tu ca nichita nu futea ? si mai ales de unde stii ca nichita nu bea ?

nichita era alcoolic de asemenea, dragule. ma mir cum de un om asa de erudit ca tine n-o stie p-asta.

of, ce inseamna spiritul asta de solidaritate ultra-national. presupun ca in viziunea ta, creanga si eminescu le aveau taiate, din cauza c-au fost mari valori cu spirit moral si bun simt si nu erau atat de urbani si minimalisti precum bukowski, isn\'t it ?

de fapt, toti poetii romani au scris din patriotism si sacrificiu si nu au pus picatura de alcool in gura, n-au dezvirginat pe nimeni, n-au mers la chefuri, n-au dormit pe holuri cand au avut ocazia, n-au borat in dreapta patului pe covor in timpul mahmurelilor, n-au agatat femei. ei traiau in pustietate precum legendarii apostoli, hranindu-se cu radacini si frunze uscate, inaltand de dimineata pana seara rugi catre dumnezeu pentru mantuirea si izbavirea neamului de cele pacatoase, iar el, el dios, le raspundea pogorand asupra lor momente de inspiratie in care, acestia din urma, isi scriau cuminti opera.

poetii romani are top rated, 100% best on the planet.

foarte siropos. n-am mai intalnit atata diabet intr-un text demult.

\"raze ecou\", \"adunam vise intre palme\", \"umbra ce tace in adancuri\", \"pasii ce duc pe carare\" ( asta suna a valley of darkness pe bune ), \"ascult cum plange ultima zambila\".

dar o sa-ti spun ca ai un lucruru foarte frumos in text.

\"nasturii intrebarilor\" care reprezinta o imagine foarte sugestiva si foarte reusita cu un efect vizual foarte frumos. cred ca pe genul asta de constructii ar trebui sa te axezi. putin \"mai\" logice, care se leaga mai bine, si nu cad intr-un romantism expirat.

sincer si mie mi-a placut aproape in intregime, as fi dat stea chiar. singura mea obiectie e ruda uitata prietenul si coaja de paine care aduc un patetism de care textul nu are nevoie. adica este tristete, este un fel de singuratate prelungita dar nu cred ca de acele 3 elemente e nevoie sau altceva, ceva care sa epateze mai putin.

mi-a placut foarte dar foarte mult primul vers, si ultimul vers. cred ca ar merge chiar facut un poem mult mai scurt decat cel de fata, dar astea mie mi-au placut cel mai mult.

mama de cand nu te-am mai comentat, ca de citit mereu te citesc nu e asta ideea.
dar de la o vreme vad in tot ceea ce scrii o usoara schimbare.
nu as putea sa-ti spun exact ce, poate ca e aceeasi schimbare pe care o simteam la inceput cand am intrat pe site si ramaneam surprins de fiecare data cand citeam ceva din pagina ta de autor.foarte putini sunt cei care reusesc sa-si delimiteze poeziile ca forma inteles si lirism.sunt pe site-ul asta autori care au sute de texte si citindu-le ai tot timpul impresia ca citesti acelasi lucru.

nu cred ca ar trebui sa fii la atelier. poezia ta e ca un tip care sta cu o mana sprijiita de perete, cu capul intr-o parte si povesteste ceva zambind. desigur am ceva impotriva finalului care putea veni mai altfel. si-as scoate imaginea parintilor, suna prea a atentionare \"18+ only\".

pacat ca nu l-am citit mai devrem, ti-as fi lasat si un altfel de semn. foarte bun finalul. felicitari :)

ai 2-3 texte bune dar deja insisti prea mult, ca pescarul cand vede ca guvidele in perioada lui Mai trage mai bine la pipota.
eu as incerca si versul alb. altfel textul de mai sus nu-mi zice nimic nou.

pantaomima in lavaliera si Fata Morgana ar fi reperele din textul tau. sustinute evident de ideea ca nu poti imbraca decat unica ta piele de femeie.
mi se pare destul de putin, iar ideea destul de fada si slabuta.

citind acest text mi-l imaginez pe ganditorul de pe copertile cartilor de filosofie antica, cioplit frumos in piatra, cu o halba de bere in fata si o portie de mici cu mustar, cu buzele unsuroase, balanganindu-se usor pe scaun in timp ce la 3 metri mai incolo sus in perete, zace prinsa o plasma la care ruleaza steaua - dinamo, meci intrerupt de altfel datorita strecurarii de catre suporteri a unor pistoale cu coji de seminte ingrozitoare, a caror focuri au capacitatea teribila de a-i inneca pur si simplu pe cei ochiti. acest ganditor sta si mediteaza, plescaind, la conditiile mizere in care sunt mulse vacile, se obtin ouale, se mareste productia de carne in epoca post-industriala. el soarbe cate o inghititura de bere, se incrunta uneori (semn ca in mintea lui se petrece ceva profund), din neatentie isi atinge uneori bucatile de mici din varful scobitorilor de varful nasului sau colturile gurii (lucru care vizibil il face sa para si mai ingandurat). el mananca serios si alaturi, are o agenda deschisa, patata pe alocuri de grasimea de pe degete, in care noteaza idei. "eu mananc acum, dar mananc un animal, sau cine stie, mai multe. in principiu e vita cu porc, dar poate fi vita cu porc cu oaie si caine. asadar la baza existentei mele se afla iata, alte vieti care se jertfesc special pentru mine (iar daca nu se jertfesc constient, are altcineva grija de asta). hm! viata, e bolovanul care cretinizeaza estetica! viata e cel mai egoist sentiment posibil! viata in sine, ca idee, nu trebuie sa existe decit pentru sine, "per se", altfel se ajunge la comicul situatiei zombilitice de "hai sa va arat ce tare am murit...". "bineinteles, isi zice el, e o catatrofa cel mult dezgustatoare. viata e conceptul estetic cel mai condamnabil la fals in acte publice.". ganditorul nostru plin de stari involburate si momente de inalta atingere a eterului gandeste si mai ales simte toate aceste lucruri. la restul meselor desigur se afla si alti ganditori, asemenea lui. toti cu agendele pe masa si degetele unsuroase de grasime, siguri ca ei gandesc ceva original, ca vad realitatea asa cum nimeni altcineva nu o vede, si ca porii fiziologici, psihici si afectivi sunt mult mai deschisi decat a altora. o data la ceva timp, acesti creatori se intalnesc la baut, mancat, barfit si la ascultat debitarile fiecaruia dintre ei. si tocmai pentru ca sentimentul unicitatii ii inconjoara, ei se sustin unii pe altii, caci propria singuratate, neintelegere si neputinta de a face ceva util cu viata lor, ii indreapta catre cea mai moderna, facila si imatura tendinta contemporana a actualei configuratii sociale: sa fie creativi. daca demult creativitatea era ceva practic, acum, sub vesmantul ponosit al eruditiei, ea este o moda. indiferent ca ai 18, 20, 40, 50 de ani, este important sa fii creativ, sa arati lumii ca gandesti, ca si tu ai idei, ca TU vezi ACOLO ceea ce altii nu vad.

iata, suntem deci o lume creativa, condamnata la poate cel mai tampit efect a unei cutume ce poarta numele de libertatea de expresie: momentul in care inconstientii iau cuvantul si astern ambitiosi si siguri pe ei asemenea aberatii de texte care in realitate sunt rudimentare, bazate pe niste truisme ordinare, slabe, lipsite de fond, insa care au functia esentiala de a le gadila orgoliul. in numele tatalui, al fiului si-al sfantului duh, amin.