Claudiu Tosa

Imi place ideea dar am ramas cu impresia unui poem neterminat. Poate din cauza ca finalul (asupra mea) nu are efectul asteptat ci, din contra, ma face sa astept o continuare, un punct culminant. Personal as elimina fie partea cu sangeratul inaúntru fie finalul pentru ca in realitate ambele puncteaza sau spun acelasi lucru. Este desigur parerea mea.

Mi-am permis sa fac o varianta din ceea ce ai scris, postand-o aici in comentariu.

aceste
cuvinte de lut
aur alb
și de smoală

nesăbuite cândva
cu miezul arzând

îmbrăcate în zale
oțelite și tristeți
infernale

vâslesc
către mâine
prin oceanul etern
și rapace

îmbrăcate în filigran
bătut cu rubine

să vă amintească
prin neguri
de mine

Nu stiu daca e neaparat cea mai fericita versiune sau in ce masura se apropie de ceea ce iti doresti, o gasesc insa (pentru gustul meu desigur) un pic mai cursiva, directa si mai putin descriptiva. Adica mie in maniera asta imi spune ceva. E o varianta.

Strofele 1,3 si 4 mi-au placut si le vad facand parte dintr-un poem separat care mizeaza mai bine pe aceasta atmosfera creata. In textul prezent partile astea sunt folosite mai degraba ca liant pentru a evidentia altceva. Nici asa nu ar fi rau dar trecerea e oarecum mult prea rapida, cade partial in intertext, asa am perceput eu.

Cunoscandu-te dupa vechile texte ca o romantica si nostalgica incurabila nu am sa spun ca ai putea sterge *amorasi dolofani si rozalii*, am sa spun insa ca ar fi dragut sa repostezi imaginea pentru ca o parte din poem nu se mai poate citi - cel putin pe monitorul meu - pentru ca poza a fost stearsa de pe photobucket.

Nu sunt un specialist in ceea ce priveste forma haiku insa cred ca textul isi atinge foarte bine scopul. Imaginea, desi aparent simplista, spune ceva in maniera in care sunt formulate cele trei versuri si chiar reuseste sa transmita un anumit dinamism nostalgic ancorat totusi in prezent. Mai ales ca vorbim de o imagine extrem de comuna, cea a frunzei pe ramura, pusa totusi intr-un context care scoate in evidenta dualitatea formata atat din firescul cotidian de care e inconjurata cat si de dramatismul substantial care rezida in relatia dintre vant-toamna-natura.

Mie mi-a placut, pare insa neterminat. Si sunt toate sansele sa fie asa de fapt. Mi-a placut ideea cu ghioceii, felul in care ai introdus asta in mijlocul introspectiei tale. Un follow-up ar fi dragut. Asta daca nu te-a confiscat scenografia 100% :)

Poate cineva va rog frumos sa elimine poza atasata textului ? Nu imi amintesc sa o fi adaugat, nu stiu cum de a aparut. Multumesc!

Calin, e o surpriza vizita ta. Cu atat mai mult cu cat in urma cu ceva vreme am citit o parere de a ta vis-a-vis de o tematica autohtona din societatea romaneasca - pe un alt site. Inteleg ca ai citit textul initial ca fiind semnat de Dan Stoica (un nume pe care am activat o scurta perioada de timp pentru a ma simti liber in raport cu ceea ce scriam mai demult si a ma elibera de niste mai vechi prejudecati) Multumesc pentru semn si sper sa avem ocazia sa ne recitim mai departe de acum incolo!

Erika, ma bucur ca ti-a placut textul, sper ca viitoarele sa fie tot pe masura. Multumesc pentru vizita si nu in ultimul rand pentru cuvintele frumoase. Bucuros sa vad ca si tu mai esti inca pe aici, pe poezie punct ro.

A doua jumatate a textului m-a dus putin cu gandul la Cartarescu - Cand ai nevoie de dragoste. Doar m-a dus cu gandul, dandu-mi o stare apropiata dar totusi diferita. As spune ca prima jumatate a poemului ar merge modificata sau chiar eliminata pentru ca in viziunea mea tabloul creat e usor inflexibil, nereusind sa pastreze o nota constanta.

Insa esenta textului rezida in partea a doua, in care as incerca intr-un fel sa includ ceva din prima bucata. Finalul e foarte frumos, merita. Imaginea e reusita, dupa parerea mea.

Cu toate ca unii ar gasi suparatoare repetitia in-ului (mai sunt unii mai nou pe site care nu pot dormi bine daca ai prea multe gerunzii prin texte de exemplu), spun ca poemul e reusit si frumos si ca transmite o stare de calm, maturitate, claritate si in acelasi timp de perspectiva intrinseca asupra unei profunzimi nostalgice. Repetitia aceasta nu e aleasa la intamplare, enumeratia reusind sa creeze o imagine printr-un crescendo descriptiv. Iar cel mai tare se simte lucrul asta in finalul poemului. Felicitari pentru text dar si pentru faptul ca inca mai scrii.

Poezia Corinei a fost mereu o provocare pentru mine. Si daca nu are foarte multe stele pe texte nu e vorba de lipsa calitatii ci de dificultatea cu care acestea pot fi argumentate, in sensul ca daca la textele obisnuite nu e prea greu sa gasesti cateva motive pe care le poti exprima chiar si in cel mai pueril limbaj posibil, argumentarea unei stele pe textele astea e precum batalia celor cateva mii de romani cu suta de mii de turci. Un adevarat Tom Cruise in Misiune Imposibila. In rest, subscriu comentariului lui Anghel.

Mi-a placut textul ca asociere insa cu ideea de a-l citi in public, la o ora de lectura. De fapt cu cat un text devine mai profund, mai ermetic si mai metaforic cu atat isi alege practic singur publicul, respectiv cititorul care sta intre patru pereti, tren sau autobuz si vrea sa se delecteze cu ceva.
Sa ni-l imaginam pe Bukowski fiind metaforic in clasicul sens al cuvantului. Pai ar fi fost salile goale. E un compromis pe care trebuie sa il faci dar si o decizie care tine de maturitate, in sensul ca trebuie sa te hotarasti cui te adresezi. Tu Sorine pare ca te-ai hotarat si nu cred ca e o decizie rea. Multe salutari si toate cele bune!

O poezie foarte buna. De acord cu recomandarile lui Liviu dar mai ales cu observatia lui Costin, in sensul ca e o linie la care poti apela sporadic, repetitia facandu-te in cele din urma sa cazi in predictibilitate. E foarte reusita imaginea oricum. O adevarata fractura.

Probabil ca in acceptiunea unora dintre noi e mult, sunt de acord cu asta, dar tot nu are vreo legatura cu ideea de *verbalizare excesiva", care inseamna cu totul altceva decat gerunziu sau typouri.

Carmen, multumesc pentru parere. Primele doua obiectii sunt doua typouri pe care le-am corectat si care inteleg ca te-au deranjat foarte tare.
Cat priveste verbele la gerunziu nu sunt pentru mine, personal, o crima (eventual ar mai putea disparea 2 din totalul de 7), dar fiecare cu gusturile lui la capitolul asta.

Altfel spus, nu vad cum eticheta de *suita de verbalizare excesiva* atribuita primului poem (ca doar despre el vorbim) poate fi sustinuta ca argumentatie de faptul ca acesta contine... doua typouri si 7 verbe la gerunziu. Verbalizarea excesiva nu are nicio legatura cu typourile, care reprezinta deja 66,6% din argumentatia ta, ramanand astfel un procent de 33,33% pe problema... gerunziului - ceea ce e pentru mine subtirel, avand in vedere ca nici timpul ales pentru verbele dintr-un text nu are legatura cu... *verbalizarea excesiva* (expresie a carui sens te invit si eu sa o deduci din dex dar si din alte surse. De ce nu, poate chiar George Calinescu). Ramanem astfel, dupa parerea mea desigur, la 0% in privinta argumentarii.

Asta nu inseamna ca nu sunt de acord cu faptul ca primul poem (si de ce nu, toate textele) poate fi o verbalizare excesiva. Dar e nevoie de un pic mai mult decat de 2 typouri si gerunziu pentru a sustine asta.

Iti multumesc inca o data pentru vizita dar mai ales pentru semnalarea greselilor.

razvan, multumesc pentru vizita si impresie. Exista vreun lucru care nu prea ti-a placut? Iar daca da, care ar fi acela? Iar daca nu exista, care ar fi cel care ti-a placut? Sunt curios.

George, este corect, sunt diferente intre texte. Aceste note bufe despre care vorbesti stiu ca in trecut devenisera mai pregnante, nu foarte predominante (in comparatie cu momentul prezent). Altfel spus, sa vedem unde duce /schimbarea/, sunt si eu curios. Din analiza ta marturisesc ca sunt de acord cu tot ceea ce ai scris. Juan spre exemplu fusese initial un ecler, ulterior a devenit fir de praf, textul fiind intr-adevar mai prozaic in comparatie cu altele. Referitor la imaginea lui Dumnezeu cu bidineaua zambesc la ideea ca cineva ar avea ceva de reprosat imaginii in sine, contextul fiind mult mai important decat constructia in sine, voi considera insa nedreptatea de acum 12 ani ca fiind reparata. Centric mizeaza, precum spui, pe altceva, iar Limanu e mai mult o restrospectiva nostalgica asupra unui loc in care mi-am petrecut o parte din copilarie. /Dragostea/ e nemodificat. 9 mai 2018 e deprimant, intr-adevar, fiind de fapt mai multe de povestit dar m-am rezumat numai la atat. Ai dreptate in privinta lui Helen, existand in esenta undeva o graba. Da, l-am ales pe Dan Stoica pentru a ma simti un pic mai liber si a ma putea scrie pe mine, indiferent de ce ar insemna asta, dorindu-mi sa evit comparatia cu trecutul (comparatie care acum nu ma mai deranjeaza, era insa important la inceput). Multumesc pentru prezenta, evidentiere si mai ales semnalarea typourilor pe care le voi corecta imediat. P.S: Textul cu polemica aceea este /dragostea/, cel din 2009, avand-o ca protagonista pe Andreea.

Victor, ma bucur ca libera alegere a unui text din cele prezente te-a purtat in cele din urma prin toate, oferindu-ti aceasta perspectiva despre care vorbesti in finalul comentariului tau. Zambesc cand ma gandesc la povestea cu autoironia, poate voi scrie la un moment dat ceva, daca voi avea prilejul, despre asta. Nemtoaicelor le place insa cu siguranta sa rada. Chiar si celor care sunt convinse ca nu :) Multumesc mult pentru vizita, semn si sinceritate!

Iulia, am vrut la un moment dat sa il salvez pe Ivan Ivanovici dar mi-am dat seama ca era mai degraba o intentie decat ceva care sa imi vina automat, asa ca in cele din urma am decis sa las sa primeze instinctul. Limanu e un loc in care mi-am petrecut o parte din copilarie, intre Mangalia si 2Mai, de care ma leaga multe lucruri. E foarte interesanta insa ideea cu accentuarea ultimei silabe!
De Juan ma simt foarte apropiat, cred ca e poemul meu, cumva, din acest ciclu. Dupa cum i-am spus si lui George, Juan fusese initial un ecler si trebuia sa fie un erou, dar si aici instinctul a predominat si pana la urma l-am lasat sa-si urmeze... karma :) Inscriptie a fost ceva mai vechi (doar ca idee in minte), care la un moment dat, pentru ca tot revenea, s-a trezit scris ca sa pot scapa de el. Iar in privinta centricului cred ca am ramas amandoi cu acelasi sentiment, acest poem fiind singurul pe care il pot citi 100% distantat de text. Iti multumesc pentru comentariul sincer dar mai ales pentru starea pozitiva pe care ai transmis-o comentand aici, dar si pentru nota de acum cateva saptamani cand m-ai intrebat cand mai apare o continuare la manuscrisul in cauza. Cat priveste bucata aceea de proza despre care am vorbit mai demult, nu pot sa spun exact cand va aparea, promit insa ca voi face ceea ce am promis atunci. Multumesc inca o data.

Un poem care ma astept sa apara la un moment dat pe sediul vreunui ong de activisti spalati pe creier pe principiul culpabilitatii colective cu care societatea contemporana e intoxicata la ora actuala de miscarile de stanga.

Poti la fel de bine sa scrii Romania in loc de Africa in textul acesta iar asta nu schimb cu nimic nici continutul dar nici calitatea - ultima lipsind cu desavarsire dupa parerea mea.

Ca sa citez pe cineva (nu mai retin numele), numai o tara ca America poate fi in stare sa se duca peste unii, sa-i ciuruiasca apoi sa faca un film despre cum soldatii americani, omorand bastinasii si copiii lor, au intrat in depresie suferind groaznic pe treaba asta.

Sunt cateva poeme pe siteul asta pe care mi le-am pus la Bookmarks pentru starea simpla, naturala pe care o au, dublata de un discurs usor ludic, sincer si totusi nepretios, debordand mai degraba de curajul asumarii decat de dorinta de a fi altceva decat sunt oricum. Iar acest text e unul din ele. Cu cateva exceptii (eu as renunta personal la strofele 2-3 care ingreuneaza cititul si taie din cursivitate) e un poem foarte reusit pe care l-as evidentia. Imi place foarte mult duplicitatea din spatele clipitului si felul in care ai reusit sa decupezi niste mici impresii copilaresti diluate intr-o perspectiva matur-nostalgica. Plus ca recunosc, sunt un impatimit al dulciurilor, dar nu am mai intalnit pana acum o poezie care sa ma faca sa-mi fie pofta de tort.

Toate cele bune si multumesc pentru lectura frumoasa!

Mi-ar fi placut sa nu fie acele trei puncte acolo, ci o continuare, fie un cuvant fie inca unul sau doua versuri. Asta pentru ca poemul mi se pare foarte bine structurat si cursiv, undeva de la jumatate punandu-te intr-o asteptare a carei tensiune creste cu cat te apropii mai mult de final. S-ar putea insa sa fie in realitate o chestie de gust.

Si eu ma bucur sa te regaesc aici mai ales ca acum rezonez intr-o alta maniera cu ceea ce scrii. E un timp pentru toate cred. Inclusiv pentru teribilism si adolescenta. Marturisesc ca te citesc cu placere iar multe texte de ale tale imi evoca anumite experiente traite in Cluj si Zalau dar si senzatii. Exista un soi de topos, o asezare a descrierilor tale in poeme care reuseste sa ma aduca acolo.
Cu privire la textele mele, iti multumesc pentru sfat. Nu le reneg, exista inca unele care imi plac, altele ma fac sa rad iar cateva din ele, cand le vad, ma fac sa ma intreb ce a fost in mintea mea cand le-am scris. Iti doresc toate cele bune!