Claudiu Tosa

Ca prietenii te-au uitat face evident faptul ca ei nu te mai cauta, prin urmare versul explicativ nu cred ca are un rol autentic.
"Bianca" din final este semnatura sau face parte din text?

Cred ca vulgaritatile au ajuns o chestie prea uzuala, un corpuscul de banalitate prezentat ca fiind necesar atunci cand inspiratia nu exista si nici claritatea ideilor nu se face simtita. Ideea din spatele poemului o inteleg dar forma o resping categoric. Caci in virtutea contabilitatii lirice remarc faptul ca exista un raport de 4 pule la 7 strofe (daca iau in calcul si indirectele ajungem la 7 pe 7), un cacat, o masturbare, un viol si 7 sinucideri, iar daca elimini toate cuvintele astea (era sa le spun elemente dar le-as supraestima) ramane poemul mai in fundul gol decat erai tu in strofa numarul 3. Devine mai nesustenabil decat economia Romaniei. Nu voi spune ca e un text teribilist, poate are rol de autoterapie. Nici faptul ca e la personale nu ii creaza circumstante, dimpotriva.

prima strofa si partea de mijloc diluate, previzibile si cumva prea uzuale. Mi-a placut in schimb ultima strofa. O vad de fapt ca pe un poem de sine statator care reuseste sa atraga atentia si sa invite cititorul la meditatie. Inceputul poemului pare de fapt un fel de explicatie pentru ultima strofa, una de care nu cred ca e nevoie, cel putin nu in forma asta.

As reformula versurile care incearca sa scoata in evidenta faptul ca drumurile sunt neiluminate. In forma curenta partea respectiva pare prea explicativa, ingramadita cumva. Altfel imi place ideea poemului si cred ca efectul din final este reusit.

Un exemplu

seara
pe drumurile neiluminate
din Mehedinti
trece-un caine
mirosind iarba
de la marginea drumului
si cerul instelat
se misca odata cu pasii adormiti
ai calatorului nocturn

Cu siguranta se poate gasi o varianta mai buna insa.

Imi place foarte mult imaginea din final. Te face cumva sa reiei poemul, sa il privesti din mai multe perspective. Cu toate astea moliile raman de referinta.

Foarte frumos acest poem, mi-a placut foarte mult. Nu l-as reduce chiar pana la forma sugerata de Madalina, s-ar pierde mult prea mult iar finalul e foarte subtil si sugestiv ca sa mai fie nevoie sa tai ceva.

Am rezonat cu ultimele 2 versuri. Despre restul poemului nu am prea multe de zis, cred ca ar putea arata cu totul altfel. Cele doua versuri insa imi evoca imaginea foarte reusita a unui haiku, mi-a placut foarte mult.

Eu personal as renunta la versurile 2 si 3, se citeste cu totul altfel poemul.

Silvia, multumesc, vor mai fi, in perioada asta poate nu atat de mult pe cat as vrea, dar am unele lucruri de facut care imi mananca tot timpul. Despre carte nu stiu ce sa zic, e foarte posibil sa nu se intample niciodata la fel cum e foarte probabil sa fie tocmai invers. E drept, scrie manuscris in subtitlu, dar nu voi explica daca acel cuvant e doar o metafora sau chiar e pe bune. Nu acum :)
Multumesc pentru indemn si incurajare dar si pentru faptul ca inca esti aici.

Ottilia, cred ca (inca) prefer acea aprobare publica din cauza ca devin foarte repede groaznic de critic fata de ceea ce scriu. Mai rau e ca dupa asa-zisa aprobare publica ma substitui fara sa vreau rolului de Gica Contra si incepe sa nu imi mai placa aproape nimic. E o cutuma mai veche care vad ca tot nu a disparut (si probabil asa va ramane). Promit ca daca voi... proclama... am sa dau de stire negresit. Bucuria lecturii tale e un semn foarte frumos, chiar mai frumos decat steaua, pentru ca nimic nu e mai placut decat sa stii ca ceea ce ai scris a ajuns la cineva. Multumesc.

Alina, m-ai facut sa zambesc cand ai scris ca l-ai citit pe Tosa, apoi pe Tosa de demult. Si am zambit pentru ca stiu ca ai dreptate, asa cum si tu stii asta. Referitor la Limanu, a insemnat foarte mult locul respectiv pentru mine. Nu doar candva, ci inca mai inseamna. Comparatiile cu Bulgakov si Márquez ma onoreaza, mai ales ca stiu ca intotdeauna spui ceea ce gandesti si simti in comentarii. Dar si mai important, cel mai important de fapt, pentru mine, e ca ai citit si ti-a placut. Sper ca ceea ce urmeaza sa aiba cel putin acelasi efect si sa continui sa il regasesti atat pe Tosa cel prezent cat si pe Tosa-Tosa + Tosa de demult.

Ioan, am ales sa repostez sub pseudonimul Stoica Dan pentru a inlatura orice urma de posibila prejudecata din mintea celor care ma cunosteau sau stiau cat de cat ceva despre mine. Mi-am dorit un feedback autentic pentru ca nu am mai scris din 2011-2012 dar am vazut lucrul asta si ca pe un (re)inceput. Un alt motiv a fost faptul ca in trecut, cu anumite persoane, am avut anumite intersectari nu tocmai placute, si mi-am dorit sa ii pot citi si sa ma poata citi de pe o pozitie neutra. Sunt poate texte care demult nu mi-ar fi spus prea multe, acum insa le vad cu totul diferit. E si o forma de autoanaliza pana la urma cred, dar are legatura si cu maturizarea un pic.
In ceea ce priveste portretul, si pentru mine are o anumita valoare despre care mi-e destul de greu sa scriu aici. Probabil o voi face in curand sub forma altui text. De fapt, am facut-o deja, o sa postez la un moment dat.
Maine cu siguranta va fi mai bine, indiferent cat de rau va fi (e un lucru pe care nu de putine ori mi l-am spus si inca mi-l spun uneori). Iti doresc multa sanatate si sper ca intr-o buna zi sa-l vizitam impreuna pe Romica de la Geamuri Multe si sa ii ascultam povestile. Cu siguranta as avea si eu foarte mult de spus. Fiecare din noi de fapt. Si sa dam o fuga pana la Trei Papuci.

Cam prea multa liniste in subsolul acestui text care la mine cel putin a ajuns intr-o forma diferita fata de cea care in general poemele imi spun ceva. Pe alocuri, datorita unor repetitii dar si prin prisma unor descrieri foarte detaliate, imi creaza impresia unei incantatii (probabil datorita acelui *fi-ț-ar*) dar si a unui tablou in culori mate. Descrierile despre care vorbesc sunt insa o extensie a sensibilitatii, nevoia de a scoate in evidenta imagini care vorbesc si care nu sunt de sine statatoare, ci parte a unui areal mobil si plin de simboluri subliminale. Cred ca e o "reusita" si nu o incercare de poetizare, mie personal mi-a placut foarte mult, in special a doua jumatate a textului alaturi de final.

Doamna, sigur nu sunteti chiar domnul Necula Florin Danut? Am asa, o mica banuiala.

Am lasat aici un comentariu in ziua postarii dar nu prea pricep unde a disparut. Ca sa-l reiau, voi spune ca as renunta la versul nr. 6 care e practic dublat de nr. 7 si nu prea isi are - pentru mine - rostul.
Ideea cu "sa" nu e neaparat ceva nou insa imi place cum a iesit. Desi totul se sprijina pe o repetitie cred totusi ca ceea ce ti-ai propus prinde contur. In general genul asta de texte sunt simtite mai profund atunci cand sunt citite alaturi de altele, in cicluri alaturi de altele sau direct in volume mai degraba. Ai fost ca sa spun asa, smechera in final, nu cred ca exista o idee mai buna decat ceea ce ai ales. Se potriveste foarte bine si cu restul poemului si chiar sfarsesti prin a te gandi la vinul ala. Am si eu o sticla pe masa acum. Doar ca e... goala :)

am rezonat cu prima. Adica l-am identificat pe bunicul, personalitatea si amintirea lui acolo si m-am trezit readucandu-mi aminte de niste scene din copilarie. Mi-a placut atat de mult incat restul nu m-au mai atins foarte tare.

personal mi-a placut textul. Am avut senzatia unei neomogenitati pe alocuri, in sensul ca in unele locuri unde tu te opresti eu as fi insistat, iar acolo unde insisti eu m-as fi oprit. Insa poemul reuseste sa transmita o stare completa, un tablou viu. Cel mai mult cred ca mi-a placut imaginea cu aratatorul si flacara. Ti-as zice bine te-am regasit dar nu mai sunt sigur daca inca esti pe aici. Oricum salutari si spor!

In atata modernism fortat care se inalta in ziduri de piatra la orizont mai gasesti si texte sa nu spun sensibile ci, mai degraba concentrate in jurul unei idei care pe masura ce parcurgi textul ai senzatia ca se transforma intr-un sipetel care asteapta sa fie deschis.

Eram foarte curios legat de final. Ma intrebam oare cum ar putea sa se termine. Si intr-adevar curiozitatea m-a dus pana la final care m-a facut sa zambesc. Un pic amar as zice. Cu toate astea e un poem reusit de la A la Z (cu sau fara diacritice). Antologic dupa parerea mea, Lavinia. O singura obiectie as avea, as scrie "bibelourile sa ti se sparga".

doar pentru cuvantul curva a fost inzestrat acest text cu atentionarea referitoare la cuvintele vulgare? Ma asteptam la mai mult. Se poate mai mult.

Ca sa o spun pe aia buna, vocea autoarei catre El este aidoma cu vocea pasaricii tot catre El din urmatorul video

https://youtu.be/iLwAjOGQcHo

Am avut placerea sa te citesc, pur intamplator, tradusa in germana la institutul Goethe, moment in care mi-am adus aminte ca mai postezi uneori aici. Recunosc ca rezonez mult mai bine cu poemul de aici, asta insa numai datorita tematicii. Sunt destule texte atat in literatura clasica dar si in cea contemporana care mizeaza pe paralela nasterii. Totusi, mizezi aici pe cartea unui discurs metaforic degajat, care respira si in care cititorul nu se impotmoleste prin prisma complexitatii comparatiilor sau analogiilor. Mi-a ramas in minte strofa numarul doi, mi se pare ca are un efect vizual foarte puternic datorita comparatiei din debut.

Ca si la textul precedent la care am comentat, regasesc aceeasi senzatie de deja-vu presarata cu lucruri care imi plac iar cu altele care imi par - de data aceasta - cumva prea... sensibile, invocand oarecum niste imagini comune nesalvate insa nici de context dar nici de constructie. Versurile 7,8,9 ar intra in categoria asta. Cel putin la prima vedere. Dar imi place starea pe care o transmite textul, e un fel de intimitate reconfortanta.

Am avut strania senzatie a unui deja-vu citind randurile astea. Recunosc ca unele ma prind iar altele nu, exista insa totusi ceva care m-a facut sa duc lectura pana la capat si de asemenea sa revin. Poate e vorba de faptul ca razbate o stare de sinceritate autentica, nedesimulata, iar uneori asta cantareste foarte mult, chiar si atunci cand cursivitatea nu e neaparat convingatoare sau presata pe alocuri cu anumite stangacii. Exista din fiecare bucata cate ceva ce imi place si, uitandu-ma la anul publicarii, pun pariu ca daca ai rescrie acum s-ar schimba ceva in texte, ramanand in ele totusi esenta, ceea ce transpare dincolo de *.