Nu e nimeni aici...
stau singur și număr nopți,
apusuri, răsărituri...
și iar apusuri, iar răsărituri.
Și iar nopți.
În aerul vid din celula asta cu colțuri mici
pot să număr atomii tristeții
Oriunde sunt
tu te ferești...
mi-e totul gol
cand tu nu ești.
Oriunde merg
și-oriunde stau
mi-e totul gri,
nimic nu vreau.
Oriunde vin
și-oriunde-ajung
nu știu decât
să plâng, să
Mașini și oameni trec pe străzile sumbre...
Nimic în urmă. Doar fum și umbre.
În parcuri tineri. Nimic nu le stă-n drum.
Nimic nici în urmă. Doar umbre și fum.
Prin crengile ude mă-nalț ca
Pe masă ceștile s-au spart.
În zeci de amintiri și fire de nisip din clepsidră
zace acum cafeaua
ca o baltă de nemișcare.
M-aplec peste ea și nu văd nimic — culoare de pământ...
Și mă-ntreb:
Dar toți și-au alungat sufletele
ca să rămână neatinși,
toți s-au ascuns sub pietre
ca să nu fie chemați.
Și toți și-au abandonat drumul
ca să zboare,
dar li s-au transformat
Nu mai sunt parcurile ce-au fost...
altădată curgeau cântece, rânduri din pietre,
azi doar sunet înfundat și jinduri abjecte.
Totul s-a transformat în numere cu soț:
apa, plopii, oamenii,
iar
3,3,3!
Totul e multiplu de 3. Infinitul
e multiplu de 3...
sau poate un 8 întors. Dar 8...?
Fizic, 8 e și el multiplu de 3.
Deci infinitul e multiplu de 3.
Întreg infinitul e format din 2
Același zâmbet mort m-așteaptă-acasă
Și-același drum mă duce către Ea,
Același chip și fața-i trasă
Mi-arată lumea de dincolo de-a mea.
Nu știu de-i noapte sau e zi afară,
Nici luna nu mai
Undeva
sub un cer mult prea albastru
cineva ca mine a întâlnit pe cineva ca tine.
S-au întâlnit, și-au construit aripi
din molecule de aer
și și-au luat zborul. În urma lor
au rămas doar
Dar tu? Unde erai tu
în ultima zi de toamnă?
Stăteam așa solitar și te-așteptam
cum își așteaptă cerul păsările,
stăteam și mă-ntrebam de ce în această zi
nu venea nimeni... toți plecau.
Toți
Din mine au ieșit umbrele
zilei de ieri.
M-au făcut să plâng,
să-mi doresc să nu-mi fi dorit
nimic din ziua de azi,
să vreau să nu vreau nimic din cea de mâine.
Căci umbrele zilei de
Numai teii vor știi ce-a fost mâine,
numai ei vor presăra trecut
în viitorul negru de poimâine,
numai ei vor acoperi razele durerii din noi.
Numai teii vor naște tot ceea ce noi am ucis,
numai
Prinde-mi c-o mână firul
suspendat al rătăcirii mele,
iar cu cealaltă înfășoară-l ireversibil
în jurul timpului tău.
Să orbiteze rătăcirea mea veșnic
în jurul timpului ființei tale.
Căci totul
Spune-mi și mie, de ce lași noaptea
porțile deschise întunericului?
De ce ești tristă, de ce ochii
se preling până la umeri și mai jos,
de ce umerii tind să-nghită capul
cu ochii tăi cu
Aceeași noapte și-aceeași noi
în același oraș neprimitor.
De ce tăcem, iubito,
de ce tăcem când aerul acesta nesuferit
ne pândește strident tăcerea,
de ce cântecul pe care am putea
să-l
Mi-ascult sufletul plângând
pe străzile funebre ale orașului.
Plânge sărmanul meu suflet nocturn
cu lacrimi de marmură...
Sub ochiul strâmb al felinarelor
sufletul meu se-ntinde fluid pe
CC