Poezie
De ce lași noaptea
1 min lectură·
Mediu
Spune-mi și mie, de ce lași noaptea
porțile deschise întunericului?
De ce ești tristă, de ce ochii
se preling până la umeri și mai jos,
de ce umerii tind să-nghită capul
cu ochii tăi cu tot,
de ce o mână-ți plânge după cealaltă
și pleoapele de ce ți se strivesc?
De ce banalul zilnic îl lași să-ți calce urmele
și lupii de ce-i lași să urle-n tine?
Spune-mi și mie, de ce lași noaptea
porțile deschise întunericului?
001.137
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Claudiu Constantin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 77
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 12
- Actualizat
Cum sa citezi
Claudiu Constantin. “De ce lași noaptea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/claudiu-constantin/poezie/1794465/de-ce-lasi-noapteaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
