Poezie
Neeminesciană
1 min lectură·
Mediu
Nu mai sunt parcurile ce-au fost...
altădată curgeau cântece, rânduri din pietre,
azi doar sunet înfundat și jinduri abjecte.
Totul s-a transformat în numere cu soț:
apa, plopii, oamenii,
iar seara pe deal nu se-aud decât câinii.
Acum parcurile sunt ale căutătorilor
de fluturi și zâmbete,
ale decibelilor răspândiți printre
bătrânii ce ne unesc cu cerul -
alte blasfemii ale corpurilor reci.
Nu, nu mai sunt parcurile ce-au fost...
doar fantome mai deplâng pe-alei,
doar păsările mai scutură florile de tei,
iar felinarele nu sunt decât niște licurici mai mici.
Toate sunt sortite nimicului
și degradabilului timp.
001.182
0