Ciobanu Claudia

Nu-mi amintesc să fi fost răsăritul Lumina ne-a dus în eroare, cu raze pale ivite de sub scoici Purtam costumul de baie pe dedesubt cu speranța că o dată și-o dată o să învăț Să înot Nu-mi

cineva îmi scrie fusta plisată rotindu-se în jurul tău mâna cu unghia crăpată care se desprinde de mâna ta ca să-ți arate luna gândul de ați vorbi despre constelații și renunțarea din motiv de

În diminețile în care nu mai merg la școală, Nu-mi mai îndes manualele și caietele pre-liniate în geantă Nu-mi mai dau ochii cu dermatograf Și nu-mi mai pun blugii cu talie joasă și tricoul cu

Ar fi o casă împrejmuită de sârme cu rufe albe Vântul le-ar ridica în jete și țesătura ar ondula nisipul Tălpile noastre ar avea urme de pulbere anti-alunecare Ne-am pune aripi unul altuia cu

Ochii îi închid Mi-i cobor deasupra buzei În mijlocul gâtului întins Pe clavicule Până în piept Întorc globurile oculare Făcute din zahăr și mentă Spre interior Acolo cântă canari Cu

Credeam că pot să încap în costumele tale vechi În paltonul de stofă agățat în odaie Ca un om impozant Cu batistă albă La piept. Credeam că pot să încap În magazia ta fără ferestre Printre

Am mâinile uscate Ca niște coji de pere Într-un coș de nuiele Despletit la toartă Am gânduri departe Cu tine de mână Tu-mi faci cea mai bună Pădure să-alerg Arunci smocuri de brazi Ghinde

Aștept des. Mi se pare că aud uși deschizându-se, pași venind spre mine, mâini care mă îmbrățișează când dorm. Aștept o cană de ceai când nu mă simt prea bine, să fie vasele spălate în

Femeile aruncă apele murdare, se scurg prin rotițe de metal, sub clădirea albă, trec în canalizare. Femeile își prind părul cu elastice rărite la capete Râd și povestesc despre copiii

Ciudate sunt mamele când au fiicele lor. Sunt doar ale lor, renunțând la ele însele Niște ferestre la vagonul de dormit, ca să vezi tu picăturile de apă De aproape. Numele nu mai contează, sunt

Plutesc. Florile de nufăr din plastic o cadă-dovadă că spumantul n-are Nici un efect. Mă-ntreb cum să intensific culorile, cum să strecor o lumină pe sub ușă cum să dau acestui tablou

Memoria unui anumit tip de pește Nu oricare. Unul cu rămășițe de celule pulmonare În cerc, în cerc, uite cum dă din aripioare Așa. Lasă-ți capul peste acvariu Și privește în irișii lui

Pălăvrăgim despre soartă cu picioarele atârnând pe acoperișul unui bloc am căzut de acord că ne plac tricourile dungate cu buzunărașe în față în care nu încape nici mai mult nici mai puțin decât o

Dacă m-ai întreba din când în când cum mă simt Poate am realiza că semănăm destul de bine. Nici mie, nici ție nu ne place să plângem, dacă plânsul nu-i de fericire. Nu ne place să stăm

Delicatețea și dezgustul, doi D sub formă de statui de femei Pe bulevardul principal din orașul Bărbaților. Azi e mai călduț afară și ne-am hotărât să ne lăsăm puful subțiorii să transpire ca

-Uite-mă! Sunt aici! Nu mai sunt! Cucu-bau! Hei! Uite-mă, sunt aici, Nu mai sunt, nu mai sunt. -Ba ești, pot să te văd în oglindă, îți văd sânii cum dau pe afară din cămașa de noapte, lăsă

-Cântecul ăsta mi-e cunoscut, a spus ea adâncindu-și degetele printre nodurile cozii părului. Mi-amintește de nopțile din camera mea pe vremea când eram adolescentă și stăteam cu căștile pe

Vulpea s-a strecurat în casă. Era aproape miezul nopții și ea își inspecta pulpele de sub cămașa de noapte, sub lumina puricoasă a veiozei. Cine-i acolo? A strigat? Cine-i acolo? I-a răspuns

-De unde vii tu? -De pe Planeta Tămăduirii. Am plecat pe o rază de lună, călare, și m-am așezat la geamul tău din întâmplare. N-aveam unde să m-așez în aterizare. -Mi se pare că ai un puloveraș

Te-aș lua cu mine într-un vas de porțelan albastru Să ne rostogolim în el ca două zaruri într-o pălărie Să ne prindem de șireturile verzui de la tenișii Pe care i-am purtat astă vară când fugeam

Cândva, pe o insulă sub formă de coadă de pește, trăiau doi oameni cu ochii cusuți. El era frumos și înalt până la cer, cu mâinile mari și, din când în când, îl usturau buzele. Nici ea nu era prea

Să punem puțin polen pe-o aripă de albină și să ne urcăm pe-un deal să vedem cerul mai de-aproape! Să facem ce? Să ne prefacem că suntem doi astronauți Care-au uitat drumul spre casă și care

Ea stânge în mână un buchet de măceșe Respiră din ce în ce mai rar și-ți șoptește la ureche -Uite, geamurile au transpirat, miroase a gălbenele Umbrele fac iepurași și mi-e groaznic de dor de