Poezie
dacă m-ai întreba
2 min lectură·
Mediu
Dacă m-ai întreba din când în când cum mă simt
Poate am realiza că semănăm destul de bine.
Nici mie, nici ție nu ne place să plângem,
dacă plânsul nu-i de fericire.
Nu ne place să stăm închiși
atunci când tălpile ne tânjesc după iarbă.
Nu ne place să ne fie prea cald, nu ne place să ne fie prea frig
nu iubim durerea decât atunci când considerăm că o merităm.
Am vrea și eu, și tu să vedem cât mai clar, să auzim cât mai bine
să ne trezim odihniți și, până la urmă, am vrea să ne pese unul de celălalt
Am vrea să trăim într-o lume mai pătrată când ni se pare că e rotundă
și mai rotundă când are colțuri.
Am vrea să fie Crăciun mai des,
pentru că abia atunci primim acordul să fim buni.
Am vrea să arătăm bine și să avem un suflet frumos
să crească plantele din casă chiar dacă am uitat să le udăm,
să fim îmbrățișați, apreciați și să avem un scop nobil pentru care să trăim
nu ne place minciuna, dar ne e teamă de adevăr
ne place să fim ascultați, protejați și să plouă numai când vrem noi.
În secret, ne dorim să fim copii.
Ne e dor de pătura pufoasă și de mângâierea mamei
de orezul cu lapte și de roua dimineților.
Ți se pare că am scris un text pueril?
Și mie.
Vezi cât de bine semănăm?
022.456
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ciobanu Claudia
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 241
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Ciobanu Claudia. “dacă m-ai întreba .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ciobanu-claudia/poezie/14149698/daca-m-ai-intrebaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
nu e un text pueril. La final devine, ca sa spun asa, "catchy". L-ai incheiat foarte bine. Cu exceptia anumitor repetitii si a anumitor imagini care ar putea fi comprimate pot sa spun ca mi-a placut. M-am trezit intr-o stare pozitiva citindu-l. Imi place cum scrii. Asta pentru ca nu eziti sa te scrii pe tine indiferent cum s-ar putea vedea asta din afara. Am observat in unele poeme de-ale tale un amalgam de imagini descrise fix asa cum vin, fara a fi periate in vreun fel, combinate insa cu altele care par foarte mature, foarte limpezi, aproape in antiteza cu primele. Uneori trecerea intre cele doua e un pic cam brusca dar in timp se va rezolva.
0
Mulțumesc, Dan. Nu le periez fiindcă nu prea știu să o fac.Când le citesc, simt și eu că sunt un amalgam de imagini care nu ajung să formeze un tot. Îmi vine să le ciopârțesc și să le lipesc, dar nu-mi iese niciodată, așa că sfârșesc prin a le posta așa, fiindcă pentru mine sunt un exercițiu de dumirire și de eliberare. Totuși, mă bucur foarte mult când le citește cineva, când rezonează cu mine și când primesc un feed-back. Îți mulțumesc tare mult că mi-ai scris. Sper să ai dreptate și să se rezolve în timp.
0
