Chirca Valentin

nu alegi unde să te naști, în ce familie să prinzi aripi și să zbori pâna la cer cui să-i spui mamă sau tată. pur și simplu ieși din vizuina aceea și ești lăsat în mâinile sorții. doar

mi-e sete. vreau să beau, să fumez și să-mi doresc ceva nou încă trăiesc în același vis imperfect și scurt, încă trăiesc în septembrie. și 29 era rece; îmi amintesc de ora 6:00 acel

undeva la ora 3:00 dimineața  mama dă buzna peste mine să vadă cum mă simt. mă găsește beat criță, înconjurat de sticle de bere, întins în mijlocul camerei, pe jumatate învelit, într-un dezastru

iarna devine tot mai rece, ca și atunci când te iubeam fără a înțelege ce mi se întâmplă. te culeg din tot ce este simplu și neînsemnat; și orice alt lucru scris în inima ta sunt

Dumnezeu, cel în care ne punem nădejdea și speranța Slujește propriei ființe, Iar noi, cei ce diferențiem binele de rău, Slujim aceluiași Dumnezeu ce ne pedepsește atunci când iubim peste măsura

Până și toamna ploile se sting Afară e sumbru și-n casă e frig Mormintele goale așteptă cadavre E toamnă, funebru și ploaie Asfaltul rece își plânge durerea Omenii reci așteaptă

astăzi am împins cu mâinile murdare cadranul uni ceas, prăfuit de amintiri. am vrut sa te uit, dar m-am uitat pe mine. apoi am încercat să te regăsesc printre acele ceasornicului paralizat și plin

Lumea noastră e făcută din durere și iubire. Chiar dacă a trecut atât de mult timp de când nu nu ne-am mai zâmbit, sufletele noastre evadează încercând să se vindece de propriul ego. E totul atât

La steaua mea ce a apus Gândii atât de des Și mă întreb în sinea mea: Tu alt drum de ce ai ales? M-ai lăsat în noapte singur Când credeam mai mult în noi. Ai făcut din piatră râuri Și-n urma

ar fi trebuit să plâng dar nu acum căci nu am lacrimi ar fi trebuit să beau dar nu acum căci n-am de unde ar fi trebui s-aștep dar nu acum căci nu am loc ar fi trebuit să-ți

era noapte și nu era deloc bună s-a înserat devreme și pereții erau murdari parfumul tău și petele de ruj sunt imprimate acolo în așternuturi oricum, mâine le voi arunca viața mea, e viața

dezvelit de sentimente în fața unui dezastru, mi-am acoperit inima cu orice altceva înafară de un zâmbet. întotdeauna va exista cineva de care va trebui să te lepezi întru totul, pentru că

am trecut astăzi prin parcul unde urma să avem prima întâlnire. nouă ani de atunci, și încă te port cu mine, peste tot. nu e de mirare că ai vrut să pleci, să ascunzi ce simți și să mă

O să plec pentru o vreme, sau poate, pentru ceva mai mult. Nu am strecurat în valiză decât un portret învechit și câteva vise. Poate îmi vor fi de folos. Priveste! Am uitat sa întorc clepsidra,

relaxat de tot ce înseamnă astăzi te trezești, asculți piesa preferată, fără să gândești, fără să simți, fară să-ți pese, deschizi frigiderul îți torni putin whiskey, apoi dai pe gât

într-un hotel de la marginea bucureștiului pe unde îmi făceam veacul de câteva săptămâni s-a mutat un tip nou îl vedeam de trei ori pe zi cu câteva plase în mână cum urca si cobora scările de