Chirca Valentin

am trecut astăzi prin parcul unde urma să avem prima întâlnire. nouă ani de atunci, și încă te port cu mine, peste tot. nu e de mirare că ai vrut să pleci, să ascunzi ce simți și să mă

Te-am așteptat de-atâtea ori să vii, dar ai rămas blocată undeva departe, și nici nu ai vrut cu adevărat să încerci. Te-ai agățat de el și de altcineva, și din durerea ta au crescut

Până și toamna ploile se sting Afară e sumbru și-n casă e frig Mormintele goale așteptă cadavre E toamnă, funebru și ploaie Asfaltul rece își plânge durerea Omenii reci așteaptă

iarna devine tot mai rece, ca și atunci când te iubeam fără a înțelege ce mi se întâmplă. te culeg din tot ce este simplu și neînsemnat; și orice alt lucru scris în inima ta sunt

undeva la ora 3:00 dimineața  mama dă buzna peste mine să vadă cum mă simt. mă găsește beat criță, înconjurat de sticle de bere, întins în mijlocul camerei, pe jumatate învelit, într-un dezastru

relaxat de tot ce înseamnă astăzi te trezești, asculți piesa preferată, fără să gândești, fără să simți, fară să-ți pese, deschizi frigiderul îți torni putin whiskey, apoi dai pe gât

nu alegi unde să te naști, în ce familie să prinzi aripi și să zbori pâna la cer cui să-i spui mamă sau tată. pur și simplu ieși din vizuina aceea și ești lăsat în mâinile sorții. doar

ar fi trebuit să plâng dar nu acum căci nu am lacrimi ar fi trebuit să beau dar nu acum căci n-am de unde ar fi trebui s-aștep dar nu acum căci nu am loc ar fi trebuit să-ți

dezvelit de sentimente în fața unui dezastru, mi-am acoperit inima cu orice altceva înafară de un zâmbet. întotdeauna va exista cineva de care va trebui să te lepezi întru totul, pentru că

am pneumonie, asistenta mi-a spus că n-am, dar s-a uitat la mine și nu știa dacă să merg sau nu la un spital. "sunt cazuri mult mai grave, respiră adânc!" mi-a spus fără să știe dacă am sau

a fi egoist într-o lume fără principii morale constă în faptul că starea ta, aflată într-o condiție permanentă de imoralitate, a depășit întru totul stadiul de ființă mediocră.

singur neavând pe nimeni care sa spună ceva pe nimeni care să latre orice cuvânt cât ar fi el de simplu si neînsemnat cât de minuscul singur si dragostea era undeva departe tu voiai mai

într-un hotel de la marginea bucureștiului pe unde îmi făceam veacul de câteva săptămâni s-a mutat un tip nou îl vedeam de trei ori pe zi cu câteva plase în mână cum urca si cobora scările de

era noapte și nu era deloc bună s-a înserat devreme și pereții erau murdari parfumul tău și petele de ruj sunt imprimate acolo în așternuturi oricum, mâine le voi arunca viața mea, e viața

mi-e sete. vreau să beau, să fumez și să-mi doresc ceva nou încă trăiesc în același vis imperfect și scurt, încă trăiesc în septembrie. și 29 era rece; îmi amintesc de ora 6:00 acel