Poezie
Cuvintele nu mor
2 min lectură·
Mediu
ne-am desprins mâinile
și am alergat fără să ne dăm seama
în direcți opuse.
valurile ne-au despărțit,
dorul ne-a rupt inima în atomi,
iar lumina din noi s-a stins.
ochii tăi și-au pierdut echilibrul
și au căzut la pământ
din ce în ce mai umezi,
din ce în ce mai triști.
te-am atins din greșeală pe obraz,
apoi ți-am sărutat mâna caldă ca un ghețar ce se topeste
peste sufletul meu
pustiit de prezența ta.
am simțit cum gândurile tale mi se tipăresc pe buze.
gânduri ce nu trebuiesc spuse niciodată
celor ce se tem să gândească.
am zăcut în patul conștiinței mele
fără să-ți vorbesc
fără să primesc un mesaj sau vreun apel de la tine.
însă am așteptat un semn ce m-ar fi făcut să-mi ridic ochii
la speranța zilelor ce se vor așterne peste mine
dar n-ai mai dat nici un semn,
nici măcar o îmbrățișare
pentru regretul ce a fost
și pentru cel ce va urma.
atunci ți-am văzut sufletul cum tremură izbindu-se de trup,
dorind sa se elibereze de cosmarul unei vieți lipsite de propria-ți prezență.
lăsat la voia întâmplării tale
mi s-a scurs printre degete
și nu-l voi mai putea face vreodată
să trăiască în noi.
001343
0