Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Ecou de seară

am trecut astăzi prin parcul unde urma să avem prima întâlnire. nouă ani de atunci, și încă te port cu mine, peste tot. nu e de mirare că ai vrut să pleci, să ascunzi ce simți și să mă

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

Pentru totdeana

Te-am așteptat de-atâtea ori să vii, dar ai rămas blocată undeva departe, și nici nu ai vrut cu adevărat să încerci. Te-ai agățat de el și de altcineva, și din durerea ta au crescut

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

Toamnă și în suflet

Până și toamna ploile se sting Afară e sumbru și-n casă e frig Mormintele goale așteptă cadavre E toamnă, funebru și ploaie Asfaltul rece își plânge durerea Omenii reci așteaptă

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

Eternitate efemeră

iarna devine tot mai rece, ca și atunci când te iubeam fără a înțelege ce mi se întâmplă. te culeg din tot ce este simplu și neînsemnat; și orice alt lucru scris în inima ta sunt

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

O întâlnire perfectă

undeva la ora 3:00 dimineața  mama dă buzna peste mine să vadă cum mă simt. mă găsește beat criță, înconjurat de sticle de bere, întins în mijlocul camerei, pe jumatate învelit, într-un dezastru

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

O zi

relaxat de tot ce înseamnă astăzi te trezești, asculți piesa preferată, fără să gândești, fără să simți, fară să-ți pese, deschizi frigiderul îți torni putin whiskey, apoi dai pe gât

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

Artă în singurătate

nu alegi unde să te naști, în ce familie să prinzi aripi și să zbori pâna la cer cui să-i spui mamă sau tată. pur și simplu ieși din vizuina aceea și ești lăsat în mâinile sorții. doar

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

Tentativă de normalitate

nu am mai scris demult ceva asemănător unui asteroid, care e pregătit oricând să facă haos înlăuntrul meu sau a unui tsunami ce-mi inundă profund conștiința murdară de gânduri înfiorătoare si

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

Cuvintele nu mor

ne-am desprins mâinile și am alergat fără să ne dăm seama în direcți opuse. valurile ne-au despărțit, dorul ne-a rupt inima în atomi, iar lumina din noi s-a stins. ochii tăi și-au pierdut

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

Nu acum

ar fi trebuit să plâng dar nu acum căci nu am lacrimi ar fi trebuit să beau dar nu acum căci n-am de unde ar fi trebui s-aștep dar nu acum căci nu am loc ar fi trebuit să-ți

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

Rigid dar moale

dezvelit de sentimente în fața unui dezastru, mi-am acoperit inima cu orice altceva înafară de un zâmbet. întotdeauna va exista cineva de care va trebui să te lepezi întru totul, pentru că

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

Pneumonie

am pneumonie, asistenta mi-a spus că n-am, dar s-a uitat la mine și nu știa dacă să merg sau nu la un spital. "sunt cazuri mult mai grave, respiră adânc!" mi-a spus fără să știe dacă am sau

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

Geniu la 65 de ani

nu te lăsa ucis de ceea ce iubești. cu siguranță roata se va întoarce, undeva la bătrânețe, când tot ce ți-a mai rămas sunt doar o cameră și câteva pisici care torc și te împung cu creștetul

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

nebunia omului de rând

să arunc tot ce-mi vine în mână, să fac totul una cu pereții, să stau calm și să aștept să treacă, dar nu pot, e acolo în mine. femeile plâng din ce în ce mai mult, din ce în ce mai mulți

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

Ce-mi oferi în schimbul unui suflet?

dragostea e o groapă de gunoi, în fiecare zi găsești lucruri sau, mă rog, persoane care pur și simplu trăiesc într-o continuă armonie acolo în groapa de gunoi, unde e cald, mai cald decât în

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

Singur

singur neavând pe nimeni care sa spună ceva pe nimeni care să latre orice cuvânt cât ar fi el de simplu si neînsemnat cât de minuscul singur si dragostea era undeva departe tu voiai mai

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

Oameni ca oglinzile

într-un hotel de la marginea bucureștiului pe unde îmi făceam veacul de câteva săptămâni s-a mutat un tip nou îl vedeam de trei ori pe zi cu câteva plase în mână cum urca si cobora scările de

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

sfârșit de săptămână

chiar crezi că poți face ceva cu viața ta când tot ce contează cu adevărat moare încet subtil și plin de durere în fața ochilor tăi? ei bine nu! am simțit-o pe pielea mea nu eram așa la

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

O treabă pentru mai târziu

era noapte și nu era deloc bună s-a înserat devreme și pereții erau murdari parfumul tău și petele de ruj sunt imprimate acolo în așternuturi oricum, mâine le voi arunca viața mea, e viața

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

Tot răul spre bine

nimic nu e drept nimicul e doar o grămadă de nimic aruncată în coșul de gunoi al unui bărbat văduv ce e mult strică și puținul nu ajunge la toată lumea. oamenii nu au iubire se urăsc între

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

prima zi după despărțire

a fost o vreme cândva demult, unde barurile erau casa multor oameni majoritatea alcoolici femei și bărbați se strângeau în centrul orașului pe întuneric acolo mă aflam și eu, printre toți acei

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

29.09.2017

mi-e sete. vreau să beau, să fumez și să-mi doresc ceva nou încă trăiesc în același vis imperfect și scurt, încă trăiesc în septembrie. și 29 era rece; îmi amintesc de ora 6:00 acel

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

apăsat de nemurire

dorm pe aripile unui înger ostenit și simt că ești pe undeva aproape, acolo unde visele se sting și lasă fum în urma lor, acolo unde soarele nu apune niciodată și luna stă

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

Speranță cât un purice

întreabă un nebun ce înseamnă dragostea și va lovi cu pumnul în pereți e tragic, nu-i așa? pe sub picioarele mele trec toate; dorul, inima, universul, toate. te recompun in proză, în

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

Cruzime

copilă mică și drăgălașă cu suflet blând, când va venii vremea să pleci nu te voi mai căuta, nu te voi mai tine lângă mine. în timp ce eu stau prin baruri pe deasupra meselor, mese mici și

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

O zi care să îți amintească

și într-o zi te-am întâlnit pe tine iar tu m-ai întâlnit pe mine. la început erai o grămăjoară de nimic și ușor, fără să îți dai seama ai prins viață în mine. timpul nostru a fost

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

Inimi călătoare

simțeam pe buze parfumul aromat al buzelor tale, și nevoind sa fugă îl țineam prizonier în eternitate. ochii tăi, ce străluceau în căldura blândă de toamnă, îmi dădeau impresia că m-am pierdut

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

Răsărit

Privesc oglinzi apăsătoare Și dispar bucăți din mine. ............................ Călătorești spre soare Îmblânzind fascicule de lumină. Nu știu dacă te vei întoarce, Sau dacă ai venit

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

Sentimente

Suntem umbre ce se tem de soare, dar totuși suntem dependenți de razele lui. Punem preț pe sentimente și ne temem sa iubim. Golim paharele seci de vin in speranța că poate se va schimba ceva in

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

Gelozia unui Demiurg

Dumnezeu, cel în care ne punem nădejdea și speranța Slujește propriei ființe, Iar noi, cei ce diferențiem binele de rău, Slujim aceluiași Dumnezeu ce ne pedepsește atunci când iubim peste măsura

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

Cătălina

Atât de des te aud spunând ca ști sa măsori iubirea, Ca ai sentimente, Ca nu îți poți uita trecutul învăluit de sute de aventuri ascunse sub umbra unui cearceaf zdrențuit. Ești plăpândă și

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

În amintirea ta

La steaua mea ce a apus Gândii atât de des Și mă întreb în sinea mea: Tu alt drum de ce ai ales? M-ai lăsat în noapte singur Când credeam mai mult în noi. Ai făcut din piatră râuri Și-n urma

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

Obsedat de tine

Lumea noastră e făcută din durere și iubire. Chiar dacă a trecut atât de mult timp de când nu nu ne-am mai zâmbit, sufletele noastre evadează încercând să se vindece de propriul ego. E totul atât

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

Salvează-mă

În fiecare zi mă gândesc dacă te mai pot întâlni la fel cum te-am întâlnit la început. Și singura șansă de-ati simții atingerea,va fi atunci când trupul o să-mi atârne de tavan,sprijinit doar de o

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

Scrisoare de noapte bună

Vin puțin amețit de la bar, și găsesc sub preșul de la intrare un bilet: "În seara asta la ora 11 vin să te vizitez" "Draci,tu mai lipseai de pe capul meu" Era o veche prietenă din copilărie. Am

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

Coasa din spatele ferestrei

Vei murii într-o zi când nimeni nu se va aștepta, inclusiv tu. Poate să se întâmple oricând. Fie la serviciu sau acasă, În cârciumă,fie în șanț, uneori în pat cu femeia chiar înainte să-ti dai

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

Simplitate

Prin fața palidă de ceară, Trec în zbor duioase clipe Și totul brusc în urma noastră Devine doar o amintire. Un vis uitat în pragul minții, Ce te îndeamnă a trăi Să lași în urma ta

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

Trenul viselor

O să plec pentru o vreme, sau poate, pentru ceva mai mult. Nu am strecurat în valiză decât un portret învechit și câteva vise. Poate îmi vor fi de folos. Priveste! Am uitat sa întorc clepsidra,

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0

Tic Tac

astăzi am împins cu mâinile murdare cadranul uni ceas, prăfuit de amintiri. am vrut sa te uit, dar m-am uitat pe mine. apoi am încercat să te regăsesc printre acele ceasornicului paralizat și plin

@chirca-valentinCVChirca Valentin
0
0
Toate cele 39 poezii sunt incarcate