cezara răducu

până azi am crezut că păsările au propriul lor timp mai înalt decât moartea doar în sufletul oamenilor zborul rămâne egal cu Dumnezeu

trece o umbră peste aerul lui Dumnezeu o rană cu două capete se naște în tăcere pe marginea frunții cineva mă iubește avar mă ascunde sub genunchi ca pe o greșeală

păreau a nu fi două gânduri subțiri locuind în aceeași taină peticeau vise pe la colțuri duminica schimbau pământul florilor din curtea bisericii stăpâneau nimicuri stâlpul cerdacului

treceau prin laguna zilei doi copii cu miracole strânse în plete își scoteau inimile și le aruncau în soare turnau absint în cupa îngerilor și jucau cerul pe o ruletă ce nebunie să credem

se făcea că înfloriseră castanii iarna treceam goi printre oameni ca o mitologie doi nebuni purtând pe umeri colivii cu inimi cerul era o păpușă pe ațe

..și cum se așează în ordinea lucrurilor oamenii care nu-mi mai spun nimic fulgeră liniștea o întâmplare timpul a zbughit-o de teamă în căușul zilei ca un copil cu palmele supte întinse

caier de gânduri îmi tac și veghează friguri ce sângerează aerul de la o vreme strâng cu sfială în inimă memoriile celor dragi singurul lucru în care mai cred ca-ntr-un mit pe care îl am

numai când dorm singură vin ielele mama spunea că sunt niște fecioare nefericite în dragoste eu am simțit trei cuțite într-un loc însemnând inimi cu sânge de lup

sfântă inocență a firii cum ai înzestrat omul cu atâtea morți purtând nume de ochi,mâini,inimă,timp... de ce pentru umbra lui ai făcut o singură lege?

dacă vreau să-mi încălzesc mâinile călătoresc într-un oraș cu forme rotunde acolo mă așteaptă întotdeauna un bărbat care nu m-a visat niciodată inima lui e o stea cu \"cinci colțuri\" păcatele

dacă vreau să-mi încălzesc mâinile călătoresc într-un oraș cu forme rotunde acolo mă așteaptă întotdeauna un bărbat care nu m-a visat niciodată inima lui e o stea în \"cinci colțuri\" păcatele

în copilărie am avut o singură păpușă cu rochiță roșie și pantofi de lac o priveam uimită îmi imaginam că e singura moarte care s-a îmbrăcat frumos și zâmbește tot timpul azi am un teatru

nătângă iubire femeie-inimă iertată de trup blestemată în veci să o iei de la început fă-mă gură de pasăre și îngenunchează aerul lasă-mă rugă amanet într-o moschee scrijelită în sânge de

apoi suntem cuminți două urne mortuare așteptăm să încolțim fluturi pe la subraț doar aerul mai rotunjește câte un cuvânt ca o dantelă foșnind în cădere pe coapse noi știm că doar