din punctul de vedere al tristeții
cine e copilul ăsta care doarme la picioarele mele ca-ntr-o peșteră albă fără apă imaginând lumina cine e urma asta de gheară nevăzută care-și înfige mâinile în liniștea agățată la
CRcezara răducudragostea asta nu știu ce
ca și cum ți-ai șterge semnul animalului care te hrănește cum ai săruta aburul nemuritor al unei ferestre dintr-un ospiciu nici țipenie de rană întoarsă de la curățat nicio umbră de câine în
CRcezara răducuo promisiune care nu va veni
Stephanie are o rochie neagră azi orașul se răsfrânge în ea cu tandrețe Stephanie merge se oprește scrie un poem râde unui gând, știe că undeva, după colț… și în curând pasărea care a
CRcezara răducuun desen de dragoste
sunt parte din apa în care cerul tău își pune uneori rădăcini nu mă tem să îți iau forma corabie numește-mă sau albatros sau piatră vie vis proptit în ființa lucrurilor
CRcezara răducuștiu un loc undeva
un nor de lumină sinucis te săpase prea adânc în mine deja ne învecinam cu o iarnă neliniștea nu se născuse încă doar un copil întingea cu degetul într-o poveste
CRcezara răducunu știu cu ce inițială să încep scrisoarea asta
să fie O sau cu ziua de ieri care mi-a rămas lipită râsul strâmt al păpușii de porțelan aruncată într-o vitrină oricum va fi o scrisoare lungă după ce am să o închei o să înfiez un
CRcezara răducuîn timp ce la tine plouă pe jumătate...
...și eu mi-am tăiat breton femeile basce urăsc până la moarte femeile basce iubesc până la moarte poetele au câmpii de singurătate ascunse necurățate de demoni cu mine însă poți desena
CRcezara răducusindromul sfielii
la început oamenii aveau case noi numele tău încăpea în numele meu ca o grecie înflorită în insomniile unui pelerin tot despre inimă îți voi scrie că doar ea ne seamănă ca un petec cald de
CRcezara răducufaire cattleya
poezia asta am visat-o se făcea că mîna mea nu vroia să îți mai scrie era aceeași cu care ți-am împrumutat destinul meu aceeași cu care îl strigam pe Dumnezeu cînd șlefuiam întunericul de pe
CRcezara răducutoate femeile din oraș poartă umbrele roșii
ploaia e mai dulce azi cu săgeți de înger și un rest de copilărie îmi ospătez carnea iubesc înalt ca o columnă strânsă în bejuica raiului ca un dar toate femeile din oraș poartă umbrele
CRcezara răducua patra plăcere de la pământ la inimă
în om fericirea e la locul ei o femeie colorează apa copilul leagă o stea de brațul unui zmeu înalță întunericul cu o întrebare de ce ar merge astrul pe lângă pașii lui în
CRcezara răducuși soarele ăsta care intră în mine
am dat toți oamenii la o parte: nici măcar singurătatea
CRcezara răducuduminica îmi place să fur câte o floare
iubesc frica asta de oameni deși am o conștiință a sângelui care-mi lasă întotdeauna un spațiu gol între păcate
CRcezara răducuo zi blurată
femeile sunt niște pălării sofisticate au inimi transparente ușor răsfrânte pe partea în care nu plouă te-am surprins azi atârnat de vitrină cu gândul dincolo de boruri nu mă poți
CRcezara răducuo fericire excesivă
în inima mea locuiește o căsuță așa m-am născut înăuntrul ei suntem condamnați în fiecare zi la o fericire excesivă până și saliva singurătăților noastre capătă același gust doar o
CRcezara răducuși dacă îmblânzesc mortul...??
în fiecare duminică Dumnezeu scapă din cer un mănunchi de oameni și îmi strigă să-i aleg să-i curăț de pământ să-i aleg de cuvinte sau să-i dezleg de singurătate, Doamne? un înger închide
CRcezara răducumozartine amărui
ziua năvălea pe sub oameni ca un decolteu de marchiză peste incertitudini e adevărat cele mai multe răspunsuri nu le-am aflat în momentele erotice le-am simțit când stăteam pe marginea
CRcezara răducusensul apelor
după Dumnezeu urmează întotdeauna un copil apoi sensul doar liniștea bătrânului închide cercul foto:portofoliu personal
CRcezara răducutratat absolut în alb
la intersecția sângelui cu moartea acolo a rămas istoria nicio emoție nu mai înnoptează sub \"a patra încheietură a zilei\" toamna asta va fi o scară albă spre noi F
CRcezara răducupoem suspendat
maternitate- sfârcuri de castani alăptează aerul
CRcezara răducuduminica firii
ciorile își tăiau umbre în sângele zilei icoanele purtau doliu dumnezeu se făcea bucăți cu fiecare rugă zăpada avea gust de lut în gura pruncului îngânam cerului: pune-mi mamă alte
CRcezara răducu,,moartea unei zile răzbunate\"
femeia asta care umblă despletită prin sângele meu rugându-se va sfârși până la urmă într-o altă vină crescută sub piele de câteva zile în inima mea miroase a bărbat și a Dumnezeu
CRcezara răducudragostea e o formă de nebunie temporară
a mai trecut o duminică în formă de Om pe marginea frunții ne-am șlefuit tristețile de marginea ploii până când o pulbere aurită ne-a împrăștiat inimile peste prăpăstiile de sub unghii ne-am
CRcezara răducuarderea oaselor pline de pământ
sentimentele bolnave trebuie smulse dintr-o dată cu tot cu ființă apoi o liniște ușoară un abur în care vom insinua o altă nerăbdare goală precum foamea ce-ți paralizează sângele memoriei
CRcezara răducu