duminica firii

Cezara, ca de obicei imi place sa ma plimb, nelinistit, prin gandurile tale trecute prin filtrul poeziei clasice, unde cuvantul isi poarta intreaga istorie cu sine! da...

\"mă tem că am să uit
mersul înainte spre înălțare\"

........................

\"pune-mi, mamă
alte așternuturi peste păcate\"

O zi faina spre duminica firii!

Și aceste versuri pot să fie așternut peste păcate. Desprind în tonalitatea sumbră, dorința de detașare, renaștere, prin rugămintea adresată mamei, dar și doza de îndoială \"mă tem că am să uit
mersul înainte spre înălțare\", un fel de contestare venită chiar din constatarea:\"icoanle purtau doliu
dumnezeu se făcea bucăți\". Un poem reușit, în nota ta de simplitate divină.

doru dorian david:odihnește-te de câte roi vrei pe aici, știu astfel, că nu scriu în vânt.
marius:păcatul sublim al poeziei poate fi numit femeie.sau nu..mulțumesc, rămîi un rafinat, ca întotdeauna, în comentarii.
cu drag vouă,

cezara,
cu adevărat, tu trăiești în mijlocul cuvântului și te hrănești din frumusețea lui dăruindu-ne nouă prilejul de-a ne tapeta sufletul cu bucurii.

aici fiecare vers îmbracă o stare. trăirea este densă. discursul cadențat nu face altceva decât să rostuiască întregul sub cupola imaginilor puternice,alese și folosite cu grijă.

iar finalul e o concluzie a întregului

\"pune-mi, mamă
alte așternuturi peste păcate

mă tem că am să uit
mersul înainte spre înălțare\"

pentru că mi-am împlinit lectura, alătur o stea de suflet, pentru acest poem și pentru \"moartea unei zile răzbunate\", ,poem pe care l-am citit și recitit de cel puțin 5-6 ori.mi-a intrat sub piele ca o rugă.
m-am foit mult pe lângă el și totuși n-am avut tăria să las semn de lectură. deși aveam gura plină de cuvinte, nu știam cum să încep.
poate cuvintele mele nu-ți sunt de prea mare folos, dar
te felicit pentru modul în care ne bucurii sufletele.

cu sinceritate,
teodor dume,

Întotdeauna există o temere. Drumul spre înălțare e plin de obstacole și doar așternuturile albe întinse cu drag de mamele noastre ne vor face să nu uităm \"mersul înainte spre înălțare\".
Cu drag de poezia ta, Maria

o poezie construită din contraste; zbaterea \"duminicilor\" din noi, în-păcătuite; pătrunde, creează imagini, îndeamnă la meditație...; se citește mai ales cu sufletul și de acolo difuzează \"spre înălțare\"; sigur spre înălțare!
cu plăcerea lecturii și încă meditând,
ioan

ciudat, în timp ce scriu comentariul observ că toți purtați nume sfinte. să fie o întâmplare numai?
teo, tu mă lași fără replică, de fiecare dată, știu că pentru oameni ca tine merită să fie rostit cuvântul. mulțumesc pentru sinceritate, chiar îmi bucură sufletul,
maria:.....vorbime noi două ca de la suflet la suflet.
ioan:mă bucură trecerea și cuvintele tale. uneori cred că e bine să medităm, să nu ne închipuim că drumul spre înălțare e simplu.
cu drag vouă,
rara

Un sfat, daca se poate. Ai putin curaj și renunță la balastul care acoperă diamantele. De pildă, daxă spui frumos: \"icoanele purtau doliu/ dumnezeu se făcea bucăți / cu fiecare rugă / zăpada avea gust de lut\", ce rost mai are să adaugi \"în gura pruncului\". Uneori (în poezie totdeauna), o explicație în plus înseamnă o idee în minus. Mai trec pe aici dacă nu supăr gazda! Ion

bucuroasă de sfaturi oricând!ăsta este până la urmă rostul acestui atelier literar. nu prea mă explic de obicei, am pus în gura pruncului ca o întoarcere inutilă la origini,acolo unde credem că putem fi puri. dar păstrez varianta ta și te mai aștept!
cu mulțumiri, rara