Cezar C. Viziniuck

în lumina beculețelor din brad scriu o poezie sunt versuri pentru moșu sau pentru iisus (dumnezeu știe) cer să să nu mi se desprindă carnea de pe oase dar cerul acesta înourat îmi oprește

pârâul a secat de tot și apă nu-i și pe locul lui e glod, un glod căprui. strigă foamea-n noi și copilul plânge cu fața în noroi și inima se frânge în maica lui săracă și-l strânge la

Ce este ființa? O definiție a ființei nu poate fi decât circulară și, deci, absurdă, pentru că, nu putem defini acest termen, decât folosindu-l, de exemplu: „ Ființa este aceasta sau

stătea goală în mijlocul abisului ea femeia visurilor femeia ce ne-a răscolit nouă bărbaților nopțile abisul era negru dar nu întunecat un negru prin care se putea vedea un pat plin de

- Măi Alina, te rog eu, rămâi acasă. Hai să lăsăm totul deoparte și să ne întoarcem la viața noastră de dinainte. Ce te-a apucat tocmai acum să ieși în oraș? Þi se poate întâmpla orice, doar vezi

în anii de foamete oamenii și-au mâncat propriile lor animale pe copii pe părinți pe bunici iar câinii au urlat în cazanul cu tocană pisoii nu mai alergau după șobolani dezbrăcați de pielea

aproape că nu te înțeleg când mă străpungi cu privirea ta verde și înceci să-mi transmiți iubire îmi doresc să te strâng în brațe dar când mă apropii mă respingi de ce? o fi din

urmărind perfecțiunea ne-am ratat infinitul ce-l avem atât de aproape ne-am ratat iubirea am rata viața suntem conștienți că nu putem cuprinde universul că nu putem atinge soarele dar nu

1 Marea își izbea cu furie valurile de stâncile falezei, unde se spărgeau în stropi mici, ca mai apoi să se reîntoarcă în vâltoarea undelor ei albastre în care Soarele își scălda razele făcând

când Eva a mușcat din măr cerul s-a surpat pământul s-a cutremurat și Raiul oh Raiul când a mușcat și Adam din el ne-a vărsat și de atunci umblăm hai-hui pe pământul sărman lovit pe

dormi în liniștea nopții îngeri cerești îți veghează visul lumina lunii pune coruri de crini la fereastră eu îți privesc chipul înflorește iar păru-ți despletit precum

ea dormea întinsă lângă o ceașcă de cafea eu eram treaz o priveam și mă dureau ochii de frigul iernii sau poate de caldura trupului ei și eram obosit și eram ninsoare și eram

gerul îngheață liniștea apăsătoare a straniei tenebre ce-mi amorțește visul prin ochii de cristal ai lunei pământul mi se deschide o mare de argint bătrânul nuc își înalță

eram eu erai tu eram cu toții treziți de visuri ireale ne-am prins în joc și-n lumi de îngeri umbra tăcerii se pierdea în tiniebră

peste Voroneț au răsărit acoperișuri roșii negre verzi aurii de case pensiuni cabane ziduri colorate și mulți oameni s-a dus clipa de liniște a răsărit o lume

cuvintele tale mușcă din mine mai lasă-mă o adiere de vânt să mă zbengui sub clar de inimă să te dor încă o dată în desprinderea șatenei frunze din ram

Dragul meu, marea în noiembrie e tristă ca o iubire pierdută. Dar ce văd, curve, pardon, în holul Continentalului. Animatoare. Marinari în civil, italieni, turci, sirieni, libanezi. Bar cu whisky,

urcăm muntele Rarău în iarna de pe platoul pustiu viscolul a stat pulberea zăpezii arde în soarele de ianuarie ...și rup cetina din prăpastia umbroasă nimic nu mai e decât

ești la fel de frumoasă precum umbra acestui poem proiectat în cuvinte pe Zidul plângerii ai strălucirea unei lacrimi în colțul narcisei la adierea zorilor că te iubesc spune

ai ales să strălucești pe bolta cerească îm loc ca inima să-mi umpli de iubire mormântul tău este presărat cu raze de lună și la lumina ei lacrimile mele au înflorit

în lumina prea puternică a soarelui reflectată în tine mi-a rămas pironită privirea trageți oblonul ochilor mei de lut! mi se pîrjolește iarba vieții în primăvară

am visat că eram un înger și zburam pe deasupra mării tremurînde iar tu o sirenă cu părul de cărbune îmi cîntai arii de Bach \"cine te crede?\" m-ai întrebat \"visele nu

să te iubesc... să te-nțeleg... să te ador... e lumea mea e visul ce-l mușc zi de zi iubita mea

gerul îngheață liniștea apăsătoare a straniei tenebre ce-mi pune visul în amorțire prin ochii de cristal ai lunei pământul mi se deschide - o mare de argint - străzile orașului sub