Geneza înaintea Genezei

Observ un poem bun care se înscrie cel mai clar în registrul poetic filosofic-cosmic, cu accente existentialiste. Poemul dumneavoastră emană o forță stranie și coerentă în felul ei, transformând haosul originar într-o poveste aproape omenească. Imi place finalul unde nașterea conștiinței e spusă cu ironie cosmică, dar în același timp și cu o delicatețe care face textul dv, bun. Las o steluta! Începând de astăzi aveți nivelul 100; ne-am bucura să vă implicați mai activ în comentarii și în interacțiunile cu ceilalți poeți.

Vă mulțumesc. O să încerc pe cât pot sa fiu mai activ pe aici in funcție de timp

Am impresia ca am citit un manual cu instructiuni de asamblare de la o bucatarie IKEA. Multa piesa abstracta, multe suruburi metafizice, dar la final nu ramane nimic functional, doar oboseala si senzatia ca lipseste esentialul. Textul e incarcat pana la sufocare de metafore grandioase care nu construiesc, ci mascheaza lipsa unei idei coerente. Pare mai degraba un exercitiu de gimnastica verbala, unde conceptele mari - gand, minte, univers, constiinta - sunt aruncate unele peste altele fara o progresie reala. Nu exista tensiune autentica, nu exista revelatie, doar o inflatie de imagini care se anuleaza reciproc. Incerci sa spui totul si ajungi sa nu spui nimic. Ironia fortata si pseudo-profunzimea dau impresia unui text care vrea cu orice pret sa para filosofic, dar care ramane la nivel declarativ. Conflictul dintre gand si minte e artificial, neverosimil si lipsit de impact, iar finalul, desi ambalat pompos, nu aduce nicio concluzie memorabila. Universul invelit cu patura de galaxii poate merge in vreo carticica pentru copii dar nu in sectiunea de recomandate

Sunt o persoană deschisă la orice tip de părere. Probabil e exact cum spuneți sau probabil că nu. Ținând cont atât de prima părere cât si de a Dv., îmi rezerv dreptul de a aștepta și alte păreri pentru a vedea in ce direcție se înclină balanța. Vă nulțumesc pentru opinie și trecere

Milton. Vreau sa spune Paradise Lost. Si probabil chiar in original. Si te-ai gandit sa faci fvarianta ta in romana. Ceea ce nu ar fi fost chiar asa o catastrofa daca ai fi fost catusi de putin atent la semantism, si la lexic. Cutia craniană, stele frustrate, imbracaminte, materie prima de constiinta.... Sunt un mare fan al colajului ca gen, dar nu si colajului intruziv. Aduce a stângăcie, iar tu pari o victima care substitui limbajul poetic stringentelor epice. Nici mie nu mi se pare de recomadat.

Sa, am citit, dar nu voi face nici coparatie intre tema crestina a lui Milton de a dovedi existenta unui Dumnezeu si tema textului meu care este total diferită. Fiecare o vede din punctul său de vedere și a explica textul și ceea ce eu am vrut să spun îi distruge misterul. Sunt total deacord cu interpretarea fiecăruia și fiecare punct de vedere e bine venit. Și nu, nu e o versiune româneasca a Paradisului pierdut. Va mulțumesc de trecere

Un poem care se construieşte secvența cu secvența şi se susține imagine cu imagine, care pastreaza ȋntreaga ambiguitatea ȋnceputurilor şi reuşeşte sa faca verosimila ivirea acelui « tremur straniu » numit eu.