Catrina Ioana-Diana

Mă trezesc într-o casă străină, diferită de ce am vazut până acum. E încă întuneric și plouă. Se aud picăturile cum cad repezi pe ferestre și strigătul îndepărtat al unui câine. În casă, mobila

Din imensitatea cerului albastru al unui început de vară te-ai ivit tu, cu zâmbetul tău cald. Ai venit cu florile de cireș, la fel de proaspăt și de atrăgător.Într-o clipă în care viața mea era la o

E toamnă, adâncă și rece, ca un lac de munte. Vântul mătură frunzele, împrăștiindu-le în cele patru zări, ca pe un gând călător ce zboară către tine de la fereastra unui tren. Al câtelea? Nici nu

Bună dimineața, dragoste! Deja buzele mele au luat forma numelui tău... Dragoste nu mai e doar un alint, un cuvânt...; e o stare, o certitudine, un om... O suită de expresii, de emoții, gânduri și

Priveam copacii goi, toți cu brațele întinse spre cer a rugăciune. Ploaia se prelingea, tristă, pe geamul de lângă mine, odată cu lacrimile mele. Nu mai vedeam decât linia neagră a orizontului și mă

Raze de soare pătrundeau, calde, prin perdeaua albastră, făcându-mă să deschid ochii spre ziua ce abia începea. Lângă mine, tu m-ai strâns tandru în brațe și m-ai sărutat pe frunte, așa cum faci

Il était écrit dans ma palme...După atâția ani încă răsuna în mintea mea replica de atunci, cu aceeași intensitate și cu același înțeles ca și acum 8 ani... A fost scris în palma mea...că te voi

Mă uit la luna nouă; E ceață și iar plouă. Mi-e foame de lumină, De bolta cea senină, Să zbor iar în adâncuri Cutreierând pământuri Și vremi de mult uitate. „Mi-e dor!”, da-i prea

Un vis plăpând de jucării; Iubirea dintre doi copii; Un vis de spumă argintată E pulbere albă de vată. O aripă de înger...Exiști în viața mea, Copil și Dumnezeu, ploaie și dulce stea. Buchet

Plouă în interiorul unei clipe de cristal, Plouă în acest cotidian mirosind banal. Plouă și mă doare un cuvânt de nemurire, Iar picături reci se țes în mii și mii de fire De păianjen; îmi aștern

S-a așternut praful peste ziua de ieri, Peste genele tale albite de ierni, Peste marmura rece crăpată de sete Și ale timpului fumurii plete. Vântul șoptește, visul mă cheamă, Gândul meu moare,

Un ursuleț cu ochi sticloși privește. Eu încerc să prind visele de mână, Să le opresc din zborul lor de humă Și să le țin captive ca-ntr-un clește. Le chem și sorb uitarea dintr-o sticlă. Te

Un strop pe asfaltul de smoală încins De soare, de nori, de zâmbetul meu stins De un fulg, de un vis, de un ”ce” incolor. E un cânt, un cuvânt, sunt stele ce mor. O roză melancolică îți mângâie

Un început de drum... Oare? Dar înecat în fum. Doare... O lacrimă în suflet Și în priviri doar tunet. Sfâșiați de dor, Ochii triști ce mor Au stins un om. Troian De amintiri se pierd în

Voi fi mereu doar umbra ta, Un puf de păpădie Ce s-a pierdut în noaptea grea, În lumea lui pustie. Curg lacrimi de sânge Pe-o inimă fierbinte. Nu mai trăiește, plânge. Îți mai aduci

Prin fumul de țigară îți văd privirea Umbrită de talazurile-amare ale vieții, Îți simt răsuflarea încărcată de vise... Căderea În neantul din tine-mi zidește în piele culoarea ceții. Adânc de

O frunză a căzut, Un suflet s-a pierdut, Uscat, și trist, și gol. Un nor a plâns Un suflet strâns, Uscat, și trist, și gol. E negru-n cer și pe pământ, Se-aude-al morții rece cânt, Uscat,

Te redescopăr azi, cetate închinată amintirii, mai vie ca oricând, cu genele sfios plecate în fața fiilor tăi ratăciți, ce vin să-ți închine un pios omagiu după o lungă absență. Zgomotul roților de

Lumânarea pâlpâia încet, Minusculă faclă de aur, Și lemnele ardeau cu trosnet; Era,parcă,un mic tezaur. Căldura cuprindea odaia, Palat mirific din povești, Dar nu-i mai simt de mult

Tăcut și lin se-aude un vechi pian cântând; Pe anticele-i clape se-așază...trist...un gând. Un înger, o fetiță suspină-n urma ta. Clipește, strălucind la geam, o albă stea. În juru-i, înghețați