Poezie

Umbre

1 min lectură·30 noiembrie 2009

Mediu

Lumânarea pâlpâia încet,

Minusculă faclă de aur,

Și lemnele ardeau cu trosnet;

Era,parcă,un mic tezaur.

Căldura cuprindea odaia,

Palat mirific din povești,

Dar nu-i mai simt de mult văpaia,

Căci lângă mine nu mai ești.

M-ai părăsit,demult,

Cândva duioasă fericire,

Și-acum nu ești mai mult

Decât pierdută amintire.

Mai arde doar o fragilă scânteie

În astă inim-obosită.

Și n-o aprinde nici vântul ce-adie,

Căci mult prea mult a fost rănită.

A mai păstrat mănunchiuri

Doar umbre de iubire

Ivite din adâncuri

Cu-eterna amăgire.

Și lacrimi,și durere...

Ah!Prea mult am plâns.

Buchete de-amăgire

În suflet am strâns.

Și-acum?Ce-a mai rămas?

O mică și firavă umbră

Din ultimul meu ceas

Fericit cu miros de ambră.

Și fum;nori întregi de fum

Ce zi de zi mă-neacă,

Miros fără de parfum

Pierdut în viață seacă.

Mereu mă uit pe geam afară

În noaptea rece și sumbră.

Aștept o bucurie rară

Pierdută în deasă umbră.

002.444

Catrina Ioana-Diana. “Umbre.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/catrina-ioana-diana/poezie/13917231/umbre

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.