Cătălin Al DOAMNEI

de dragul omului mort necuprins de remușcări n-am putut certa cu asprime în locul unde nu se învață adevărul se moare privește oglinda și uită blestemul chipurilor de soldați cum se strâmbă

prietenul meu profesor de morala cea mai îndoielnică nu cunoștea pe nimeni nu știa ce este moartea voiam să-i explic cu argumente raționale cum se

urmând sfânta familie întemeiată de tatăl meu după revoluție pagina mea albă pentru viața lor neagră am locuit o vreme în orașul bari la mama care muncea pe rupte la o nonagenară pe jumătate

viețuiesc într-un loc în care soarele răsare asimetric un ținut al durerii universale deopotrivă pentru oameni și animale acceptând adevărul minciunilor și crima scriind tratate despre

mi-era din ce în ce mai greu să ies din naufragiul pe care mi-l pregătiseră zbătându-mă între viață și moarte ieșirea din adâncuri nu mai era posibilă decât prin cerul de lumină

trecuseră și verile acelea pustii & misterioase ce păreau să nu se mai termine chipuri albăstrii ce nu-și mai găseau locul la granița dintre viață și moarte vara aceea nu a fost un joc

1. să-ți descătușezi spiritul ca aripile unui fluture cu mii de culori 2. în loc de penitență absolută așteptăm imaculate zăpezile 3. primăvara se apropie putem hoinări cu ușurință din

fiindul meu îmbrăcat zale de argint a văzut-o pe femeia cu fustă neagră împletind costume populare în lungul drum către sine nu te poți împiedica decât de tine după ce m-am

din nefericire elevul a plecat spre școală plictisit de ora comună de omul comun de viața comună nu și-a luat cărțile caietele ghiozdanul de plumb cu un scop imprecis se uită drept înainte

se apropia culesul lămâilor vocea cavalerului pelasg mușcase din mine ca dintr-o coajă mirifică a unui itinerariu piramidal printre avataruri și legi ale idolatriei indescifrabile singurul meu

după ce l-au ucis pe dobrin încă mai voiau să-și spele păcatele și de aceea mă chemaseră pe mine ultimul atlant în arta imposibilului pe terenul de golf al inimii fusese întinsă tabla de șah

1. o pasăre decapitează orizontul în sfârșit vom avea merinde pe drumul cel veșnic 2. dragostea înflorește oleandrul din ogradă petală cu petală este corola ta 3. când jean

mă vei regăsi pe țărmurele de aur printre îndrăgostiții altor timpuri plonjând cu suspiciune ireală din realul efemer până ce vom deveni una cu marea de alge adevărate vom trece prin noi

am ajuns să regret tot ceea ce nu făcusem din tot ceea ce viața –mi oferise să-mi pară rău că nu purtam centura neagră șapte dan așa cum s-ar fi meritat într-o lume de ticăloși cei trei campioni

întotdeauna toamna ne reîntoarcem în paradis se apropie dansul călușarilor și neantul întră în transă epoca darurilor se prăbușește din copaci sanguinici simți cum

în dimineți de cretă galbenă geloasă ne furișam la marginea orașului căutând să vedem cum din vis s-a deschis doar pentru noi o poartă mai grea decât lumea la schimbarea gărzii de

Nu mă-ntreba dacă pe Cioran Îl pasiona ruleta rusescă Ori dacă acrobațiile minții sunt atît de inflamabile Cutia cu jucării huruie prin pod Ucigaș fără simbrie Voi lovi cu

în genere marii duhovnici apar în conștiința celor care i-au cunoscut în momente exemplare îmi revine-mi minte o întâmplare bivolară cu alina alina avea gura mutată cam înspre

fiule, eu nu-mi scriu testamentul a făcut-o deja arghezi și nici nu te voi învăța să plângi ori să te plângi postmodern din scutece lasă-mă să mai zăbovesc o clipă lîngă

ajunsesem la histria voiam să-ți scriu numai poeme mitologice prin care să mă reîntorc în adolescența eroilor deslușindu-ți chipul în bătaia soarelui coborât de-o suliță pe monezi din

la nunta mea am primit în dar UN CAVOU pe care pentru orice eventualitate când m-am dus în cimitir să-l caut nu l-am mai găsit după ce l-am dat la ,,pierderi irecuperabile’’ m-a

vremea miracolelor se sfârșise și eu te conduceam pe ultimul drum al ființei exact așa cum parmenide a definit ființa mi-a fost greu să nu plâng atunci știind că nu te voi mai revedea

vorbirea devine lance a spiritului mă dor cuvintele numai în copilărie m-a durut trădarea amicilor de joacă pe mine cel mai puternic om cunoscut de uta-napishtim după patru zile si

în acea zi jung îmi vorbise despre arhetipul degenerării nu-l ascultam prea atent era o zi de sărbătoare inconștientul colectiv fusese învins capetele hidrei atârnau oriunde dintr-un alt