Cătălin Al DOAMNEI

locuiam în mao și voiam să-ți aud respirația zilnic treceam prin zona zero instantaneu când scriam poezii orașele deveneau migratoare nu se știe cine pe cine sfâșia uneori mi-era teamă

dear m dear v dear richard era duminică & avusesem o revelație trăisem cursa de guzgani ei sunt singurii scăpând de napalmul shakesperian &de mersul girafelor prin savana umană trei

în afară de balzac n-am cunoscut pe nimeni să moară pentru poezie și artă exprimându-și cu aplomb părerea despre pietatea nefirească a zeilor târzii invitați să se dezbrace de zâmbetele

trecuseră cinci ani era deja-n decembrie când am primit primul telefon de la tine mi se spusese că te-ai îmbarcat pe un vas de corsari & de foarte multe ori avusesem nostalgii după

și la ce bun să mă tratez chelsea melinda hillary eu nu mai pot cuceri nimic pentru că-n mă-sa voi ați cucerit totul puține părți din universul puțin observabil au mai rămas care să nu vi

mi-era din ce în ce mai greu să trăiesc mă-mbrăcasem în idei cu toate harurile cădeam precum schiorii o urmasem îndeaproape pe erica femeia-androgin facerea lumii a început spun

pentru afrăsinei i. toader acesta este limonariul erou din al doilea război mondial primul soldat care a ridicat mausoleul la douăzeci de picioare deasupra vasluienilor singurul din

era târziu voiam să mor și mi-era dor de mama când a venit Orfeu la mine cu o mie de bacante plângând ele m-au luat de mână și m-au aruncat în iezerul de aur al zilelor cu mama am văzut

am vrut să fim fericiți nespus de fericiți și am lăsat toamna să fie veșnic verde și orice anotimp descifrat în culorile hieroglifelor lui platon de la heliopolis știam că ai să vii

cum întâmpinau grecii obișnuiți moartea este problema fundamentală a lumii gătind la felul întâi un fel de varză-a-la -greque amestecând lacrimile de idol neputincios cu lacrimile femeilor

ne dădeam întâlnire în poeme cubiste lumea aceasta este un cub de gheață privește pereții cubului adus de la poli stăteam la rând pe linia specială de psihiatrie comutațională* ce cuvânt e

de câte ori fratele meu mai mare își amintește cum am servit primul as cu mingea de tenis din filmul lui antonioni oamenii culți din cinema le-au spus invincibililor de la wimbledon că

motto: ,,în închisoare fiind, condamnat la muncă silnică pe viață, redusă apoi la numai la 25 de ani de temniță, un martor, coleg de celulă cu poetul, întemeietor al

fusese o noapte neobișnuită david linch începând să facă rânduială printre coșmarurile de-nceput de toamnă bb împlinise vârsta bunicii mele sharon stone deghizată-n instinctul de fiară încă

în ziua care înainta precum râurile întorcându-se spre matca fecundă descompus în culori sancho panza fu trezit de

când fratele meu a vorbit despre pușkin se părea că rănile i se vor închide de la sine despre inutilitatea oamenilor nedemni și a lucrurilor nemuncite vorbea arareori suferința adevărată

de când a murit havel totul îmi merge pe dos locuiesc în infern și cerșesc un alt timp magazinele cu vise se închid mai devreme fantomele iernii se dezgheață și drumul spre casă e cu mult mai

nimic dinafară nu mă mai poate atinge azi am văzut mai puțini repetenți oricât de mulți corigenți ar fi lăsat iorgu iordan era cald atât de cald căldura lui eliade înlocuise bordelul lui

singurul intelectual din oraș a fost profesorul meu ceilalți erau simpli funcționari mai mult răi decât buni de multe ori își desfășurau memoria de animal hămesit pe asfalt ori pe firmele

din ce în ce mai mult viața mea semăna cu aterizarea unui avion într-un oraș fără aeroport când am rostit cuvintele magice învățate de la profesorii

în acea zi m-am întors în trecut ca-ntr-o casă părăsită uitasem până și numele lucrurilor prăfuite neșterse de sinele gravat pe mîini inimi și pietre translucide o

într-o zi voi scrie o poezie fericită cu toate stările transpuse din clipa faustică oprită de mine pe loc repaus starea fericirii fiind ultima piatră albă de râu ce ți-am adus-o la un

1. cubul desenat de legiuitor nu exprimă perfecțiunea ci temnița 2. în suflet ninge și viscolește meteorologii au de lucru drumarii de deszăpezit 3. ideile înfășoară trupul ca niște

lumea chimică a fariseului plesnește ca ploaia lacustră peste lumea vameșului ajuns pelerin rus nu-l mai vede nimeni cum intră în lume și pleacă stângaci cei care n-au citit niciodată pelerinul