shakespeare, mama mea și umbra

era târziu voiam să mor și mi-era dor de mama când a venit Orfeu la mine cu o mie de bacante plângând ele m-au luat de mână și m-au aruncat în iezerul de aur al zilelor cu mama am văzut că vrei să vii la mine mi-a spus mama am văzut cum vrei să lepezi greul pământului ce ți s-a dat deși totul nu e decât un viitor abia amânat ești copilul lui Shakespeare uite, Ofelia te sfâșie nu muri prea mult Umbra mea ești tu când soarele negru al morții răsare el și apune undeva Laertes deja plecase o lovisem pe Ofelia și mă iertase ca și Shakespeare cu marinarii beam prin crâșme ast- noapte iar a venit la mine Shakespeare cu mama depănam amintiri ca-n vremurile bune apoi ne-am urcat în caleașca de aur și am plecat la drum infinit (Vaslui, 19 ianuarie 2008, ora 22.45)