Cătălin Al DOAMNEI

în univers nu mai rămăsese decât ioan-cosmin fratele meu mai mare și dragostea ta roșu-carmin gonind peste europa pe caii albi ai întâmplărilor neîntâmplate scrijelind ultimul v al

adevăratul meu alter ego a fost novalis mă aflam pe marginile unui râu cu ape liniștite într-o zi de vară spune-mi și tu novalis cum se răsfrânge în apa de cristal chipul femeii al cărei

ceea ce nu am putut accepta a fost omul lipsit de iubire brăzdate de fulgerele din amurg ale imperiilor învinse zilele-mi sunt pestrițe ca laleaua pestriță și de aceea le-am decretat monument

uneori mă plimb cu mașina mea veche de reparat vise printre ruinele lumii primăvara crește–n mine apocaliptic și nu știu de ce îl văd mereu pe Iezechiel diseminând derridean printre regi și

nu că m-aș plânge că am avut coledzi care iau la învârtita universități din top ten cum ar fi stanfordul pentru care a fi naționalist patriot care nu fură din țara lui e sinonim jertfei

se întâmplau lucruri ciudate despre care nu se putea vorbi perpendicular pe starea de a fi ca să te pot privi evadam în real făceam timpul să se dilate avusesem prima conversație

probabil ne așteaptă o catastrofă mai mare mă mai gândesc cum va fi aceasta ce formă va avea devierea pământului astfel încât totul să fie lin & omul sărac să nu simtă că morții lui nu mai

și eu mi-am ales greșit epoca în care să mă nasc nu într-un bloc în care nu mai locuiește nimeni nu într-un oraș ale cărui eforturi să câștige campionatul național de fotbal sau de

de zece mii de ani și mai bine pământul se scufundă în Iliada nu–ți fie teamă spunea mereu tata vei avea și tu unde să te–ntorci acasă noi suntem urmașii vestitului neam al

și acum închei nu mai aveam mult până ce să-l întâlnesc pe marele alexandru & știți dintre noi numai eu am plâns după moartea lui alexandru pe care dumneavoastră mi l-ați descris ca

începuse să vină toamna & nori albi se apropiau de chipurile neștiute ale verii de pomină pe care o petrecusem printre profeți tăcusem îndelung și îngenucheasem fără dorința de a mă mai ridica

nimic nu poate opri spiritul în erupție transcendentală tensiunea poeziei atinge paroxismul și topește lama cuțitului când întelepciunea pământului te strigă din adâncuri infractori înarmați

s-a spus începuse ploaia torențială germinal a trăit pentru cei care au murit în adâncuri rata șomajului a crescut și nu se poate scrie un poem social se poate striga știu vei striga

nichita a fost dumnezeul poeziei amintesc o întâlnire paranormală cu o fată pe care o chema cătălina intrând la 2 noaptea în camera 204 din grozăvești deschizând telepatic ușa încuiată cu

mana noastră în pustie au fost liliecii pe care i-am găsit în peșteri ascunși pe unde-am putut fiecare nu râde numai moartea își bate joc de noi omul numai de felul cum părăsește

preacucernice iartă dacă trebuie să depun mărturie în toiul nopții cu viața mea defragmentându-se am ajuns la capătul înțelegerii spiritului ca un fenomen mai mult decât insuportabil nu mă

învățasem să mă deritualizez pipăind și strângând în pumni lumina ca pe o sferă discutasem o noapte cu un vechi prieten despre

dacă nu l-aș fi cunoscut pe pascal n-aș fi știut ce este Adevărul interpretarea sublimului ca o coadă de păun nedesfăcută e semn de război și de nedăruită iubire cine iubește mult

acesta e orașul meu din care ori de câte ori scriu un poem despre dictatură & proști toți o iau pe arătură fredonând un cântecel despre moartea cea de toate zilele și dă-ne nouă mai

mă tem uneori că lichelele vor dăinui veșnic mai demult nu existau atâția neghiobi acum se organizează în haită și sfâșie fiara-om omul-fiară nicio deosebire lichelele să prospere

mărturisesc eu scriu pentru soljenițîn pentru oasele înmiresmate cunună de foc pentru un miliard de condamnați la moarte pe viață pentru domnu buhuși care a trăit în cel mai întins palat din

devenisem campionul marilor idealuri îmi mai lipsea doar moartea ca o soră bună am ieșit pe străzile multicolore proaspăt asfaltate de municipalitate în amintirea tuturor promisiunilor

textul despre borges insuficient ca impresie generală despre buna vedere a lucrurilor și cuvintelor în joaca lor

tu vei pleca și eu îmi voi face un pat nupțial din motive literare însuși hefaistos mă va invita la o omletă din ouă de aligator omletă din ouă de aligator comunist nu servesc îi voi