Cătălin Al DOAMNEI

voi spune că de mai multe ori am vrut să mor dar în mine a devenit activă o forță inexplicabilă cu mult mai puternică decât tot ceea ce știam despre mine în împrejurări limită nimeni nu

mult timp nici nu am văzut-o pe fiica faraonului până într-o duminică aprinsă de culoarea deznădăjdii dintre piramide de fum și de ceață ieșise după mine să jucăm ping pong eu eram mult

fluiditatea răului ca un strigăt de victorie îndepărtându-te de orice lume trăiesti printre sfere cu dinți ziua începe dezvoltând forța concrentrică a îmblânzitorilor de destine l-ai

te caut pretutindeni să-ți spun cum te-am zărit la marginea comunismului acesta nu este un bocet al durerii universale și nici un detaliu al morții colective în trenuri cu lumini albastre

insuficiența femeii de a-și satisface bărbatul neputința bărbatului de a-și urma orb kharma kamasutra kundalini zeița demonică a demonilor albi învăluind trupul cu un șal

pe vremea aceea discuțiile se purtau în amvonul tristeții irespirabile nu era foarte greu să urmezi trei facultăți dintr-o dată condiția era să nu mori de pildă la examenul cu g. călinescu de

independența româniei aproape nici nu se mai negociază la fmi banca mondială ue &comp stau și –mă-ntreb pentru ce și pentru cine au murit toți ai mei identificați de mine crescând direct în

poeta vates au scufundat în mine atlantida în lumea de ceară omenirea va veni să-și ceară iertare pentru simplul fapt de a fi vrut să-mi înfrunte Fiul lichenii & arborii

numai pătimirea eroului civilizator epatează redundanța vremurilor întotdeauna mai mult ale omului negru decât ale omului roșu cum definește orhan pamuk dragostea un roșu-aprins întins

ma reine obscenitatea nu mai face parte din mine doar din viața contemporanilor care urmează doldora de bani invincibile studii de

era o zi obișnuită de miercuri și în satul aramaic în care ne stabilisem din lumea nouă atinsesem starea de imponderabilitate oameni cu simbrie ca și cei fără simbrie citesc poezii

sărmană românie ai fi vrut ca demonii să-și ceară iertare românia n-a fost polonia nici vorbă de solidaritate postmortem morții se uită la vecinii din pădurea roșie la chipul râzând al lui

vei mai trăi până dimineață lumea ideilor ți se va așterne înainte ca un covor multicolor, mai mult roșu pe care nu ai sperat niciodată să stai vei încăleca armăsarul alb al tăcerii dintre

as fi vrut să mă nasc în aceași zi cu rimbaud să fumăm împreună opiul cel mai de preț fără să -mi fie rușine până când hamlet ar fi adus ierburile sublime pe bicicleta extramundană a

de ziua culturii naționale toți intelectualii din țara mea au vrut să vorbească în sunetele asurzitoare ale șlagărelor lui bob dylan catindat

pe vremea aceea oamenii asistau la nașterea zeilor hesiod este unul dintre aceștia el m-a trimis pe mine să dezgrop literele feniciene după izgonirea din

să nu mori joacă-te cu mine pe planeta unde crește trandafirul cel mai bun prieten din lumea fioroasă despre care nu știu mare lucru dacă tu ai două cămăși una galbenă și una

de hramul bisericii tăierea capului sfântului ioan botezătorul martirul comunist se pregăti să ucidă și el clipa la prima vedere martirul comunist pare un tip cumsecade el crește aidoma

era târziu & eu trăisem prea mult înnotând prin mocirla acestei lumi panorama deșertăciunilor ai fi spus tu dragă mihai pentru că mi-ai fost drag mai scump decât constantin noica descris

în așteptarea ta viața mea devenise foarte tragică prin spitale cu muribunzi mă împrietenisem cu hieronymus bosch uneori veneai să mă vezi

fiecare weekend fără tine era și a rămas ca un ghimpe în inimă și fiecare zi și fiecare noapte și fiecare clipă toate

în noaptea aceea avusesem o discuție cu robinson este bine să-ți poți uita bunele maniere niciunul dintre noi nu mai avea somn doar sclipirea mării la focul veșnic viu ne limpezea

trebuia să decid forma gramaticală prin care mă voi adresa contemplând de pe maluri de râu ucis umbra la asfințit a lotusului alb orice poem nu poate fi