Poezie
cântec despre greul pământului
elisabetei
2 min lectură·
Mediu
fiecare weekend fără tine
era și a rămas
ca un ghimpe în inimă
și fiecare zi
și fiecare noapte
și fiecare clipă
toate aveau un singur sens
după care mă dezechilibram
învățasem
mai multe despre sentiment
decât oricare alt profesor de suflet
și despre pierdere
mai mult decât orice broker
începusem
a scrie tratate despre menținerea vieții
prin iluzie
puteam să prezic fenomenele meteo
paralizia
și stările anarhice ale conștiinței
oridecâteori
mă întorceam din ireal în real
acolo departe
iarna începea cu omăt greu
tânjirea către tine
devenise lege a întregului pământ
aici aproape
corbi albi coboară în parcuri și
par a-ți ciuguli din palmă
merg pe urmele pașilor tăi
ca și cum m-aș descompune
mă rup în mii de fărâme
și mă împrăștii
aud
auzi
corbii cum croncăne
suferi și gemi și oftezi
nu știi de mine și eu cred că știi
trăiesc prin voluptatea căderii și-ți aud respirația geamănă
vreau să opresc visul
și
totul devine absurd
până la pierderea sentimentului sărbătoresc al lumii
a oricărei semnificații
din tratatul despre semne al lui umberto eco
frumusețea ta are chip
mandarin
și răsare
în gerul ontologic al ființei mele
care nu se poate explica fără tine
tu
care niciodată n-ai știut ce e greul pământului
și ai vrut să-l înveți alături de mine
00631
0