Cătălin Al DOAMNEI

nu mai am puterea de a merge dincolo de pustiul astei vieți și totuși sunt mai puternic decât singurătățile anzilor purtat în spate de singurătatea condorului pe toți cei care mi-au

mă-ndrept spre școala în care mă deritualizez cei mai mulți mi se aseamănă până la ultima suflare îmbătrânesc pe o floare de măceș &pentru că nu-mi mai pasă de dorul de viață sunt

probabil ne așteaptă o catastrofă mai mare mă mai gândesc cum va fi aceasta ce formă va avea devierea pământului astfel încât totul să fie lin & omul sărac să nu simtă că morții lui nu mai

mă gîndesc la marile spirite când tânâr fiind le-am fost invitat la masă când subsori cu schopenhauer am aflat cine locuiește acolo aici sunt eu fratele lui anania și ti-am pregătit opt ore o

ca ieri a murit labiș niciun ecou fusesem avertizat că voi muri și eu numai să puteți să vă ridicați de pe covoarele gri am anticipat răspunsul cu o mie și una de întrebări pășesc pe străzile

mărturisesc eu scriu pentru soljenițîn pentru oasele înmiresmate cunună de foc pentru un miliard de condamnați la moarte pe viață pentru domnu buhuși care a trăit în cel mai întins palat din

mulți se-ntreabă cum de am credite bancare din moment ce aparțin unui neam ilustru a cărui lecție despre istorie este egală cu lecția despre anatomie a tânărului poet emil

mamă ești mai frumoasă decât o epopee spusă de g.dumezil am venit să ne revedem după șapte ani eu de cruntă singurătate tu & împreună cu ceilalți ca –ntr-un ritual antropomorfic evenimentele

orice patrie nu poate fi decât metafizică și ea se regăsește la intersecția de cărți ale morților egipteni mayași tibetani dezgropați în patria mea de cei

dragă sfinte apostole andrei cel dintâi chemat roagă-te pentru noi încep prin a-ți spune că românii trăiesc preeminescian aproape pașoptist revoluționar am privit la tv și pământul părea o

aibi grijă de mituri ca de viața ta mai mult decât de viața noastră printre straturile de pătlăgele mai mult verzi decât roșii de la casa rămasă în pământ ca un semn al epicii

nimeni nu poate aresta visul& nici moartea-n spirit nici tensiunea resorbită de îngerul fugar singurul care –ți poate da liniștea o tensiune cu mult mai mare se stinge în sac și

dintre toți profesorii mei cmi ar fi fost singurul căruia ar fi trebuit să i se organizeze funeralii naționale mai impozante chiar și decât ale lui kennedy însă n-a fost așa a fost doar

în genere marii duhovnici apar în conștiința celor care i-au cunoscut în momente exemplare îmi revine-mi minte o întâmplare bivolară cu alina alina avea gura mutată cam înspre

motto: ,,în închisoare fiind, condamnat la muncă silnică pe viață, redusă apoi la numai la 25 de ani de temniță, un martor, coleg de celulă cu poetul, întemeietor al

veșnic luminează adevărul chipul suferinței neamului din care nu prin voia & alegerea ta ai ales să te exprimi uneori din minut în minut să fii gata de moarte ca verisoara mea adi

încet- încet cuvintele barbare și stările de asediu mă părăsesc doar furia valurilor eveline izbindu-se de țărm potolește spiritul de ivoriu pentru cât timp însă imaginea albă a valului

orice curs despre istoria poemului nu poate fi decât somnambul precum o iubită medievală pe care ai uitat s-o seduci la miezul nopții poemul te trezește și –începe să a se căina cât i-a

ochiul pineal nu se mai poate închide starea de neutralitate nu se mai poate realiza dintre toți poeții români cunoscuți de mine aurelian titu dumitrescu este singurul poet din lume care

preacucernice iartă dacă trebuie să depun mărturie în toiul nopții cu viața mea defragmentându-se am ajuns la capătul înțelegerii spiritului ca un fenomen mai mult decât insuportabil nu mă

am venit cel care va urma nici el n-a găsit un răspuns la nenorocita de întrebare ,,de ce trebuie ca voi părinții mei să fiți așa de când m-am născut eu’’ ce puteam să-i

după modiano cea mai grea luptă cu mafia nu se dă în culise ci la vedere în plină zi pe stradă printre oameni obișnuiți cumsecade a căror omenie pune lumea pe gânduri albastre mov

în 1922 la un an fără ceva de la acronimul pcr la pelișor în camera de aur bunica mea orbea când oamenii mai aveau părinți și nou-zecismul nu auzise despre ideea de regalitate îmi spun ai

un ostaș un sergent un sublocotenent străbunul primordial se preface franjuri adevărul e că am vrut să devin parașutist de mare altitudine infirmând orice idee de certitudine