lumea nu crede în lacrimi are nevoie de lucruri palpabile
trăiești printre ființe și obiecte invizibile care-și schimbă
mereu starea în funcție de palpitațiile sufletului tău îndărătnic
căruia
foarte mult timp am vrut să-l contrazic pe aristotel
foarte mult timp nici nu am avut somn
tot frământându-mă cum o să-l întâmpine aristotel
pe viitorul alexandru macedon al poeziei
cum o să
ceea ce mă definește este imprevizibilul
nu mai am înțelegere pentru atâta lume
sensul faustic medieval mă urmărește ca năvălitori fără discernământ
îi chem pe toți pe teritorii fantastice
perfecțiunea nu există decât în artă
în poemul acesta
niciodată în viață
niciodată
chiar dacă vrei să definești ipocrizia
ideile despre politețe se sfărâmă
precum moleculele
rămânând doar
literatura nu este pentru toți
poezia se referă doar la mulțimea vidă
a citi este un arhaism de sec XX
de la erasmus din rotterdam genealogia prostiei este fără margini
nu există rețete de a
când ai să vii
și ai să treci
vei ști
poemul albastru a fost scris printre uragane
mari epopei descântate pe schiuri și trupuri ucise
aflasem
de sufletele a căror viață
nu fusese
viziunea lui thomas carlyle din cultul eroilor
nu este aplicabilă la lumea noastră
frigul din miezul verii are o singură justificare
întotdeauna când vine solstițiul de vară
și se așează
am plecat cu sorcova
pe malul gangelui la varunasi
să colindăm viii și morții
să creștinăm lumea
se apropia epifania
și mahatma gandhi trebuia să dea un răspuns lumii
să se pronunțe dacă
nici de sărbatori nu mai vorbesc cu prietenii
unii și-au trimis nevestele să îngrijească bătrâne paralitice în spania sau italia
de teamă că vocea mea seducătoare le-ar putea amenința
și le-ar
se apropia cu pași de felină hrănită
numai cu sângele unei herghelii de stele-nvinse
fără s-o știe
asasinii mei își pregăteau moartea ca naufragiu
pe insula pustie a șefilor de stat comunist și
mereu mi-am spus nu vei avea
bucurie mai mare pe fața pământului
decât să-ți vezi băiatul așteptând cu emoție
să-ți spună cum a luat primul 10 la ora de caligrafie
cum desenează el cele mai
măcar să termin această povestire
auzită de la mocanii ascunși în rogoz de frica împăratului
după răscoala lui horea cloșca și crișan
neamul meu s-a așezat peste mine
în straturi succesive și
nu înțelesesem prea bine
cum trecuse vara și încă o toamnă
fără să știu când ai să vii
cât va trebui să merg
până în miezul pământului
să nu mai treci pe lângă esența lucrurilor
totul
orașul fusese părăsit definitiv de cărturari
recitând poezie patriotică de 1 mai de 23 august de 15 iunie
în toate zilele nopțile și anul aproape mitraliaseră bunacredință
se adăpostiseră în
orașul s-a umplut de ciumă neagră
nuntașii crimei sapă galerii anaerobice
pentru morminte de faraon învins
în buzunarul surd al lui beethoven
nu mai găsești partitura pierdută
într-un prea
înaintam prin căldura neagră
imperiul roman de apus se retrăsese în mine
duminicile erau așteptate cu sufletul la gură
o să te plouă cu arbori și cu ramuri verzi
nu mai este loc pe
am observat
perfecțiunea nu există
am căutat să fac toate lucrurile perfect
până când am văzut cum crește
și se dezvoltă singurătatea
pe alei sculptate de zei
până când cioburile mi-au
el este aici și mă urmează
fericit surâde ochiul pineal sub ploaia măruntă
bogată de verde primăvară așa cum mi-a scris botticelli
el vine după mine teribil și năucitor
teribilă este fascia de
și eu am trăit sentimentul sărbătoresc al lumii
și am primit cu aplauze fiecare tiradă a omului sincer
fiecare zi avea aceeași culoare se mergea pe aceleași trotuare
pentru ca nimeni să nu
CD