Sunt încă-n București

O imagine bine conturata a Bucurestiului. Redai starile pe care le-am avut ca student in Bucuresti, cu acele ”tipete ce spargeau aerul” si a orasului zgomotos de atatea claxoane, nervi si agitatie continua.
Imi place stilul acest cursiv, liber, ca o rasuflare grabita prin care vrei sa spui totul persoanei iubite, inainte de despartirea de o clipa. Foarte frumoasa si sugestiva imaginea ”din pricina copacilor lumina
Intra dezintegrată, spartă ca o scoică”

Bogdan, mulțumesc pentru citire. Te mai aștept cu drag.

„Mila” ne „va opri” de la actele reprobabile, violente și cu apetență la aversiuni și are corelații cu iertarea care dacă s-ar „întinde” și extinde în spațiile planetare ne va învăța să înotăm prin oceanul socialului în care nimeni nu se va mai „îneca”.

Cu scuzele de rigoare, mulțumesc pentru semn, și la final, exact așa, înotul prin oceanul social...

Un poem sentimental cum demult nu am mai citit. Totusi, pe alocuri devine groaznic de sentimental (*a toamna*, *iti ticaia nefericirea*). Penultimei strofe nu reusesc sa ii vad sensul in momentul mersului pe dusumea care pare o fractura in text, un moment care nici nu ia dar nici nu aduce ceva, ci seamana mai degraba a balast. Cu atat mai mult cu cat se sare de la imaginea asta la cea cu campul de maci, fara vreo legatura, in absenta vreunei ancore lirice sau vreunui crescendo. Fara cele doua expresii amintite mai sus si fara penultima strofa sau fara partea cu dusumeaua macar, poemul ar fi mult mai inchegat dupa parerea mea.

Cel mai mult mi-a placut insa finalul. E foarte reusit si in ciuda faptului ca mie personal anumite lucruri nu imi plac in text, nu ma face sa regret lectura. Din contra, am satisfactia de a fi gasit una din cele mai frumoase comparatii citite in ultima vreme.

Claudiu, Sunt încă-n București :) mulțumesc pentru semn și mai ales pentru că ai remarcat ultima parte.