Camelia Petre

mă preling dinspre vis în altă poveste
iar din pieptul meu încolțește pădurea
de dincolo
Acesta nu este sfarsitul, nu! E doar un inceput de drum, fara ca \"nimeni\" sa numere secundele insangerate, prea multe intrebari, acum primesc raspunsuri, dar oare cine le mai stie sensul? Acum se intampla sa imbratisam \"memoria gleznei\", a locurilor in care pasii vietii ne-au fost indrumatori catre noi si stranii experiente...
si cine mai are timp sa-si renege rugaciunea? Aici nu se plange, nici nu se revine, se doarme sub eternitatea clipei, se simte fiecare atingere calda a soarelui si fiecare umezeala data de tarana proaspat plouata...aici ne unim palmele prin sarutul \"doamnei mame\", cum imi place mie sa o numesc, si ni se spala pacatele prin \"zbor\", gandurile noastre vor fi aripi si noi ne vom scalda in \"pretudindeni\"
mă preling dinspre vis în altă poveste...
Orice apus isi are propriul rasarit, unic si irepetabil... si invers...ciclitate sau poate simplificarea eternitatii?

Scrii frumos, finalul poeziei, dupa cum ti-ai dat seama, imi place foarte mult, sustine intregul poem, acolo se scurge totul, viata, clipa, versul...tot
cateva fragmente le-am receptionat un pic fortate: \"erezie de ceață\"...\"speranței defunct sanctuar\"...
dar tinand cont ca intreaga poezie lasa impresia unei senzatii de bezna, de zbatere, de lupta stransa, atunci s-ar putea ca aceste \"imagini fortate\" sa fie in regula...e decizia autorului, pana la urma

Pentru atmosfera si senzatia pe care o transmiti in poezie, dincolo de cuvinte, pentru unele imagini exceptionale, pentru finalul reusit....

Imi place; o poezie cu si despre tentatii curajoase:
Șerpoaica
mă privea dintre ierburi
încercând să mă-nvețe încolăcirea
desi aceasta incolacire pare a fi \"fatala\", la final prefacerea, apoi contopirea, se dovedeste a fi benefica:
ca în orice poveste
șarpe fiind
deveneam doar a ei

Da, il va privi si maine si poimaine sau poate toata viata.
Un sambure de vers uitat intr-un buzunar al vietii, fara hrana, el se va usca si va muri din vreme...profunde semnificatii are poemul tau...unitar

Rudy, parerea ta conteaza mult pentru mine, multumesc frumos:)
Sorin, iarasi vesnica intrebare ce o sa ramana fara raspuns: de ce ma simti altfel dupa scris, decat cum crezi tu ca ma stii in realitate? ...pana acum n-am primit nici un raspuns, nici macar satisfacator:)
Daniel, iubirea nu-i o joaca:)...frumoase versuri, m-am amuzat citindu-le, mersi
Mihaela, multumesc pentru gandurile tale delicate

Primiti?
Mii de scuze!
Comentariul este pentru Adim, numai si numai pentru el, ufff, sunt cam cascata, am scris madim, fara sa imi dau seama, imi cer iertare.

Când verbe-n cuget tainic mă sfințesc,
Nu-mi amintesc de mine niciodată.
E semn profund că-ncep să mă trezesc.

Frumoase versuri, un sonet bine construit! Pentru reusita!Felicitari!

P.S. cum simti tu, eu oricum te urmaresc zilnic, chiar daca postezi, chiar daca nu...
Astept cu nerabdare si episoadele acelea...

Draga Andia, iti doresc sa ai parte numai de lucruri frumoase
La multi ani!

Sorin, cum iti paream \"atunci\" si cum iti par \"acum\"? Sau, te dezamageste si aceasta latura a mea? Care este imaginea ei? Ce spune si ce vrea? Hai gandeste-te, te rog, ca m-ai facut curioasa, \"macar de amorul artei\"...

I-ul din iubire s-a spart demult
cu zgomot de pardoseala
pieptului tău șezând răstignit
între doi tâlhari
o poezie cu mult nerv, are forta...si totusi si eu as incerca mai degraba sa sugerez acel cuvant, decat sa-l rostesc, caci astfel forta de care vorbeam ar putea cadea intr-un banal vulgarism...dar este doar o parere, tu faci cum simti:)
Poezia aceasta are ceva care ma face sa o recitesc cu placere.

Andrei, ce imi place mie la scrierile tale este ca reusesti sa farmeci prin simplitatea si naturaletea cu care tratezi anumite teme.
Se preamareste omul, el fiind mai presus, sau mai bine spus, dincolo de ploaie, vant, chiar si de ingeri; el trebuie sa iubeasca. Si ce frumos ai spus-o! Deschis, simplu; cumva, pe undeva, exista un mare adevar rostit!

\"vreau/vreau/vreau\" sa-ti spun ca ti-am furat un zambet citindu-ti minifabula vietii. e corect?

sunt cascata, am venit si cu steaua...primiti?

mai fumega din focuri
noaptea sângelui
tău risipit
peste timp
sau o durere surda, amortita, risipita in umbra unui timp, ascunsa undeva in spatele noptii, ca dupa o perdea cu tesatura groasa, din care poate ca uneori se mai strecoara cateva filigrame de lumina
suntem prea singuri
ai strigat și în jur
nimic nu clipea
atata liniste, caci nici ecoul nu se facea auzit...si iarasi noapte
ochiul timpului sur
murea-n muguri
de noapte
muream si noi, atemporal, intr-un spatiu prea stramp aripilor noastre
doar Pamântul învârtitor
printre himere
ca un mosor
legat cu ață - yo-yo -
iși desfăcea
penele inutilului zbor
fara speranta? deja invins? este atat de multa noapte? ori este doar un vis, cosmar...teribila soarta, imponderabila viata, caci, la final, oricum
Vin zorile !

Pentru imaginile reusite din aceasta poezie, pentru transpunerea pe care ai reusesti sa o construiesti, intr-o lume imaginara, sau nu, pentru ca te prinde bine si versul alb, pentru cele descrise mai sus, stea...
P.S. imi place mult cum ai modificat poezia, intre timp...te citesc cu placere

de-atunci
fiecare rasuflare lucidă
mi-e coșmar repetat până la obsesie
iar somnul de marmură neagră
trezie
ufff, ti s-au frant aripile de atata dor si departare; acum crezi ca te-a parasit si curajul? Nu, aici trebuia sa fie oaza mea de liniste, portia de sensibilitate si pofta de viata....uneori poeziile tale, imi aduc aminte de copilarie, alteori in versurile tale regasesc rabufniri, cenusa, fum,...oricum ar fi, te prinde orice scriere atata timp cat e din suflet, iar tu ai acest talent, printre altele...

Final sensibil, usor neasteptat:
în amintirea ta citesc pe cruce:
\"unde îți sunt prietenii de care îmi vorbeai...\"
Poezia pare a fi o cautare, desi cred ca nu este singura; revelatia nimicului apare ca o joaca, o nebunie, care mai apoi este pusa pe seama antidotului nasterii:
puteam s-aleg a nu mă naște și iar ratând a nu muri
Apoi trecerea catre sensibil se face gradat; sunt lacrimile ce cad cenzurate, descatusarea de minciuna si relevarea propriilor sentimente fara ocolisuri, posibil sa fie un alt antidot...

La multi ani, Liviu, sa ai parte de tot ce este mai frumos pe aceasta lume, fie ca toate visele frumoase sa ti se indeplineasca! La cat mai multe poezii incantatoare!

Maria, felicitari!

imi cer scuze pentru typo
in loc de \"te-vazut\" a se citi \"te-am vazut\"

Rudy, ma simt onorata de vizita ta si de faptul ca te-ai aplecat asupra textului meu, multumesc
Lore, ma bucur ca te-a impresionat si poezia si comentariul lui Rudy. (cum altfel? si eu am ramas uimita de rudy)
Flaviu, nu iti pot descrie ce bucurie mi-ai facut cand te-vazut prins in mister!:) Ia rima de unde nu-i:)...este acolo sau este relativa si este asa cum ai simtit-o tu . Si stii de ce m-am bucurat? Pentru ca mi-ai despicat poezia in patru si ai vazut doar partea buna a acesteia, sau ma rog...multumesc Flaviu:)

Dana, recunosc ca m-ai prins cu \"moartea seculara\", nu facea parte din imaginea initiala, dar am adaugat-o pentru ca se mai cerea ceva...atat am gasit pentru moment, dar am sa ma mai gandesc caci nu vreau sa stric viziunea unui bursucel simpatic:). Multumesc pentru sugestie si aprecieri, draga Dana.

Sorin, cu siguranta grindina va ocoli \"Poenarii\", apoi cu fulgerul nu stiu ce sa spun, nu vreau sa te ranesc, dar daca spui ca este asa de frumos acolo sus, poate...chiar as vrea sa ma pot detasa pentru o clipa de nori, de ploi, de ganduri. Oare am sa pot?
Comentariile si scurtele tale proze, ma amuza, deseori ma inveselesc:). Nu poate omul sa stea un pic pe ganduri ca vine Sorin iti aminteste ca viata e frumoasa;). Multumesc:)

timpul nu vindeca ranile le pastreaza ferecate in faldurile inimii si apoi cinstitul prunc trecu in graba si uite cum te sageteaza nepregatit fiind

Inima se zbate, cu nimic se-ogoaie,
M-a privit țiganca cu ochiu-i adânc.

O poezie bine construita si sensibila, undeva in coltul lacrimii tale \"virtuale\" esti un romantic...