Apus

mă preling dinspre vis în altă poveste
iar din pieptul meu încolțește pădurea
de dincolo
Acesta nu este sfarsitul, nu! E doar un inceput de drum, fara ca \"nimeni\" sa numere secundele insangerate, prea multe intrebari, acum primesc raspunsuri, dar oare cine le mai stie sensul? Acum se intampla sa imbratisam \"memoria gleznei\", a locurilor in care pasii vietii ne-au fost indrumatori catre noi si stranii experiente...
si cine mai are timp sa-si renege rugaciunea? Aici nu se plange, nici nu se revine, se doarme sub eternitatea clipei, se simte fiecare atingere calda a soarelui si fiecare umezeala data de tarana proaspat plouata...aici ne unim palmele prin sarutul \"doamnei mame\", cum imi place mie sa o numesc, si ni se spala pacatele prin \"zbor\", gandurile noastre vor fi aripi si noi ne vom scalda in \"pretudindeni\"
mă preling dinspre vis în altă poveste...
Orice apus isi are propriul rasarit, unic si irepetabil... si invers...ciclitate sau poate simplificarea eternitatii?

Scrii frumos, finalul poeziei, dupa cum ti-ai dat seama, imi place foarte mult, sustine intregul poem, acolo se scurge totul, viata, clipa, versul...tot
cateva fragmente le-am receptionat un pic fortate: \"erezie de ceață\"...\"speranței defunct sanctuar\"...
dar tinand cont ca intreaga poezie lasa impresia unei senzatii de bezna, de zbatere, de lupta stransa, atunci s-ar putea ca aceste \"imagini fortate\" sa fie in regula...e decizia autorului, pana la urma

Pentru atmosfera si senzatia pe care o transmiti in poezie, dincolo de cuvinte, pentru unele imagini exceptionale, pentru finalul reusit....